Un pachet imens de iluzii

La Brăila, în casa de pe Bulevardul Carol I nr. 169, astăzi Independenţei, Cristian Vasile şi-a petrecut a doua parte a copilăriei.

A urmat cursurile primare la Şcoala nr. 3 de pe Strada Ştefan cel Mare, aproape de Strada Victoriei. Bulevardul i-a servit drept "teren de joacă". După ore, Cristian şi Virgiliu, sau Bibi şi Piţu, puneau la cale tot felul de jocuri, inspirate din cărţile lui Jules Verne. Organizau chiar şi întreceri sportive şi, ca să aibă concurenţi veritabili, pe banii pe care mama lor, Virginia, li-i dădea pentru covrigi, cumpărau tot felul de obiecte pe care le ofereau drept premii câştigătorilor.

Virginia le-a sădit permanent copiilor în suflet dragostea pentru muzică. Le cânta de mici, mai ales că la pension luase lecţii de canto şi avea o voce bună, de soprană. După moartea lui Gheorghe, Virginia n-a mai cântat o vreme. Apoi a hotărât să resădească în inimile copiilor "lumina vieţii". Să-i înveţe să trăiască senini, păstrând în suflet amintirea tatălui lor.  "Cine-i deştept înţelege că eu cânt numai din buze", le replica ea celor care o luau la rost că ar fi uitat că i-a murit soţul.

VIOARA. Cristian reproducea cu mare talent melodiile pe care le auzea la mama lui. Aşa că Virginia l-a dus să studieze vioara la bătrânul pedagog Grünberg. Acesta vedea în el un mic Kubelik, fiindcă se corecta singur atunci când greşea notele. Când lecţiile s-au complicat, micul Kubelik a pus vioara în cui. Stăruitoare, Virginia l-a dus la Filarmonica "Lyra". Dar lui Cristian i s-a părut mult prea anevoios studiul viorii. Prefera să îngâne un cântecel, fermecându-i pe cei care-l auzeau. În clasele primare s-a dovedit cel mai talentat la muzică, ba chiar a fost solistul corului şcolii.

În 1919, după ce a absolvit cursurile primare, s-a înscris la Liceul "Nicolae Bălcescu" din Brăila. A avut parte de profesori renumiţi la mai toate materiile, inclusiv la muzică, unde l-a avut îndrumător pe renumitul Jean Andrian. "După examenul de capacitate - ne-a spus medicul, scriitorul şi muzicologul Nicu Teodorescu -, Cristian a trecut în cursul superior la secţia real, pentru a respecta dorinţa tatălui său de a deveni inginer. Avea însă înclinaţii artistice şi sportive, nicidecum inginereşti. Practica patinajul, înotul, tenisul şi gimnastica. Îi plăceau muzica şi desenul şi era veşnic în compania melomanilor şi chiar a lăutarilor. Unchiul său, Mihail, fratele mamei sale, care cânta în corul Bisericii Sf. Nicolae, l-a luat la cor, de care copilul s-a îndrăgostit. Avea o memorie muzicală foarte bună şi învăţa repede cântările. La 12 ani a cântat ca sopran al corului «Pre tine te lăudăm». A trecut apoi la vocea de alto, la cea de bariton. Remarcându-i calităţile glasului, profesorul Jean Andrian l-a luat la «Reuniunea de cântări». Se pregătea tocmai «Popasul ţiganilor» de Schumann. Două zile i-au trebuit lui Cristian ca să-şi însuşească partitura. Fiind şi profesor la Academia de Muzică Lyra, Jean Andrian l-a dus să cânte şi în corul Societăţii Filarmonice «Lyra» şi l-a înscris la clasa de canto. Aceleaşi remarcabile calităţi ale glasului l-au făcut pe un alt împătimit de muzică, dirijorul Vintilă Voiculescu, să-l aducă în calitate de solist şi în corul «Armonia»". Lui Vintilă Voiculescu, Cristian avea să-i mulţumească mai târziu. "... la matale am făcut adevăratul Conservator şi matale m-ai învăţat să gust din plin satisfacţiile de mai târziu din cariera mea, adesea grea, spinoasă, o dată cu disciplina de fier ce m-a condus tot restul meseriei", avea să-i scrie peste ani Cristian mentorului său, Meşterul - cum îl numea el pe Vintilă Voiculescu.

Drumul spre succes. După ce a absolvit liceul, Cristian a luat drumul Bucureştilor. S-a înscris la Conservator. Dorea să devină solist de operă. "Plec la Bucureşti din Brăila cu costumul de haine pe mine şi sub braţ cu pacheţelul înfăşurat în hârtie, o cămaşă de schimb şi cu altul, imens, de iluzii." Sunt cuvintele lui Cristian mărturisite într-una dintre scrisorile adresate mai târziu dr Nicu Teodorescu.