Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Când a venit la putere, în 1965, Nicolae Ceauşescu beneficia de un “capital” de simpatie, care a explodat în întreaga lume după discursul din 1968, de condamnare a invadării Cehoslovaciei. În 1989, aceasta scăzuse atât de mult, încât “s-au luat măsuri” să nu mai poată fi schimbat.
Confirmarea lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general era făcută la congresele PCR.
Când a venit la putere, în 1965, Nicolae Ceauşescu beneficia de un “capital” de simpatie, care a explodat în întreaga lume după discursul din 1968, de condamnare a invadării Cehoslovaciei. În 1989, aceasta scăzuse atât de mult, încât “s-au luat măsuri” să nu mai poată fi schimbat.
A FOST ODATĂ... Nicolae Ceauşescu a devenit secretar general al PCR pe un fond de redresare economică şi de afirmare a României pe plan internaţional în ultimii ani “sub Dej”. Ion Stănescu, fost preşedinte al Securităţii Statului şi ministru de Interne (1967-1973), apoi al Turismului (1985-1989), descrie astfel alegerea lui Ceuşescu în fruntea partidului: “La moartea lui Gheorghiu-Dej a avut loc o discuţie în Biroul Politic privind succesiunea. Până la îngropare, în timpul funeraliilor. Erau doi «favoriţi» – el şi Gheorghe Apostol. Ceauşescu beneficia însă de sprijinul «cvartetului» Maurer – Bodnăraş – Borilă – Pârvulescu. Ceauşescu era un om cunoscut, de fapt, de câţiva ani conducea partidul, în calitate de secretar cu probleme organizatorice. De exemplu, eu, când am fost instalat prim-secretar la Regiunea de partid Oltenia, în 1964, cu el am discutat. Bine, confirmarea mi-a dat-o Gheorghiu-Dej, însă la acesta am stat două-trei minute. Discuţiile de fond cu Ceauşescu le-am avut. Era un om muncitor, foarte activ, bun organizator, rezolva repede problemele. Ori da, ori nu – dacă te duceai la el ori îţi aproba, ori nu-ţi aproba, dar plecai cu un răspuns clar. Din punctul acesta de vedere avea mari calităţi. Lucrase la Direcţia Superioară Politică a Armatei cu Bodnăraş, apoi cu Sălăjan. A avut rezultate, fiind promovat ulterior ca secretar al CC. N-a venit aşa, din neant...”.
Citește pe Antena3.ro
“CE N-A FĂCUT ALT ŞEF DE STAT”. În 1968 Ceauşescu a devenit un lider cunsocut pe plan internaţional prin poziţia sa de non-intervenţie a trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia. De fapt, România nici nu fusese invitată la această “operaţiune”, însă în conştiinţa epocii Ceauşescu a devenit un “erou al păcii”. La congresul al X-lea (1969), avea sprijinul total al partidului.
