Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De departe principalul scenarist de film al epocii comuniste, Titus Popovici a reprimat în el un bun scriitor. „Mandarin versatil, era capabil să scrie, nu neapărat în același timp, narațiuni pe linie și, ca un Procopius din Cezareea, romane anticomuniste de sertar (pseudo-joyceanul «Cutia de ghete», 1991, dar mai ales postumele «Disciplina dezordinii. Roman memorialistic» și «Cartierul Primăverii», satyricon-uri cu dezvăluiri picante de culise despre viața intimă a nomenclaturii - de la abuzarea din închisoare a lui Ceaușescu de către Dej la dezlănțuirile bahice ale lui Hrușciov și aventurile clandestine ale lui Bodnăraș”, remarca istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii dedicate lui Titus Popovici. Îi cedăm cuvântul: „Bihorean trecut, după absolvirea Literelor bucureștene, prin Școala de Literatură, Titus Viorel a debutat cu un volum de schițe scris în colaborare cu Francisc Munteanu, viitorul autor al «Pistruiatului» («Mecanicul și alți oameni de azi»). Consacrarea o va cunoaște cu notabilele fresce romanești «pe linie» «Străinul» (1955) și «Setea» (1958), ale căror titluri trimit (ironic?) spre Camus și Hamsun”.
Activistul rău și activistul bun
„Cele două cărți explorează, într-o țesătură narativă solidă, conflictele socio-politice din anii celui de-Al Doilea Război Mondial și de după, proiectate într-o lume a orașului ardelean pe care autorul o va revizita, ca scenarist, în serialul «Lumini și umbre». Ambele vor fi ecranizate, ca și piesele de teatru «Passacaglia» (1960, dramă a unui pianist evreu cu mâinile mutilate de naziști) și «Puterea și adevărul» (1973, standard al epocii, în care se confruntă activistul rău, posedat de putere, și activistul bun, obsedat de adevăr)”, consemna profesorul Cernat. „Piesa de vârf a prozei sale din anii comunismului rămâne însă nuvela existențialistă «Moartea lui Ipu» (1970, ecranizată și ea), despre un individ slab de minte ales de colectivitatea unui sat să se sacrifice în locul ei pentru a scăpa de exterminarea generală, după ce militarii naziști descoperă o crimă și vor să o răzbune. Eseul memorialistic «Cartea de la Gura Zlata» (1991) conține miscelanee moraliste cu secvențe despre vânătoare și pescuit din vremea în care Titus Popovici conducea revista de profil”.
„Dacii”, „Mihai Viteazul”, „Secretul lui Bacchus”…
Devenit academician, membru în Comitetul Central, vicepreședinte al USR, membru în Marea Adunare Națională etc., scenaristul oficial se impune ca spin doctor al „epopeii naționale”, alături de regizorul Sergiu Nicolaescu, adaptând inteligent comercialismul filmelor hollywoodiene de acțiune la istoria oficială autohtonă. „Majoritatea filmelor de mare succes (unele «au făcut istorie» și au intrat în folclor, fiind publicate și ca «narațiuni cinematografice») îi poartă semnătura: de la seria cu «Dacii» și «Columna» la «Mihai Viteazul», «Horea» și «Noi, cei din linia întâi», de la seria polițistă cu comisarul Moldovan la westernul cu «ardelenii» (pruncul, petrolul, dolarii, artista, profetul...), fără a uita aventuros-istorizantele «Capcana», «Conspirația» și «Nemuritorii», serialul «Lumini și umbre», comediile demascatoare «Secretul lui Bacchus» și «Secretul lui Nemesis»”, amintea Paul Cernat.
Mănușa comercială a propagandei, întoarsă pe dos
Mai mult: „Câteva sunt repere mainstream: ecranizările «La Moara cu noroc» și «Pădurea spânzuraților» (mai puțin «Ion. Blestemul pământului, blestemul iubirii»), «Valurile Dunării» (regia: Liviu Ciulei), «Actorul și sălbaticii» (regia: Manole Marcus), «Operațiunea Monstrul» (idem). După 1990, Titus Popovici s-a adaptat noilor rigori consumeriste în comediile romantice «Miss Litoral» și «Divorț... din dragoste», sau în grotescul «Crucea de piatră», unde, ca în romanele de sertar, întoarce pe dos mănușa comercială a propagandei, departe însă de forma care l-a consacrat”.
