x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tangoul, obsesie

0
Autor: Costin Anghel 23 Feb 2009 - 00:00

În secolul trecut, între războaiele mondiale, Bucureştiul căpătase o aură aparte. Devenise un oraş asemuit marilor capitale ale lumii.





Micul Paris, Bucureştiul de altădată, era un oraş cosmopolit. De la centru la mahalale, oraşul renăscuse, căpătase o frumuseţe aparte. Viaţa pulsa în veritabila capitală europeană. Aici, Cristian Vasile devenea "Regele neîncoronat al muzicii uşoare". Era cel mai bun, celebru, iubit. Cânta în nopţile în care tangoul se simţea în Bucureşti ca acasă, ca în Buenos Aires. Misterul lui Cristian Vasile, poveştile despre el se întâlneau cu misterul tangoului. Despre acest dans aproape ireal, ne vorbeşte Marina Constantinescu, critic de teatru.

"Cred că Tango-ul a fost una dintre cele mai tari obsesii ale secolului pe care l-am părăsit încet, încet. Dar nu ne-am despărţit şi de tango. El continuă să existe. O dată cu noaptea, el vine La Buenos Aires. Noaptea aceea câmpenească în spatele căreia liniştea dubioasă se instala, ca şi în Bucureştiul de altădată, undeva în cafenele, în baruri, oamenii se întâlneau, lăsându-şi poate iluziile şi deziluziile deoparte şi încercau să se detaşeze. Poate că tangoul este o fantastică proiecţie în vis. Poate de aici şi nostalgia lui, poate de aici şi abandonul oarecum frustrant pe care cei angajaţi în această întâlnire îl purtau. A ieşit acest dans al corpului de la brâu în jos, acest dans al marionetelor angajate în paşi foarte bine stabiliţi. Nimic nu este întâmplător la tango, în ori ce formă de tango. Este ca un fel de ritual binecunoscut de cei doi, deşi cei doi, femeia şi bărbatul, se cunosc atunci, poate. Întâlnirea trupurilor se alunecă în acel abandon. Întâlnirea poate să fie de un dans, poate să fie de-o viaţă, de-o noapte."


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de