x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Damian Draghici Bărbatul-Viaţă de artist

Bărbatul-Viaţă de artist

21 Mai 2007   •   00:00

Viaţa personală rareori se contopeşte cu planul profesional. Damian a incercat totuşi…

I s-au pus in spate aventuri cu femei celebre. De aceea, cănd stă de vorbă cu o femeie, este atent să nu dea naştere la speculaţii. Nu fac bine nimănui. In ciuda comportamentului decent, ochii tuturor femeilor, cunoscute sau nu, frumoase ori ba, deştepte şi nu prea, se indreaptă către bărbatul Damian Drăghici. Pentru că prin fiecare fibră emană virilitate, este un bărbat care poate ocroti o femeie, care o poate răsfăţa, care o poate seduce fără probleme. Ei bine, de-a lungul vieţii, Damian a avut numeroase cuceriri, dar le ţine la el in suflet. A avut şi două căsnicii, din păcate eşuate, dar merge mai departe,e optimist. Jennifer, a doua soţie, venise la Berklee pentru un program de vară de cinci săptămăni. S-au văzut cu două zile inainte ca ea să plece.

"I-am spus chiar din seara aceea că noi doi o să ne căsătorim şi mi-a spus că sunt nebun. Era cu totul diferită de toate celelalte americance. Mai tărziu, după ce am stat de vorbă, mi-am dat seama că era lipsită de pragmatismul specific yankeilor. Imi inţelegea pasiunea nebunească pentru muzică. La două săptămăni după ce ne-am cunoscut am cerut-o de nevastă, după o lună i-am pus pe deget inelul de logodnă, iar după un an şi jumătate ne-am căsătorit." A durat şapte ani, dar e o poveste inchisă intr-un sertar. A avut o relaţie cu o femeie importantă, dar distanţa dintre ei şi-a spus cuvăntul. Important este că nu-şi pierde speranţa. E invitat la tot felul de evenimente mondene, la party-uri, dar nu se simte bine peste tot. Recunoaşte că nu este un fustangiu, dar asta nu inseamnă că nu ştie să aprecieze o femeie. Trăsăturile parcă sculptate in piatră i-au determinat pe unii să-i spună că seamănă cu zeul geţilor, Zamolxe. Răde la fiecare bărfă pe care o aude şi speră ca intr-o zi romănii să nu mai aibă grija altora, ci doar pe a lor

EMOŢIE. Experienţele pe plan personal aduc inspiraţie pe plan profesional şi căntecele lui spun poveşti, trebuie doar să ai răgazul necesar ca să le asculţi. Şi-a dorit să aibă posibilitatea să stea in faţa oamenilor şi să le cănte din naiul lui, să-i poată vedea vibrănd, să le simtă emoţiile. Cheia succesului lui Damian a fost chiar lipsa lui de egoism. "Vreo şase luni pur şi simplu nu am vrut să fac muzică, spune Damian. Incercam să găsesc motivul, să descopăr dacă am fost făcut pentru muzică sau nu. M-am simţit mizerabil. Cănd am reinceput să fac muzică mi-am dat seama că ea e viaţa mea. Singurul mod de a exprima ceea ce simt, dragostea, sentimentele faţă de mine, faţă de cei pe care ii iubesc, faţă de Dumnezeu, faţă de univers pot să exprim numai prin muzica mea. E harul meu. Nu vreau să mă opun universului."

×
Subiecte în articol: damian draghici - 21 mai 2007