Vecin cu Gloria

Familia lui Lazăr Chirea însufleţeşte zi de zi curtea în care a crescut Amzulică şi deschide poarta pentru vizitatori.

Pe post de curator provizoriu, nea Lazăr Chirea dă ochii cu vizitatorii dornici să calce pragul casei memoriale dedicate actorului. Cei mai curajoşi şi îndrăzneţi vor afla că omul modest cu mâinile bătătorite de muncă şi cuşmă înfiptă ţanţoş pe cap este de un amar de vreme “convieţuitor” cu amintirea mândrului băileştean.

GAZDĂ. Omul deschide uşa vizitatorilor, se descalţă pios, în ciuda frigului, şi aşteaptă sfios în holul dintre cele două încăperi – una dedicată lui nea Mărin şi una actorului Amza Pellea – până oamenii îşi ostoiesc dorul de hâtrul oltean.

Septuagenarul Lazăr Chirea este cel datorită căruia casa poate fi vizitată oricând de oricine, dar şi cel responsabil ca oaspeţii să fie întâmpinaţi cu flori proaspete în casă. De loc este din Perişor, dar pare mai băileştean decât mulţi băileşteni. Nea Lazăr Chirea este un fel de curator voluntar al casei memoriale Amza Pellea, aflată pe Strada General Eremia Grigorescu nr. 58.

În fapt, până prin anii ’50, la această adresă era un singur imobil, în care locuiau Amza Pellea ăl bătrân, cu nevasta şi cei cinci copii. Statul i-a confiscat sub pretextul neplăţii impozitului cele trei camere de la stradă şi l-a lăsat proprietar doar peste cele cinci odăi din spate ale imobilului. După mutarea la Bucureşti şi moartea capului familiei, Amza şi surorile au decis să vândă ce mai aveau prin Băileşti.

CUMPĂRĂTORUL. De aici intră în cadru Lazăr Chirea. “În ’66 am cumpărat de la Amza Pellea cele cinci camere din spate. Nici nu ştiam pe atunci cine e! Eu sunt de loc din Perişor. Eram băiat de prăvălie şi făceam naveta la Işalniţa. Mă gândeam să-mi iau ceva la Băileşti, să-mi fie mai uşor cu drumu’. Mi-a spus un coleg că ştie o casă ca lumea aici. Sunt crescut la ţară şi la Perişor tot aşa, mai la margine stăteam. În fine, am vorbit la telefon cu Amza Pellea, a venit încoace de la Bucureşti şi am bătut palma. În acte i-am dat 25.000 de lei, să plătim mai puţin impozit, dar în fapt ne-am înţeles la 48.000 de lei”, povesteşte Lazăr Chirea.

LA POCHER. Cumpărătorul nu avea toţi banii şi iniţial a plătit 28.000 de lei, făcând înţelegere să plătească restul de bani în tranşe de 5.000 de lei la fiecare două luni. Numai că... “l-a păcălit pe Amza un cumnat de-al lui, unu’ Grig. Ăsta avea procură din partea familiei şi venea să ridice banii. Numai că îi juca la pocher şi-i pierdea. Eu am fost prevăzător şi făceam chitanţă de mână de fiecare dată când îi dădeam banii, şi cu martor, pe nea Ionel, vărul lui Amzulică. Şi mă trezesc într-o zi cu o soră de-a lui Amza la poartă, că să-i dau restul de 20.000 de lei”, îşi aminteşte nea Lazăr.

OLTEANUL. Cumpărător de bună-credinţă, perişoreanul a scos chitanţele de mână şi s-a disculpat. De altfel, a rămas în relaţii bune cu familia Pellea.

Nea Lazăr s-a mai întâlnit de multe ori cu Amza, dar niciodată nu s-au găsit timpul şi ocazia să stea “la taină”, cum spun oltenii la depănatul poveştilor. “Venea pe la casă şi după ce a vândut-o. De obicei, cu prieteni, colegi, doar să le arate unde a copilărit. Într-un început de vară venise la Cilieni, la pescuit. Sara ne-am văzut la club şi i-am zis: «Domnu’ Amza, eu de când am cumpărat casa, o damigeană de vin am păstrat-o în toţi anii pentru dumneavoastră. Vreau să veniţi pe la mine, să stăm şi noi la taină... până la urmă e casa dumneavoastră... Nici la zugrăveală n-am umblat. Am refăcut-o aşa cum era, în calciu». «Îţi promit că-n coptul lubeniţelor vin şi stau la matale trei zile», mi-a spus, da’ n-a mai apucat, săracu’!”, zice nea Lazăr, iar cuvintele i se înnoadă cu lacrimi. Paznicul amintirilor despre Amza alungă repede tristeţea vânturând palmele gigantice prin aer de parcă ar vrea să spulbere orice supărare care i-ar întuneca mândria oltenească.

O CASĂ VIE

În ultima zi a lunii august 2008, bătătura în care Amza Pellea şi-a petrecut copilăria – dar ce spunem bătătură, toată strada pe care se află casa natală a actorului! – s-a umplut de oameni. În majoritate băileşteni, invitaţi şi neinvitaţi, cu toţii curioşi, au venit să vadă cu ochii lor ce n-au crezut că va mai fi vreodată posibil: casa lui “nea Mărin” reconstituită şi devenită un fel de muzeu. Vecini, prieteni, primarul cu soţia, fiica lui Amza, Oana, personalităţi, dar şi necunoscuţi au adus de pe-acasă ce-au putut şi ce-au avut din lucrurile care puteau recompune universul familiei Pellea de la mijlocul anilor ’50. Rodul efortului celor care l-au iubit pe nea Mărin e o casă memorială care pare mai degrabă o casă din care stăpânul a ieşit acum două minute. O casă vie.

“De când s-a inaugurat casa, tot vin oameni să vadă şi să se minuneze. Au fost câteva sute, chiar şi de departe de Băileşti, sunt toţi semnaţi în carte. Eu sunt aici tot timpu’ şi nu mă supăr când mă strigă la poartă chiar şi la vreme de sară. Sunt mândru că stau în casă cu domnu’ Amza!”

Lazăr Chirea - curator casă memorială