Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Absolvent al Conservatorului ieșean, debutat cu poezii în revista simbolistă Versuri și proză din Iași, Victor Ion Popa a fost după primul Război Mondial (a luptat la Oituz) actor, animator al unor grupări dramatice (Atelier ș.a.), regizor, scenograf, profesor... Publicist și eseist asiduu, fondator al «Gîndirii», director la diverse teatre din București, Craiova și Cernăuți (unde a creat primul teatru românesc de marionete, însoțit de spectacole muzicale și conferințe), Victor Ion Popa a fost de fapt un om-orchestră plin de proiecte și umblat prin lume, folosit adesea sub posibilitățile lui de feluritele administrații. S-a ocupat inclusiv de organizarea teatrelor populare, rurale și muncitorești, pentru care a scris”, sesiza criticul și istoricul literar Paul Cernat în prologul unui crochiu închinat faimosului dramaturg.
Legiunea de Onoare dinspre Franța
Dar să deschidem calea tușelor cernatiene: „Victor Ion Popa a ajuns și director al Oficiului Național Cinematografic (1943), iar în 1937 a primit Legiunea de Onoare din partea guvernului francez pentru decorurile montate pe scenele pariziene (comisar general al pavilionului românesc în cadrul expoziției de la Paris din 1937). Tot lui i se datorează, prin diligențele lui Dimitrie Gusti (din ale cărui echipe sociologice a făcut parte), scenografia Muzeului Satului”. Un tip bine ancorat în viața cetății!
Elogiu umanist al toleranței interetnice
„Rămâne însă mai ales ca dramaturg de prim-plan și ca romancier - aprecia, în continuare, profesorul Paul Cernat. Piese de rezistență sunt drama feminină Ciuta, idila patriarhală Mușcata din fereastră și, evident, comedia de succes Take, Ianke și Cadîr, elogiu umanist al toleranței interetnice între un român, un evreu și un turc într-o epocă de recrudescență a intoleranței (unii au apropiat-o de piesa Manasse a lui Ronetti-Roman, alții de «Marius et Fanny» de Marcel Pagnol). Relevante sunt și «Acord familiar», «Mironosițele» și problematizanta «Apă vie» (dramă a condiției provinciale)”.
Inocența ultragiată a unui copil
Mai departe: „Numeroase piese într-un act au rămas în manuscris (Moartea, prietena mea, Răzbunarea sufleurului, Cătușa ș.a.), sau în umbră (Răspîntia cea mare, Shakespeare în infern, Cuiul lui Pepelea ș.a.) Unele piese, dar și romanele, vor fi montate și radiofonic. Dintre actorii făcuți pentru piesele lui, mi-l amintesc pe regretatul Petrică Gheorghiu... Chiar dacă nu neapărat «canonizate», romane precum remarcabilul cvasipolicier Velerim și Veler-Doamne (1933 - despre drama unui dezadaptat confruntat cu o lume ostilă) sau emoționantul Sfîrlează cu Fofează, amintind de Saint-Exupéry (1936 - punând în scenă inocența ultragiată a unui copil care visează să devină pilot; cartea a dat și numele câinelui favorit al lui George Călinescu…), au făcut deliciul publicului din mai multe generații”.
Roman adaptat pentru (viața la) sat
Printre ultimele comentarii: „Ultimul roman, mai modestul Maistorașul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu, romanțează viața lui Aurel Vlaicu. Inspirat de experiența primei conflagrații mondiale e bildungsromanul «de război» Floare de oțel (1930) adaptat «pentru sate ca «A fost odată un război» (1936). Ar merita recitit și nuvelistul fantezist și umorist din volumele Povestiri cu prunci și moșnegi, Ghicește-mi în cafea. Mic roman urmat de alte mici romane și de alte mai mici pur și simplu, mai puțin poate cel din Bătaia. O figură luminoasă, dispărută prematur”. De reevaluat.
Erou de război
În 1916, când România se pregătea să intre în Primul Război Mondial, tânărul Victor Ion Popa și-a întrerupt cursurile și a urmat o școală de ofițeri, fiind repartizat ulterior pe frontul de la Mărăști și Oituz (experiență despre care va scrie în „Floare de oțel, roman de război”). Sublocotenent la Regimentul 12 Infanterie în perioada 1917-1919, Popa a luptat în prima linie a frontului și a fost grav rănit la Oituz. Reîntors la Iași în perioada de convalescență, a revenit pentru puțină vreme la Teatrul Național unde, în 1918, a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, actrița Getta Kernbach. Mobilizat din nou, a fost trimis la Cluj. Întors la Bârlad după război, s-a apropiat de cenaclul poetului George Tutoveanu, frecventat și de Vasile Voiculescu și Emil Gârleanu, sub patronajul lui Alexandru Vlahuță.
