Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vocea specială a solistului aflat la început de drum a plăcut ascultătorilor, care însă nu ştiau dacă e fată sau băiat…
Vocea specială a solistului aflat la început de drum a plăcut ascultătorilor, care însă nu ştiau dacă e fată sau băiat…
Când a început să cânte la staţia de amplificare din Buzău, Benone Sinulescu era elev, la liceu. “Am mers mai departe cu studiile şi am făcut un liceu industrial: Şcoala Medie Tehnică de Mecanică din Buzău. Era tot liceu, dar aici se puneau mai mult bazele mecanicii, nu în sensul că umblam cu piese, ci făceam mai mult matematică, iar mecanica este mult mai grea decât matematica. Eram elev, dar şi solist al oraşului Buzău, deci am avut un crescendo, cum să spun?”, zâmbeşte artistul.
Difuzoare. “Cântam sâmbătă de sâmbătă la Staţia de amplificare a oraşului, fiindcă toată lumea, pe timpurile alea, avea difuzoare în casă. Eram cunoscut, cântam cu un acordeonist. Mi-aduc aminte că la debut am interpretat «De la moară pân’ la gară», piesa Ioanei Radu”, îşi aminteşte Benone Sinulescu despre vremea în care făcea primii paşi în carieră.
Studii. “După această perioadă mi-a intrat în cap că eu trebuie să cânt. Am venit la Şcoala Specială de Muzică nr. 1 din Bucureşti, cum era atunci, unde am studiat canto-clasic, populară, amestecat. Timp de patru ani am avut profesori excepţionali: Elisabeta Moldoveanu, Viorel Cosma, Filaret Barbu, dar şi colegi de clasă, nume mari în muzică: Ileana Cotrubaş, Gheorghe Zamfir, Aurelian Octav Popa, Lucia Ţibuleac, Ilarion Ionescu Galaţi, Eugen Ciceu, Florian Economu, Marian Nistor, Victoria Darvai şi mulţi alţii, pe care îi rog să mă ierte că nu i-am amintit. A fost, spun eu, o generaţie de aur”, spune cu bucurie Benone Sinulescu.
Canto-clasic. “Eram încântat că studiam la clasa doamnei Elisabeta Moldoveanu, unde făceam canto-clasic. Doamna Moldoveanu, fiind cântăreaţă de operă şi cercetător la «Institutul de Folclor», ştia foarte bine şi partea folclorică, cum trebuie să fie un cântec autentic. Le învăţam pe toate, pentru că dumneaei îmbina stilurile, dar baza era şcoala de canto, ca să poţi să rezişti în timp. Probabil de asta am rezistat şi nu am avut nici o problemă cu glasul. Aşa că mi-a folosit foarte mult că am studiat canto-clasic. La celalaltă clasă a Şcolii Speciale de Muzică era profesoară Maria Tănase, care preda la ore strict folclor, fără tehnică vocală. Din când în când mai mergeam şi la orele ei. Am fost inspirat când m-am înscris la clasa doamnei Moldoveanu, iar la începuturile mele cântam un pic operetistic. Şi, apropo de operetistică, există şi o poveste. Când eram elevul doamnei Elisabeta Moldoveanu, pe care o stimez foarte mult şi toată viaţa nu am să o uit, la clasă la noi a venit în vizită o delegaţie străină să ne viziteze clasa, să audă cum cântăm noi, cum e la noi, în România. Cu acea delegaţie venise redactorul-şef de la secţia de folclor de la «Radio România», domnul Paul Marinescu. Profesoara de canto zice: «Tânărul cel blond», că eram blond, aveam şi eu păr!!!, «ştie nişte cântece populare foarte frumoase nemaiauzite, necântate şi interpretate într-un stil personal». Eu n-am căutat să imit pe nimeni, majoritatea cântăreţilor de muzică populară o imită pe Maria Tănase, alţii pe Maria Lătăreţu, alţii pe Benone Sinulescu! Eu am cântat ca mine.”
Radio. “Domnul Paul Marinescu a avut o mână foarte bună, m-a invitat la Radio şi într-o săpătmână am făcut primele trei-patru înregistrări. Aveam 17-18 ani atunci. Am făcut primele înregistrări în direct, cu orchestra «în spate». Orchestra Radio era extraordinară, făcea parte dintre cele trei orchestre mari ale ţării: «Barbu Lăutaru», «Ciocârlia» şi «Radio»”. Erau orchestre foarte importante, cu dirijori extraordinari, de la care am avut de învăţat foarte mult”, îşi aminteşte artistul despre primele înregistrări de la radio.
Stil. Tânărul solist Benone Sinulescu a venit cu propriul stil. “La foarte scurt timp după debutul meu la Radio a fost aşa, pur şi simplu, o explozie. În timp ce erau la modă mari monştri sacri ai cântecului românesc, marea mea şansă a fost că am cântat ca mine, că am venit cu un stil nou. Şi asta se întâmpla în perioada în care erau la modă monştrii sacri ai scenei româneşti: Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Ioana Radu, Ion Luican, Ştefan Lăzărescu, Alexandru Grozuţă, Rodica Bujor. La nici un an de la primele înregistrări eram deja cunoscut. Lumea se întreba dacă sunt fată sau băiat, pentru că glasul meu nu era încă format. Dar lor le plăcea, îi gâdila frumos la ureche, pentru că era altceva şi, probabil, pentru că aveam glasul cald”, apreciază interpretul.
