Glas nobil

"N-am să uit niciodată cu câtă căldură vorbea şi scria Cristian despre Brăila!"

Sunt cuvintele medicului, dirijorului şi muzicologului brăilean Nicu Teodorescu. Domnia sa ne-a povestit despre marele cântăreţ Cristian Vasile, pe care l-a cunoscut la Piatra-Neamţ. Marele diseur i-a povestit ulterior în câteva scrisori momentele de glorie şi tristeţile vieţii sale. Dr Teodorescu păstrează cu drag corespondenţa, alături de 15 discuri şi numeroase fotografii pe care le-a primit de la Cristian şi Virgiliu Vasile. Amintirile despre Cristian le-a adunat într-o carte intitulată cât se poate de sugestiv "Ultimul trubadur".

"După ce am absolvit Conservatorul, apoi Facultatea de Medicină, am revenit la Brăila, unde am refăcut Societatea Filarmonică «Lyra», care fusese desfiinţată. Renăscând Societatea «Lyra» trebuia să «renasc» şi oamenii legaţi de această societate. Şi am aflat foarte multe lucruri. Am început să scriu despre ei. Eu m-am gândit la muzica cultă, pentru că asta este formaţia mea, dar nu puteam să nu iau în consideraţie doi mari cântăreţi de talie naţională: Cristian Vasile şi Jean Moscopol. Şi am început să caut date despre ei. Apoi, la un moment dat, un prieten, Vladimir Boantă, care a studiat pianul la «Lyra», m-a sunat şi mi-a spus că vine la Brăila la întâlnirea cu colegii, promoţia 1928. Am fost invitat al altei generaţii, eu fiind mai mic decât ei. Printre aceştia, fratele lui Cristian Vasile", îşi aminteşte dr Teodorescu.

"Am vorbit cu mare dragoste despre muzică, iar Virgiliu Vasile m-a întrebat ce ştiu despre Cristian. N-aveam prea multe date. «E fratele meu. Haide să-ţi dau adresa!», mi-a spus", face precizarea dr Nicu Teodorescu.

ÎNTÂLNIREA. "Am fost la Piatra-Neamţ, mai adaugă muzicologul, şi, cum am avut ocazia să trec prin oraşul lui, m-am gândit să-i fac o scurtă vizită. A fost o vizită pe nepregătite, dar Cristian era astfel îmbrăcat de ai fi crezut că aştepta o vizită protocolară. A fost bucuros. N-am vrut să-l obosesc prea mult, căci am văzut că avea o respiraţie tare grea, de parcă îi era prinsă de rugină. Dar timbrul vocii păstra patina lacului de vioară nobilă. M-a întrebat: «Domnule doctor, ştiţi care este cea mai grea muzică? Muzica uşoară, domnule doctor! Când eram în puteri şi imprimam discuri, mă preocupam, cum este şi normal, de continua mea perfecţionare. Am avut o fire ambiţioasă şi nu voiam să mi-o ia nimeni înainte»", continuă dr Teodorescu, iar amintirile dau năvală. 

CORESPONDENŢĂ. "A iniţiat apoi o discuţie despre teatru. Am fost uluit. Am crezut că am venit la diseurul Cristian Vasile şi am dat peste omul de teatru Cristian Vasile. «Domnule Teodorescu, a spus Cristian referindu-se la teatrul brăilean, eu am toate astea în inimă. Aceşti artişti, aceste spectacole le am aici, în piept. Dacă le păstram numai în memorie, precis le uitam. Uitarea este condiţia unei minţi sănătoase şi eu am mintea bună. Pe mine, plămânii mă omoară!». Am început să corespondez cu el. Mi-a trimis şi fotografii. Ne-am văzut de vreo două ori. Nu am mai apucat să ne revedem, pentru că a murit. M-am întâlnit apoi cu fratele lui în momentul în care m-am hotărât să scriu o carte despre Cristian Vasile. Virgiliu mi-a povestit apoi foarte multe lucruri. Mi-am notat totul într-un caiet, aşa cum obişnuiesc", a încheiat dr Nicu Teodorescu.