La ora mărturisirilor
Trăitor pe picior mare în comunism, Titus Popovici era convins că o evadare în Occident nu i-ar fi putut asigura o existență decentă, nu unui slujitor al literelor, cum se considera: „Exilul, la care ca orice scriitor român dornic de glorii transnaționale m-am gândit măcar o dată, nu mi-ar fi reușit, ca de altfel nimănui din generația mea; în cel mai bun caz, cu un dram de noroc și cu o minimă abilitate de a cultiva relații, aș fi putut deveni un bun scenarist profesionist, angajat la Hollywood, lucrând la comandă și plătit cu luna sau bucata, ca Petru Popescu, scriitor de real talent, după ce a rămas în Occidentul mirific și s-a lepădat public de limba în care, totuși, gândea. E drept că asemenea job l-au avut și alții, mai importanți, Scott Fitzgerald, Raymond Chandler sau William Faulkner, unul dintre scenariștii filmului «Pe aripile vântului». Dar ce șanse are un emigrant să creeze o ficțiune românească sau chiar americană capabilă să-i emoționeze pe natives?” - se întreba, poate pe bună dreptate, Titus Popovici în volumul autobiografic „Disciplina dezordinii”.
Blestemul vânătorului
La sfârșitul lui noiembrie 1994, vestea morții violente a lui Titus Popovici, la doar 64 de ani, a produs stupoare în România. Apropiații știau că scriitorul era sănătos tun. Ba mai mult, plecase spre Tulcea, unde în acea perioadă a anului obișnuia să vâneze. De aici înainte, episodul e derulat de Alecu Ivan Ghilia, pictor și scriitor, prieten bun al lui Titus Popovici: „El era împătimit după pescuit și vânătoare, dar mai ales după vânătoare. Țin minte că odată am plecat împreună cu mai mulți din grupul nostru spre Hațeg. Titus avea acolo o căsuță frumoasă, în vălicica unui pârâu plin cu păstrăvi... O spun cu mâna pe inimă că Titus, când vedea vreun animal sălbatic, nu se mai putea controla. De obicei mergea cu pușca după el, avea șofer, mașină de teren, tot ce-i trebuia. Era foarte bine văzut de comuniști, făcea parte atunci din CC al PCR, era mare ștab, ce să mai…”.
Moartea din copac
Revenind: „În plimbarea asta a noastră prin Hațeg - rememora Alecu Ivan Ghilia -, vede, pe culmea unui munte, un ciopor de capre negre. A tras în ele direct din mașină, ne-a șocat atunci”. Conu’ Alecu a păstrat amintiri neprețuite din perioada comunistă: „De ce v-am povestit episodul cu caprele? Pentru că este deosebit de relevant. La nici douăzeci de ani distanță, după Revoluție, în 1994, Titus avea să-și găsească sfârșitul într-o astfel de situație. Ce s-a întâmplat? A plecat la vânătoare în Deltă, avea după el un șofer de ocazie, pentru că el, personal, nu conducea. Mergând așa, din hârtop în hârtop, pentru că se aflau pe un drumeag desfundat, Titus, aflat pe scaunele din spate ale autoturismului, a observat, la un moment dat, un iepure”. Și? „N-a stat pe gânduri. A scos pușca, s-a ridicat în picioare - pentru că mașina era decapotabilă, ca un fel de jeep - și a tras după iepure. În momentul detunăturii, șoferul, neavertizat, s-a speriat groaznic. A tras puternic de volan în stânga, a intrat într-un copac. Ca șofer, s-a ferit, el n-a pățit nimic. Doar că bietul Titus a fost strivit de pom. Mai exact capul său”.
Cruzimea, ca pedeapsă
Ultimele tușe: „Așa a murit marele Titus Popovici, în timp ce vâna un iepure. Zvonurile ulterioare, cum că l-au asasinat comuniștii care au preluat puterea după 1989, sunt doar basme. E adevărat, Titus Popovici știa foarte multe lucruri despre nomenclatura comunistă, doar făcuse parte din ea. Dar asta nu înseamnă că noua și totodată vechea lui gașcă i-a venit de hac. Nici pomeneală! Dar cruzimea cu care ucidea acele vietăți nevinovate s-o fi întors, ca un blestem, împotriva lui”.
Student-inspector
Titus Viorel a fost fiul lui Augustin Popoviciu (nume sub care a fost înregistrat la școală și viitorul scenarist), funcţionar la Poștă, și al Floricăi Popoviciu, învăţătoare. După absolvirea Liceului „Emil Gojdu”, a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universității din Bucureşti (1949-1953) și a fost angajat, încă din timpul studenţiei, ca inspector la Ministerul Artelor, Direcţia Teatre.
29 de ani s-au împlinit pe 29 noiembrie 2023 de la moartea bizară a scenaristului Titus Viorel Popovici
„Exilul? În cel mai bun caz, cu un dram de noroc și cu o minimă abilitate de a cultiva relații aș fi putut deveni un bun scenarist profesionist, angajat la Hollywood, lucrând la comandă și plătit cu luna sau bucata”, Titus Popovici
„Așa a murit marele Titus Popovici, în timp ce vâna un iepure. Zvonurile ulterioare, cum că l-au asasinat comuniștii care au preluat puterea după 1989, sunt doar basme”, Alecu Ivan Ghilia, scriitor și pictor
Titus Popovici a fost academician, membru în Comitetul Central, vicepreședinte al USR și membru în Marea Adunare Națională