Amintiri de pus în ramă
Victor Ion Popa se destăinuia (în tonuri calde) în scrierile memorialistice: „Zburda tinereții ni se cheltuia cu frumusețe și rost, în ore suplimentare de citit, discuții literare și joacă în curtea largă, după pornirea fiecăruia și nevoie. Așii tenisului erau Mihail Jora - marele muzician de astăzi -, Emanoil Ciomac, criticul muzical, și actualul procuror general de la Curtea de Casație. La oină era neîntrecut Demostene Botez, scriitorul”.
Iubiri cu năbădăi
Căsătorit în 1921 cu actrița Getta Kernbach, cea care i-a dăruit un an mai târziu unicul fiu (Sorin), Victor Ion Popa, neastâmpărat și veșnic prins în ițele amoroase din spatele scenelor, avea să se îndrăgostească iremediabil de o altă actriță: Dana Maria Mohor - pe care n-a ezitat s-o ia de nevastă după divorțul de Getta Kernbach.
Portret la despărțire
Se spune că Victor Ion Popa ar fi fost răpus, la doar 51 de ani, de trei vicii: munca, țigările (fuma două, trei pachete zilnic) și cafeaua (bea kilograme întregi pe zi!). La ieșirea din scenă, creatorul nemuritorilor Take, Ianke și Cadîr era omagiat în paginile revistei România viitoare: „O veste tristă, o veste ce a adumbrit acest început de primăvară. Romancier, dramaturg de substanţă, un obiectiv critic de artă şi literar, desenator cu linia elegantă şi sugestivă, caricaturist de mare fineţe, director de scenă şi profesor la Conservator, iată ce a acumulat în trăirea sa Victor Ion Popa. Pare de necrezut şi totuşi aceasta e realitatea, cum a putut fi atât de dăruit de soartă un singur om, care a ştiut să ridice pe culmi de realizare meritorie toate aceste însuşiri”.
Scena și himerele, cei mai buni prieteni
În completare: „Dacă toate cărările artei i-au fost dragi, totuşi marea sa pasiune a fost teatrul, scena, căruia i-a dăruit toată strădania, toată dragostea şi înţelegerea sa. Înzestrat cu o mare putere de muncă, lucra din zori şi până în noapte târziu la realizarea unui spectacol, scriind, ţinând o conferinţă, având o oră de curs sau schiţând un portret de decor. În cei trei pereţi cu decoruri şi-a petrecut cele mai multe ore din viaţă. Scena şi himerele pe care le crea erau marii săi prieteni, marea sa dragoste de care nu s-a despărţit decât în clipa când boala nu i-a mai dat răgaz să le întovărăşească”.
Taina neînțeleasă a morții
În încheierea ferparului: „S-a stins un mare talent, un mare prieten, un mare îndrăgostit de artă. Primăvara aceasta timpurie a zălogit în eternitate pe omul al cărui destin fusese atât de darnic cu el. Taina atât de neînţeleasă a morţii nu va desprinde dintre noi decât ceea ce a fost pământesc. Realizările vor rămâne şi amintirea omului va fi îndemn de muncă pentru toţi acei ce au văzut în Victor Ion Popa strădanie, iubire de artă, creaţie. În preajma unui mormânt deschis, lăsăm să picure o lacrimă pentru un bun prieten, pornit la drum pe câmpiile Elisée”.
O poveste de succes (cu foto 5)
Romanul Velerim și Veler Doamne (1933) a fost recompensat la un an de la apariție cu Premiul Societății Scriitorilor Români. Patru decenii mai târziu, proza lui Victor Ion Popa era și ecranizată, sub titlul „Osânda” (1976, în regia lui Sergiu Nicolaescu).
128 de ani s-au împlinit în această vară, pe 29 iulie 2023, de la nașterea dramaturgului Victor Ion Popa
Piesa de rezistență a lui Victor Ion Popa rămâne comedia Take, Ianke și Cadîr, elogiu umanist al toleranței interetnice între un român, un evreu și un turc într-o epocă de recrudescență a intoleranței”, Paul Cernat, istoric literar
Victor Ion Popa a fost de fapt un om-orchestră plin de proiecte și umblat prin lume, folosit adesea sub posibilitățile lui de feluritele administrații”, Paul Cernat, istoric literar
Romane precum remarcabilul cvasipolicier Velerim și Veler-Doamne (1933) sau emoționantul Sfîrlează cu Fofează (1936) au făcut deliciul publicului din mai multe generații”, Paul Cernat, istoric literar
Zburda tinereții ni se cheltuia cu frumusețe și rost, în ore suplimentare de citit, discuții literare și joacă în curtea largă”, Victor Ion Popa
