Savoarea cântecului

Cristian Vasile, nume celebru în muzica uşoară românească interbelică, pe nedrept uitat o lungă perioadă de timp, este acum readus în atenţia publicului şi repus pe piedestalul pe care-l merită.

Probabil că acest nume, unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate la vremea aceea, nu mai spune prea mult în ziua de azi. Cei mai în vârstă îşi mai amintesc de cântecele lui, dar cei tineri, desigur, n-au avut de unde să afle de el. Poate doar din înregistrările  rămase pe plăcile de patefon, în care vocea, din cauza tehnicii neperformante din timpurile acelea, este deformată, nazalizată, alterată şi lipsită total de strălucirea ei reală. Şi apoi, plăcile "Pathe", chiar şi cele de calitate, înregistrate sub sigla "Columbia", erau fabricate din ebonită şi, cu vremea, s-au fisurat, au îmbătrânit, iar acul de fier le-a zgâriat iremediabil, motiv pentru care nu s-au păstrat în condiţii bune. Cu toate acestea, tangourile lui Cristian Vasile sunt atât de frumoase, au o linie sonoră atât de originală şi de expresivă, iar textele lor atât de duioase, deşi uşor siropoase, încât au rămas peste timp.

UN MARE MUZICIAN. Sentimentul că oferă oamenilor bucurie prin tangourile rămase veşnic tinere l-a marcat profund pe tânărul cântăreţ, străduindu-se mereu să fie pe placul ascultătorilor. Criticii muzicali ai timpului l-au elogiat încă de la primele sale apariţii. Adulaţiile timpurii nu l-au determinat să-şi piardă capul şi să devină infatuat, ci, dimpotrivă, l-au făcut să înţeleagă că nu a greşit calea pe care a ales-o. Cristian Vasile a avut forţa, capacitatea şi talentul să devină un mare muzician, un interpret al marii muzici, înţelegând prin aceasta muzica de operă. A decis, însă, să-şi canalizeze energiile spre domeniul muzicii uşoare, punând o piatră de temelie la edificiul acesteia, dându-ne dovada unei sincerităţi nedisimulate. Cristian Vasile a valorificat la maximum această achiziţie atitudinală a sa, acceptând o conectare perpetuă la frumuseţile lumeşti, trezind admiraţia tuturor. A descoperit lumea sunetelor muzicale, dar şi dexteritatea de a mânui aceste sunete, scriind o pagină originală a muzicii uşoare româneşti. Cântecele lui închid în ele o mare taină printr-o înlănţuire de idei sonore succesive şi complementare, fiind o colecţie de răspunsuri la nevoia semenilor săi, de a se lăsa în voia clipelor de răgaz şi beatitudine, după zile de muncă asiduă.   

CE VREMURI! În perioada interbelică, pe Calea Victoriei se puteau vedea mereu automobile negre şi trăsuri, care-i duceau pe cei bogaţi la şosea, la Raşca, Oteteleşanu, Cărăbuş şi Bordei, renumite grădini de vară, care găzduiau jazz-band-urile şi tarafurile autohtone la modă şi unde muzica lui Jean Moscopol, Zavaidoc şi Cristian Vasile era aşteptată cu ardoare, în fiecare seară, de clientela veselă şi petrecăreaţă.

Cristian Vasile a cântat mai ales în restaurantul Vulpea Roşie de pe Strada Şelari, unde prestaţia lui era însoţită mereu de aplauze nebuneşti. La Vulpea Roşie toată lumea venea, de fapt,  nu ca să mănânce, ci ca să-l asculte pe Cristian Vasile, căci reuşea, cu rezonanţa vocii sale extraordinare şi prin cântecele pline de un farmec neasemuit, să capteze toată asistenţa. Avea o voce aspră, deloc metalică, gravă şi plină de savoare, ce contrasta fermecător cu textele pătrunse de o încărcătură emoţională ieşită din comun, dar tocmai de aceea cântecele lui erau iubite de public. Cu un glas pătrunzător, frumos armonizat, aducea în fiecare seară un buchet de melodii, cu care reuşea să ajungă la inima ascultătorilor.

Cântecele lui Cristian Vasile au fost adevărate şlagăre ale epocii interbelice.  "Nuşa", "Nunuţo", "Iubesc femeia", "Aprinde o ţigare", "Nu!", "Pentru tine am făcut nebunii", "Pe cer s-a stins o singură stea", "Pe boltă când apare luna", "Minte-mă!", "Aprinde o ţigare", "Cărăruie, du-mă iar", "Ce vrei să-ţi scriu?", "De ce mi-ai spus că mă iubeşti?",  "De ce te uiţi la mine?", "Ilona", "Ochii tăi m-au vrăjit" sunt doar câteva dintre acestea.

CELEBRUL TANGO. Cel mai cunoscut cântec, însă, al lui Cristian Vasile a fost faimosul şlagăr "Zaraza", o versiune românească, cu un text aparţinând lui Nicolae Kiriţescu, a celebrului tango uruguayan cu acelaşi nume, compus în anul 1929 de Benjamin Tagle Lara şi interpretat de Ignacio Corsini. O serie de poveşti s-au ţesut în jurul acestui cântec, legate de numele cântăreţului Cristian Vasile şi al iubitei sale Zarada, o tânără focoasă, cu ochi strălucitori, care a murit în împrejurări misterioase. Nu se ştie nici astăzi cât a fost adevăr şi cât a fost legendă. Dar cui îi mai pasă, de fapt? Savoarea cântecului s-a păstrat neştirbită până în zilele noastre.

Supranumit Gardel al nostru, de la numele cântăreţului argentinian, interpret al unor tangouri celebre, Carlos Gardel, vestit în acea epocă, atât prin muzica lui, cât şi prin viaţa boemă pe care a dus-o, Cristian Vasile rămâne în conştiinţa publicului ca unul dintre cei mai iubiţi şi mai apreciaţi interpreţi de muzică uşoară românească ai tuturor timpurilor. Nu puţini au fost cei care au dorit să-i semene şi nu puţini sunt cei care-i recunosc astăzi meritele. Cristian Vasile ne-a lăsat moştenire cântecele sale nemuritoare, cu poezia şi parfumul lor inconfundabil.