Despre acest eveniment, Ion Stănescu îşi aminteşte: “Unanimitate a fost, n-au fost probleme în ceea ce priveşte candidatura. Şi nu şi-a propus nimeni altul să candideze pentu postul acesta. Deci a fost reales... Era imediat după Cehoslovacia 1968, avea şi o imagine internaţională excepţională în anii aceia. Era în mare vogă, ce mai!... Nu s-a discutat nimic critic la adresa lui sau ceva. Atunci, Dumitru Popescu, parcă ţin minte şi acum, a vorbit despre deschiderea pe care a făcut-o în perioada aceea – începuse să dea drumul la închistarea care era. Şi Ceauşescu a avut meritul în ce priveşte democratizarea activităţii partidului, legat de mase, de comunişti. Se ducea să discute cu ei. După părerea mea, au mers lucrurile foarte bine până în 1980-1982. După aceea au început greutăţile. Se ambiţionase să achităm datoria externă, pentru că era dobânda foarte mare şi creştea cuantumul plăţilor. Şi atunci s-a ambiţionat – a renunţat la clauza americanilor, ce n-a făcut alt şef de stat. Am avut greutăţi pentru că ne-au sabotat toţi – şi ruşii, şi capitaliştii. Contractele s-au anulat... Spre exemplu, ruşii ne-au tăiat la jumătate cotele de gaze naturale. Apoi, noi produceam doar jumătate din nevoia de ţiţei, restul le luam de la ruşi. S-a închis, nu ne-au mai dat! Au invocat diverse motive... Plata datoriei externe a fost un efort uriaş – se făcuse grafic, lună de lună, fiecare minister ce dă, cum dă. Diabolic! Aici a greşit, a neglijat populaţia... Resurse erau – păi, n-am avut patru miliarde de dolari pe care i-a păpat Petre Roman? Şi a adus portocale, banane imediat după 1990... Nu putea să facă şi Ceauşescu la fel? S-au găsit depozitele cu carne de porc şi de pasăre pline. Dar nu se dădea la populaţie pentru că se distribuia la export”.
SĂ CRAPE SOVIETICII! În noiembrie 1989, în timp ce în jurul României se prăbuşiseră toate regimurile comuniste, Ceauşescu a organizat Congresul al XIV-lea, cu gândul de a demonstra lumii “trăinicia” regimului de la Bucureşti. În memoriile sale, Dumitru Popescu (fost secretar CC al PCR) descrie astfel evenimentele: “Ultimul spectacol politic de anvergură al regimului Ceauşescu a fost Congresul al XIV-lea. Amatorii de statistică au numărat peste 500 de ridicări în picioare ale asistenţei biciuite de turma zbierătorilor, asurzită de urale şi lozinci scandate până la răguşeală sau ilaritate. În zilele acelea s-a pronunţat divorţul dintre Ceauşescu şi cetăţenii de rând ai României, atunci a pierdut el ultimele rezerve de popularitate şi simpatie, devenind în ochii oamenilor un personaj indezirabil. Nicolae Ceauşescu se afla în rivalitate (una abia camuflată) cu Gorbaciov şi ţinea să-l copleşească pe acela – sovieticul nu se ruşina să-şi recunoască jena financiară şi să cerşească în dreapta şi în stânga de la capitalişti – sub mirajul averilor noastre iluzorii. Ca şi când statisticile economice ale statelor pot fi învăluite la infinit în mister, ca şi cum poţi păcăli finanţiştii lumii, ca să nu mai vorbim de serviciile secrete. Trăia şi el himera unei revanşe în faţa gauleiterului de la Moscova, ce schimba pretutindeni, în raza puterii sale, echipele de conducere şi dădea lecţii voalate Bucureştiului. Îl vedea pe acela perpelindu-se de necaz că bătrânul rezistent valah nu importă cereale, ca el, nu mai are datorii, în timp ce el se căciuleşte, gata la orice concesie, pentru un credit. Era visul suprem al lui Ceauşescu să-i sfideze pe sovietici, să facă să crape de invidie, să le demonstreze că e mai deştept decât ei. Bietul, trăia aroganţa haiducului neînvins, care ignoră că potera i-a luat urma”.
“Amatorii de statistică au numărat peste 500 de ridicări în picioare la Congresul al XIV-lea, biciuite de turma zbierătorilor, asurzită de urale şi lozinci scandate până la răguşeală sau ilaritate. Atunci s-a pronunţat divorţul dintre Ceauşescu şi români”
Dumitru Popescu, fost secretar CC al PCR
“La Congresul al XIV-lea speram sincer într-o schimbare, că Nicolae Ceauşescu se va retrage de bunăvoie. Îl lansase pe Nicuşor, noi toţi ne puneam speranţe în el. Era prim-secretar la Sibiu şi, vă spun drept, am observat că a făcut treabă bună acolo”
Ion Stănescu, fost şef al Securităţii
