x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Păcală oltean

0
Autor: Miron Manega 29 Dec 2008 - 00:00

Personajul nea Mărin s-a născut dintr-o dublă nevoie interioară: să spună lucrurilor pe nume şi să se exprime în limbajul părinţilor şi al strămoşilor.



Cu Amza, Mircea Albulescu a fost coleg de bancă. “Am avut cu el o relaţie specială, de prietenie care a durat toată viaţa – povesteşte Albulescu. Mergeam împreună la pescuit, la vânătoare, am făcut multe năzbâtii împreună. Ne-am spus lucruri pe care n-am să le spun nimănui. Au fost ale noastre şi vor rămâne numai ale noastre.” Nu vom şti, aşadar, niciodată ce dureri, ce taine s-au rostit între cei doi, care era esenţa râsului pe care ni-l dăruia Amza prin nea Mărin, prelungirea sa în eternitate.

MESERIE, TE HALESC! Ceea ce putem şti cu siguranţă, de la cei care l-au cunoscut în afara scenei sau a platoului de filmare, e că a iubit viaţa şi nu s-a dat în lături de la a şi-o trăi alături de cei din jur. Îi plăceau şotiile şi farsele studenţeşti care erau, de fapt, nişte improvizaţii scenice pentru viitoarele roluri. Îşi aminteşte Mircea Albulescu: “Noi, cei din promoţia ’56, eram o clasă rea, de studenţi puşi pe şotii... Eu, Amza Pellea, Rauţchi, Rebengiuc, Silvia Popovici, Silviu Stănculescu, Draga Olteanu... Eram răi, pentru că eram neastâmpăraţi. Dar meseria ne-a plăcut. Principiul nostru, pe care am încercat să-l aplic şi eu în cei 25 de ani cât am predat la catedră, era următorul: «Meserie, te halesc!»... Dar ne plăcea şi berea, că doar acolo tot de meserie vorbeam. Aveam câteva locuri unde ne întâlneam şi unde ne ştiau ospătarii. Comandam două-trei beri şi între timp făceam rost de bani. Ei, bine, eu eram ăla care făcea rost... Odată m-am dus la domnul Moni Gelerter – profesor la catedra de Arta Actorului şi un mare regizor – şi i-am spus: «Maestre, s-a întâmplat o nenorocire». Bietul om s-a speriat. «Ce nenorocire?» «A căzut Amza de la etajul patru.» «Cum s-a întâmplat? Şi ce trebuie să fac eu?» «Nimic, dar am chemat Salvarea şi ăştia nu vor să-l ia dacă nu dăm o taxă de 200 de lei.» «Vai de mine, imediat.» Şi a scos portofelul din buzunar. Dar, când să pună mâna pe bani, cred că a văzut cum îmi sclipesc ochii spre portofel şi a avut un moment de ezitare. S-a uitat când la mine, când la portofel şi în final mi-a dat o singură bancnotă: «Poate că-l ia şi cu o sută»... Altă dată am cerut bani şi de la viitoarea mea soacră. I-am spus că tatăl lui Amza e bolnav şi n-are băiatul bani de tren până la Băileşti, dus-întors”...

DELICATEŢE SUAVĂ. Interesant e că Amza Pellea juca, în scenariile acestor năzbâtii, rolul unui guest star. Era plauzibil, avea credibilitate ca victimă şi se lăsa cu plăcere “distribuit”.

Rolurile pe care le-a jucat Amza Pellea pe scenă, în film sau în viaţă erau, de fapt, carcase reversibile cu care-şi proteja “delicateţea suavă” de care avea să vorbească, peste ani, Radu Beligan. Iar carcasa cea mai confortabilă s-a dovedit a fi acea moştenire de familie şi de neam care a fost personajul nea Mărin, varianta oltenească a lui Păcală.

“Nea Mărin a avut o naştere mai lungă. În sensul că eu povesteam încă din timpul liceului, pe urmă la facultate, colegilor de clasă sau de cămin întâmplări de la mine din sat. De câte ori mă duc în partea Olteniei, se simte imediat cum trenul începe să înmagazineze olteni. Totul devine mai vioi, mai viu, mai cu haz şi am înregistrat o sumedenie de lucruri realmente din tren.”
Amza Pellea

“Noi, cei din promoţia ’56, eram studenţi puşi pe şotii... Eu, Amza Pellea, Rauţchi, Rebengiuc, Silvia Popovici, Silviu Stănculescu, Draga Olteanu... Eram răi, pentru că eram neastâmpăraţi. Dar meseria ne-a plăcut. Principiul nostru era următorul: «Meserie, te halesc!»…”
Mircea Albulescu

Citeşte mai multe despre:   amza

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de