x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Doliu în teatrul românesc: actorul Virgil Andriescu a murit la 89 de ani. „Când îţi spune un om că te-a văzut de sute de ori pe scenă şi că te iubeşte, poţi să mori liniştit”

Doliu în teatrul românesc: actorul Virgil Andriescu a murit la 89 de ani. „Când îţi spune un om că te-a văzut de sute de ori pe scenă şi că te iubeşte, poţi să mori liniştit”

de Andreea Tiron    |    20 Noi 2025   •   22:20
Doliu în teatrul românesc: actorul Virgil Andriescu a murit la 89 de ani. „Când îţi spune un om că te-a văzut de sute de ori pe scenă şi că te iubeşte, poţi să mori liniştit”

Lumea teatrului și filmului românesc este în doliu. Actorul Virgil Andriescu, unul dintre cei mai respectați și longevivi artiști ai scenei, a murit în această seară, la vârsta de 89 de ani.

Vestea trecerii sale în neființă a fost confirmată public de actorul Dan Cojocaru, care a postat un mesaj emoționant pe Facebook:

„Din păcate Maestrul Gil Andriescu ne-a părăsit în această seară.
La revedere prietene. Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace!”

Moartea sa marchează sfârșitul unei cariere impresionante de peste cinci decenii, în care Virgil Andriescu a devenit o prezență emblematică pe scenele teatrelor din Constanța, București și nu numai.

 

"Nu am regrete, poate doar impasuri. Când îţi spune un om că te-a văzut de sute de ori pe scenă şi că te iubeşte, poţi să mori liniştit. Primul rol? O să-l ţin minte toată viaţa. Absolvisem institutul şi fusesem repartizat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ. Am fost distribuit în Varlam din «Omul cu mârţoaga» de George Ciprian. Rolul era mare, eu eram o tânără speranţă. Totul a mers perfect. Până în ziua premierei. Când să ajung la teatru a fost o chestie, m-a cuprins emoţia. Atât de puternic, că nu puteam intra în teatru.

Am început să mă rotesc în jurul teatrului. Vedeam că se apropie ora spectacolului, trebuia oricum să fiu acolo înainte cu o oră. La un moment dat mi-am spus. Nu am decât o singură soluţie, ori plec definitiv din drumul acesta, ori intru în teatru. Şi am intrat. Dacă emoţiile sunt copleşitoare ori nu le poţi face faţă, ori treci peste ele şi intri în teatru. Am ales asta. Curioasă a fost intrarea la institut. Eu am dat la Construcţii Instalaţii. Tata voia neapărat să dau examen acolo. Cu matematica nu stăteam bine. Am dat examen la Construcţii, dar nu eram aşa sigur că voi lua. Ai mei plecaseră în concediu. Nu am intrat. Puştani cum eram, ne-am dus la ştrand la Bordei cu verişorul meu Vintilă Făcăianu, Dumnezeu să-l odihneas­că, pentru că a murit, şi am agăţat două puştoaice din Ardeal. Nu ştiu cum le cheamă nici în ziua de astăzi. Le-am invitat acasă, ne-am distrat, am râs. Ele au auzit la radio că se dă admitere la IATC. 

Nu aveam în cap absolut deloc treaba asta. Nu mi-ar fi trecut prin cap că eu aş putea să devin artist. Ne-am dus la institut, dar actele mele erau la Construcţii. Le-am adus, m-am înscris. M-am dus să văd despre ce este vorba şi m-a oprit ma­re­le regizor Iani Cojar: «Dumnea­voas­­tră»?. Zic: «Eu ce»?. «De ce aţi venit aici»? «Să văd ce faceţi aici». «Ia ieşi, domnule, afară»! Când a văzut atâta tâmpenie, normal că m-a dat afară. După mine a venit o domnişoară: «Nene, eu am intrat în prima serie, vă ajut eu să învăţaţi o poezie». Eram 1.020 de candidaţi pe 20 de locuri. M-am uitat la ea, era una mititică. Zic: «Cum te cheamă, dragă?». Zice: «Agatha Nicolau». «Bine, domne, învaţă-mă!»

M-a dus la bibliotecă, am luat nişte volume de poezii, m-a învăţat ea un exerciţiu de mimică. La ora aceea aveam memorie. Am învăţat totul perfect. M-a dus fata asta peste tot. Am dat concursul. M-am uitat pe listă. Nu m-am văzut. Am zis asta e, nu mi-era soarta. Am plecat de la institut spre Cişmigiu şi a venit la mine un băiat care a dat şi el examen şi mi-a spus: «Ce ghinion am avut. Tu ai intrat şi eu nu». «Eşti nebun!», i-am spus. «Abia vin de acolo, nu sunt pe listă» «Cum aşa. Eşti acolo: Virgil Andriescu». M-a apucat aşa o emoţie. Am început să alerg ca nebunul să văd lista încă o dată. Iar am citit-o, iar nu m-am văzut. Mi-am spus: «E clar, îşi bate joc de mine». Iar m-am plimbat şi iar a venit la mine altul care mi-a spus: «Felicitări!». Eu spun: «Măi, voi v-aţi pus toţi împotriva mea, nu se poate!». «Uită-te, domnule!», mi-a spus el. Şi m-am uitat. 1, 2, 3, 4... 19... De emoţii nu puteam să citesc lista aceea. De la al cincilea, al şaselea nu mai vedeam nimic. Eram ultimul, al douăzecelea pe listă.”- Virgil Andriescu

În cele peste cinci decenii de activitate, Virgil Andriescu a interpretat zeci de roluri apreciate și a colaborat cu regizori consacrați precum Andrei Blaier, Mircea Veroiu, Sergiu Nicolaescu și Nae Caranfil.

Născut în 1936 la Botoșani, Virgil Andriescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” (promoţia 1963, clasa Alexandru Finţi). Imediat după absolvire a fost angajat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, iar din 1965 la Teatrul de Dramă din Constanţa. De-a lungul carierei sale, Virgil Andriescu a fost director al teatrelor Ovidius din Constanța și Odeon din București. A interpretat o largă paletă de roluri în zeci de spectacole de dramă și comedie, pe mai multe scene din România, printre cele mai importante fiind Cain, din „Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă” de Horia Lovinescu și Macbeth din piesa omonimă de Shakespeare.

În cinema a debutat în 1968, în coproducția româno-maghiară, regizată de Károly Makk, „Frumoasele vacanțe”/ „Bolondos vakáció”, acumulând în palmares, de-a lungul carierei, peste 30 de roluri din care șase principale în filme artistice de lungmetraj, și alte peste 30 de roluri din care șapte principale în filme de televiziune. Filmografia lui Virgil Andriescu cuprinde titluri precum „Labirintul” (Șerban Creangă, 1980), „Orele unsprezece” (Lucian Bratu, 1985), „Luminile din larg” (Stelian Stativa, 1986), „Umbrele soarelui” (Mircea Veroiu, 1986), „Privește înainte cu mânie” (Nicolae Mărgineanu, 1993) și „Punctul zero” (Sergiu Nicolaescu, 1996), dar și colaborări cu regizori precum Andrei Blaier („Fapt divers”, „Bătălia din umbră”, „Vacanța cea mare”, „Divorț... din dragoste”), Lucian Pintilie („Balanța”), Dan Pița („Pas în doi”) și Nae Caranfil („E pericoloso sporgersi”).

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×