L-a ucis dorul!

Unul dintre martorii acelor vremuri este fostul director al Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ, domnul Cornel Nicoară.

L-a cunoscut pe "Domnul Tango-ului" la poalele Ceahlăului. Cornel Nicoară era proaspăt absolvent şi a fost repartizat la teatrul din Piatra-Neamţ, instituţie pe care peste ani ajungea să o conducă. "Când am aflat că regizorul tehnic al teatrului este chiar Vasile Cristian, era să cad pe jos. Vă daţi seama. Eram tânăr şi ca un burete absorbeam când stăteam de vorbă cu cei care reprezentau ceva din istoria nu numai a teatrului nostru, ci a culturii româneşti. Vasile Cristian era unul dintre ei."

CE MAI POVEŞTI. Interpretul avea un farmec extraordinar. "Ne povestea, de exemplu: «Bă, copii, pe vremea când aveam câteva maşini nu prea erau multe în Bucureşti»." Pentru că şi pe atunci circula acel zvon cu înghiţitul cenuşii, Cornel Nicoară nu s-a sfiit să elucideze misterul. "L-am întrebat: «Nea Vasile, cum e cu povestea că ai înghiţit nu ştiu ce...», şi zice: «Hai, mă, terminaţi cu prostiile!»." Când le vorbea mai mult timp, "la un moment dat făcea o pauză şi scotea dispozitivul cu eter, care îl ajuta la respiraţie, şi îşi pompa în gât".

NOSTALGIC. Senzaţia de atunci a proaspătului absolvent era că solistul care a cântat iubirea a fost omorât de dor. "În clipa în care a dispărut din viaţa lui iubirea, pentru că a iubit-o extraordinar, el şi-a pierdut scopul în viaţă. A trăit spre final în virtutea inerţiei. Venea la serviciu, mânca... În schimb, îi făcea o plăcere extraordinară, nebună, să stea de vorbă cu oamenii. Eu nu am avut înţelepciunea să îl întreb atunci: «Nea Vasile, când eşti acasă, ce faci?». Poate mi-a fost frică să-l întreb, şi de milă nu l-am întrebat. Erau nişte lucruri extraordinare în el", încheie Cornel Nicoară.