Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Are cuvântul Gheorghiță Ciocioi, distins cercetător, etnolog și îndrumător al rubricii consacrate deja în „Jurnalul”: „În 14 mai, teleormănenii au serbat 581 de ani de la pomenirea pentru întâia oară (la noi) a acestui ținut. Un nume de origine cumană (o limbă turcică), indiscutabil. Tălmăcindu-se prin pădure nebună... Teleormanul nu este pomenit însă pentru prima oară în 1441, după cum greșit se crede, ci cu mult mai devreme, în secolul al XII-lea, în scrierile istoricului bizantin Ioan Kinnamos (1143-după 1185). Ținutul era întins pe atunci pe ambele maluri ale Dunării, până în zona marilor capitale proto-bulgare Pliska și Preslav (distruse de bizantini în perioada dată).”
Baiazid i-a jefuit pe valahi, moldoveni și bulgari
În aceeași albie: „Cumanii vor fi cei care, aduși de la nord de Dunăre de Caloieni, vor numi regiunea de la sud de Dunăre Teleorman (cu variantele Deliorman/ Deleorman). Basarab I însuși a stăpânit, în vremea sa, lăsându-le moștenire apoi urmașilor, la sud de fluviu, părți însemnate din Teleorman (nu puține sate și chiar câteva cetăți valahe). După 1388, turcii osmani vor numi pentru o vreme zona sud-dunăreană Agaci Denizi (mare de pădure), păstrând mai apoi numele de Deliorman vreme de veacuri. Evliya Çelebi scrie despre vremea lui Baiazid că stăpânind acesta ținutul Deliormanului, luat de la valahi, moldoveni și bulgari, a adus aici tătari și anatolieni.”
Revolte antiotomane
„Valahii din zonă - a urmat etnologul - se vor revolta în mai multe rânduri. Fără vreo izbândă însă în fața noii stăpâniri (chiar sub steagul unui șeic musulman, Bedreddin, pe care îl vor atrage de partea lor, în 1416). Cum urmașii lui Basarab nu vor mai avea stăpânire asupra ținutului sud-dunărean (cu excepția câtorva sate), vom afla doar numele părții nord-dunărene, într-un act târziu, în noua organizare statală a Valahiei. Istoria Deliormanului rămâne una necercetată la noi. Am scris în câteva rânduri despre Deliormanul sud-dunărean de după 1500 și legendele de aici legate de domnitorii Valahiei. Bine ar fi ca istoricii noștri să se aplece cu sârg asupra temei.” - a îndemnat Gheorghiță Ciocioi.
Sigla UNESCO pe mormântul lui Dromichete
O completare de suflet: „Aveam să aflu destul de târziu (și să-l colind la pas) că la sud de Dunăre se mai află un Deliorman, în prelungirea celui nord-dunărean. Locuit de moldo-vlahi și turco-persani, după cum grăiesc cronicile. Acolo este și capitala geților, cu fastuosul mormânt al lui Dromichete (în patrimoniul UNESCO din 1985)… Ce înseamnă Teleormanul pentru mine? Casa copilăriei (deși bunicul și-a făcut veacul la București până în comuniști), cu podul ei plin de cărți. Acolo, cu o țiglă trasă, sub cuiburi de viespi, citeam pe ascuns cărți ce nu puteau fi ținute în casă. Ca, de pildă, Din amarurile românilor transnistreni.”
Mare meșter, mare temerar
Mai departe, limpezirea unui termen-enigmă: „Usta”: „Este un nume de familie provenit dintr-un supranume de origine turcă, cunoscut mai ales în Balcani, dar purtat și la nord de Dunăre. Din usta (tc.) - meșter, maistru, om priceput. Ustabași - mare meșter, cel dintâi meșter. Cel mai adesea, numele îl include și pe cel al meșterului: Usta-Ahmed, Usta-Ghence(v), Usta-Mite(v), Usta-Ilie(v) etc. Eroul principal în variantele baladei jertfei zidirii turcești din Balcani (pe care le-am tălmăcit în urmă cu mai bine de un deceniu) poartă numele de Usta-Mustafa (Meșterul Mustafa). Meșterul/ Usta/ Ustea e întâlnit însă și fără vreun nume însoțitor - ajuns nume de familie.”
Citește pe Antena3.ro
Origini în avestană
În completare: „Turca a preluat termenul dat din persană, limbă în care ustā are înțelesul de om învățat, plin de măestrie, expert, priceput meșteșugar, dascăl, doctor, artist, artizan. Cu originea în avestană: ava-stāta - a sta în picioare, pionier, temerar, apărător. Cea dintâi menționare scrisă a cuvântului dat, sub forma osta (doctor, lat. - înțelesul termenului latin doctor fiind cel de διδάσκαλος/ magister) - [Codex Cumanicus, 1303].”
