Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La jumătatea secolului XX, lăutarii din Clejani căntau peste 500 de melodii la o nuntă. Cunoşteau multe balade, doine şi jocuri.
La jumătatea secolului XX, lăutarii din Clejani căntau peste 500 de melodii la o nuntă. Cunoşteau multe balade, doine şi jocuri.
La Clejani, cercetătorii din perioada 1949-1959 au găsit următoarele categorii de melodii in repertoriul lăutarilor: căntece ceremoniale de nuntă; căntece ceremoniale de inmormăntare; doine; balade; căntece propriu-zise cu text romănesc, ţigănesc sau de mahala; jocuri.
DE NUNTĂ. Inainte, nunţile ţineau şi o săptămănă. In anii â50 ţineau de sămbătă seara pană luni seara sau marţi dimineaţa. Totul se desfăşura sub sunetul muzicii lăutăreşti, muzicanţii aveau nevoie de un repertoriu bogat. Gheorghe Ciobanu, in studiul său dedicat lăutarilor din Clejani, nota: "La o nuntă - unde au căntat lăutari din Clejani - urmărită in mai 1949, s-au căntat numai la mire 273 de melodii; iar la alta, care a avut loc in octombrie 1960, s-au căntat in total 503 melodii (241 la mireasă şi 262 la mire), in afară de marşuri". Autorul citat analizează repertoriul de la nunţi şi concluzionează, printre altele, că melodia căntată la bărbieritul ginerelui are o puternică influenţă orientală.
Citește pe Antena3.ro
DE JALE. Participarea lăutarilor la inmormăntări era mai redusă ca la o nuntă, dar nu neinsemnată. Cel mai adesea căntau un marş trist, iar uneori, după ce se turna pămănt pe coşciugul mortului, căntau căntece din repertoiul obişnuit. Chiar şi jocuri.
DOINE ŞI BALADE. Doinele sunt piese intonate in tonalitate minoră, iar ce le uneşte este stilul muzical puternic improvizatoric. In mod surprinzător, locul in care erau cerute cel mai mult baladele, inainte vreme, era nunta. Acest lucru se intămpla mai mult inainte de al doilea război mondial. Gheorghe Ciobanu descoperise că "pă Vlaşa şi pă Tiliorman" erau mai cerute baladele decăt la Clejani. Cu toate acestea, la nunţile la care a asistat cercetătorul s-au căntat trei balade in 1949 ("Şarpele", "Corbea", "Nedelea") şi şapte balade in 1960, dar mai scurte. Nu prea mai erau aşa gustate de public. Despre Gheorghe Moţoi din Clejani spune că ştia să cănte unele melodii vechi de peste 180 de ani şi că ştia foarte multe doine şi balade. Ciobanu grupează baladele de la Clejani după conţinutul poetic in: fantastice ("Soarele şi Luna", "Şarpele", "ai trei fraţi cu nouă zmei", "Trei surori la flori"), vitejeşti ("Novac", "Chira Chiralina", "Ilincuţa Şandrului", "Ibraim", "Corbea", "Miu"), haiduceşti şi hoţeşti ("Jianu", "Radu luâ Anghel", "Drăgan din Bărăgan", "Mihalea", "Chirigiul", "Luniţă, luniţă"), păstoreşti ("Mioriţa", "Ciobanul care şi-a pierdut oile"), familiale ("Oleac", "Milea", "Ghiţă Cătănuţă" "Savaraş Tudor", "Dinuţă", "Nedelea", "Nevasta fugită", "Moşneagul", "Două surăţele", "Ţiganu-şi caută nevasta fugită"), jurnale orale ("Căntecul Revoltei de la 1907"). Specifică Clejanilor este balada "Maior Mişa", in care se povesteşte despre prădare fostului proprietar al moşiei Clejani, Mişa Anastasievici.
SCHIMBĂRI. "După primul război mondial, se produc schimbări in toate domeniile, inclusiv in căntecul popular, datorită contactului dintre toate provinciile romăneşti, se dezvoltă impetuos stilul «modern»", afirmă Gheorghe Ciobanu. Prin lăutari care circulau destul de mult dintr-o zonă in alta, dar şi prin radio şi inregistrări, creaţiile au ajuns dintr-o parte in alta de ţară. Şi ca să nu ne mai plăngem atăt de jalnicele şi de multe ori trivialele manele din zilele noastre, cităm un pasaj din cartea lui Ciobanu in care spune: "Niciodată degradarea conştientă şi trivializarea creaţiei populare nu au fost urmărite cu atăta tenacitate ca intre cele două războaie mondiale, niciodată nu s-au comercializat la noi pornografia cu atăta indecenţă". Etnomuzicologul se referea la acest lucru amintind că şi lăutarii din Clejani introduseseră unele căntece de mahala cu tentă trivială, dar in mod nesemnificativ.Â
Ciobanu constată că unii lăutari au o memorie de invidiat, cunoscănd sute de căntece, ceea ce putea insemna peste 6.000 de versuri. Lăutarii apar ca păstrători ai creaţiei populare, alături de popor care, cerăndu-le anumite căntece, ii obliga practic să ţină minte anumite căntece. Nu puţine.
