x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Adrian Pintea Intre haiduc şi geniu

Intre haiduc şi geniu

16 Iul 2007   •   00:00

Toate rolurile ii veneau bine. Trăia viaţa personajelor şi vedea idei.

Toate rolurile ii veneau bine. Trăia viaţa personajelor şi vedea idei.

Dinu Cocea, Francis Ford Coppola. Şi-ntre ei, de la "Iancu Jianu" la "Tinereţe fără tinereţe", o mare de regizori care au avut bucuria să-l aibă pentru totdeauna in filmele lor: Mircea Veroiu, Andrei Blaier, Sergiu Nicolaescu, Nicolae Mărgineanu, Şerban Marinescu, Savel Stiopul, Dan Piţa etc. Actorul-fetiş al lui Mircea Veroiu şi cel care s-a recomandat singur pentru rolul Gelu Ruscanu, din "Cei care plătesc cu viaţa".

CA UN FULGER. Ştiut fiind că Şerban Marinescu are in distribuţii cei mai buni actori ai momentului, l-am intrebat pe regizor cum l-a ales pe Adrian Pintea pentru Gelu Ruscanu: "Nu l-am ales eu, s-a ales singur. Căutam un Gelu Ruscanu şi nu-l găseam. Intr-o zi, cineva foarte drag mie mi-a zis: «Cu cine crezi că m-am intălnit? Cu Adrian Pintea!». «Şi cum era?» «Ca un fulger!». Aşa era el: avea o sclipire-n siluetă, in comportament, o inteligenţă dublată de cultură şi educaţie".

PE CAI BLĂNZI. A fost genialul Eminescu, in "Un bulgăre de humă", "aruncat" spre noi de Nicolae Mărgineanu, haiduc seducător in "Iancu Jianu". De la Dinu Cocea, cadou pentru toate femeile care-au rămas indrăgostite de farmecul lui adolescentin şi pentru toţi bărbaţii care visează să cucerească lumea pe cai nărăvaşi. Deşi lui ii plăceau caii blănzi. Ca Doru, calul lui drag, care s-a lăsat inşeuat şi călărit la Arad de stăpănul lui, la filmările pentru "Pădureanca". "Erau aşa de bucuroşi amăndoi!", spune Nicolae Mărgineanu.

PE CAI MARI. "Eu sunt copleşit, tulburat, desfiinţat total emoţional in faţa lui Ştefan Iordache. Mari actori: Marin Moraru, Marcel Iureş, Mircea Albulescu. Apoi Amza Pellea, George Constantin, marile noastre pierderi. Iar faptul că-n film am jucat alături de Gina Patrichi pentru mine a fost o mană cerească", işi itera Pintea preferinţele.

Ii mergea foarte bine…

Iorgovan jr, din "Pădureanca", a fost un rol de referinţă din filmografia lui Adrian Pintea. "Ii mergea foarte bine rolul ăsta, problemele personajului erau aidoma cu problemele lui din vremea aceea. Ba chiar le-a amplificat in film, căci Adi era foarte inventiv şi talentat. Toată distribuţia era aleasă, in afară de «Pădureanca». Nu ştiam asupra cărei actriţe să mă hotărăsc şi, de comun acord cu Şerban Ionescu şi cu Adi, ne-am decis asupra Manuelei Hărăbor. Deşi fără experienţă, am preferat-o pe Manuela pentru că era foarte, foarte frumoasă…", işi aminteşte regizorul Nicolae Mărgineanu. La răndu-i, prea frumoasa anilor ’80 spune: "Domnul Mărgineanu m-a dat pe măna domnului Pintea, zicăndu-i: «Fă ceva cu ea!». De la Adrian Pintea am invăţat să vorbesc, dar mai ales să tac. M-a invăţat să răd din tot sufletul. Şi m-a invăţat să plăng fără lacrimi".

×