Nume cu înțeles uitat
Sol(ul) vine din Saliu
„Cunoscut și sub formele Săliu, Salu. Nume slav sud-dunărean (Salio, Sălio, Sălo). Întâlnit mai ales în sudul țării, după 1830. Inițial, nume de Botez, dat celor născuți de Soborul Apostolilor. Numele e traducerea veche slavă pentru Apostol (trimis) din greacă - сълъ. În română, tălmăcirea slavă a dat, de asemenea, termenul sol.”
Tancu
„Fără vreo legătură cu mașina de luptă blindată. Nume sud-dunărean - Tanko - trecut la noi după 1800. Diminutiv. Din Tano, Tanio. Modificare specific balcanică a numelui Atanas. Devenit nume de familie astăzi.”
Bibelea
„Nume cunoscut mai ales în județele din sudul țării. Provenit, cel mai probabil, de la sud de Dunăre, unde îmbracă forme apropiate. Inițial, o poreclă turcească dată celor copleșiți de necazuri: Binbelā (bin - o mie; belā - necaz, nenorocire, belea). Așadar, un om care a întâmpinat o mie de necazuri, care a avut parte de mulțime de încercări în viață.”
Bărnuțiu
„Inițial, nume de Botez: Barnaba. Devenit nume de familie, în formă prescurtată (sub influență catolică-latină) - Barnă, Barna, Bârnea, Bârna etc. Cu diminutiv - Bărnuț, Bărnuțiu.”
Povestea compozitorului de muzică bizantină numit Tâlharul
La final, povestea unui personaj interesant: „Tâlharul s-a născut în 1730 în Peloponez. Protopsalt al catedralei Patriarhiei Ecumenice. Lampadariu (conducătorul stranei din partea stângă) într-o vreme. Va muri înainte de a împlini 50 de ani din pricina unei epidemii de ciumă. O viață scurtă, dar rodnică. A compus mulțime de cântări bisericești. Până astăzi auzite în biserici - un model pentru muzica bisericească a întregii Ortodoxii. Va compune și muzică mirenească.
O memorie ieșită din comun, putând să rețină o piesă muzicală după o singură ascultare. Chiar de aici i s-a tras în Constantinopol numele de Tâlharul. Petru Tâlharul...”
Ospățul
Tâlharul? Cum așa? „Nu, n-a fost tâlhar de drumul mare. Iată povestea... La Stambul au venit mai mulți muzicieni perși ca să-l întâmpine pe padișahul lor, ce sosise în capitala Imperiului Otoman într-o vizită, cu un cântec compus de ei. Muzicienilor locali nu le-a fost însă pe plac concurența și au decis să le facă o farsă. Cu ajutorul vestitului lampadariu. Invitați la un ospăț, alături de mai mulți derviși, muzicienii perși au interpretat felurite compoziții, cântând în cele din urmă cântecul cu care hotărâseră să-l întâmpine pe padișah.”
Păcăleala
Și? „Lampadariul s-a ascuns într-o cameră alturată și a însemnat tot ceea ce a auzit. A intrat apoi pe neașteptate la ospăț. Perșii au interpretat încă o dată cântecul la care țineau. Lampadariul a spus însă că acest cântec e opera lui, răspândit de discipolii săi în Arabia și în Persia. A scos hârtia cu cele notate mai înainte și l-a cântat întocmai, acompaniat de un tambur. Muzicienii perși și-au dat seama de înșelăciune și au sărit la bătaie, stricându-i tamburul. Dervișii i-au legat însă pe perși și i-au alungat din Constantinopol, numindu-i șarlatani.”
Alături de sfinți
Ultimele „acorduri”: „Petru Lampadarie Tâlharul stă la loc de cinste, alături de Sfinții Ioan Damaschin și Ioan Cucuzel, în muzica bisericească. Să amintim doar de imnele sale Mântuire ai lucrat în mijlocul pământului, Hristoase Dumnezeule... și Ușile pocăinței...”
„Teleormanul nu este pomenit însă pentru prima oară în 1441, după cum greșit se crede, ci cu mult mai devreme, în secolul al XII-lea, în scrierile istoricului bizantin Ioan Kinnamos (1143-după 1185)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Cumanii vor fi cei care, aduși de la nord de Dunăre de Caloieni, vor numi regiunea de la sud de Dunăre Teleorman (cu variantele Deliorman/ Deleorman).”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Basarab I însuși a stăpânit, în vremea sa, lăsându-le moștenire apoi urmașilor, la sud de fluviu, părți însemnate din Teleorman (nu puține sate și chiar câteva cetăți valahe).”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Evliya Çelebi scrie despre vremea lui Baiazid că stăpânind acesta ținutul Deliormanului, luat de la valahi, moldoveni și bulgari, a adus aici tătari și anatolieni.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Petru Lampadarie Tâlharul stă la loc de cinste, alături de Sfinții Ioan Damaschin și Ioan Cucuzel, în muzica bisericească.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
