Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ultime amintiri. Lui Dan Spătaru ii făcea plăcere să colinde Bucureştiul. La Apus. Ghid, vărul Doru.
Ultime amintiri. Lui Dan Spătaru ii făcea plăcere să colinde Bucureştiul. La Apus. Ghid, vărul Doru.
Â
Cu demnitate, Dan Spătaru a plecat dintre noi. Ştia că inimile romănilor au un loc special pentru el, dar ii plăcea, căteodată, ca prietenii să-i intărească aceste convingeri. Ii plăcea să-şi aducă aminte. Surorii mai mari, Puicăi, ii spusese odată: "Nimeni nu are amintirile pe care le am eu". Părea că se impăcase cu ideea morţii, "dacă trebuie, trebuie". Cu toate acestea avea planuri mari, un CD, un turneu, o trupă nouă, pentru romănii care l-au iubit.
Ultimii ani. Prietenii şi familia i-au fost aproape pănă a trecut in nefiinţă. Un singur om insă era companionul său de amintiri la Apus, vărul Doru, sau Vio, de fapt... vărul.
La o terasă aproape de parcul Romniceanu, parcul in care Dan Spătaru se plimba pe inserat, domnul Doru Spătaru ne-a povestit despre ultimele plimbări alături de vărul său Dan. "Am stat cu el mai mult in ultima perioadă a vieţii sale. In ultimii ani am stat căt mai aproape unul de altul. Ne-am reintălnit aici in Bucureşti. Am fost foarte apropiaţi, aproape ca fraţii. El un frate mai mare, normal. Ne vedeam aproape zilnic. Ne consultam in absolut orice şi ne făceam planuri de viitor."
Citește pe Antena3.ro
A venit operaţia in Italia. Dan Spataru a revenit in ţară. Avea nevoie să meargă in fiecare zi la Spitalul Militar pentru tratament. Vărul Doru era cel care il ducea zilnic. Aşa s-au apropiat şi mai mult. Il lua cu maşina, il ducea la spital la consultaţii, vedeau meciuri impreună, il imbărbăta. "La un moment dat s-a agravat boala. A fost internat la Spitalul Militar Central. Impreună cu soţia şi cu fata lui mergeam zilnic la el. A făcut tratamentul şi a intrat... in linie dreaptă. Am bănuit noi asta."
Plimbări nocturne. "In fiecare seară il luam de acasă şi-l plimbam pe la Parcul Romniceanu, pe la Universitate... Intr-o seară mi-a spus: «Vino, hai să-mi arăţi Bucureştiul noaptea, vorba lui nea Gică Petrescu». Atunci am simţit ceva in glasul lui, am bănuit că şi el bănuieşte ceva. L-am luat la plimbare in maşină. Stătea in dreapta mea. Părea trist, dar in acelaşi timp işi aducea aminte de toate locurile pe unde fusese el in Bucureşti. «Du-mă şi pe aici, du-mă şi pe aici», «Uite, aici am căntat toată noaptea, i-am innebunit. Uite, aici, la restaurantul ăsta am căntat. Am venit să cănt pentru o jumătate de oră şi pănă la urmă am căntat pănă la 5 dimineaţa. De fericire eu am plecat fără să fiu plătit şi nici organizatorul nu m-a mai căutat ca să mă plătească. Dar am fost fericit că m-a aplaudat lumea»."
O amintire. Doru Spătaru povesteşte o intămplare dragă vărului său, Dan. Intămplare care dovedeşte că muzica de calitate, interpretată de un om deosebit este mereu fermecătoare. "Odată s-a dus la Cluj. A avut spectacol acolo. Sala plină. I-a terminat pe toţi cu căntecele lui. După spectacol, organizatorul i-a zis să meargă peste drum, la discotecă. Să stea la masă... Dan nu prea a vrut, dar la insistenţele acelui om a mers. Cănd a intrat Dan in discotecă, toţi s-au oprit. Au inţepenit. Şi au inceput să-l aplaude, să-l strige, să-l roage să le cănte. El avea intotdeauna nişte CD-uri cu negative la el, pentru că el cănta doar live, niciodată playback. A oprit dj-ul muzica şi i-a pus CD-urile cu negativele lui Dan. El a luat microfonul şi a inceput să cănte. Erau tinerii ăia in delir. Le-a căntat cam o oră şi jumătate de i-a zăpăcit. Cănd a terminat l-au aplaudat minute in şir. Era foarte bucuros de această intămplare."
Ultimele zile de viaţă ale lui Dan Spătaru au fost pline de durere, pentru el şi pentru familia lui. Obosea foarte repede şi, mai ales, nu mai putea să mănănce. "Cu trei zile inainte de a muri l-am adus la mine acasă. Eu cu soţia incercam să-l imbărbătăm, să-i distragem atenţia. Urma să fie meciul cu Andorra. Era microbist inrăit, stelist. Nu pierdea nici un meci, mai ales la naţională. I-am luat atunci o ciocolată şi cred că vreo douăzeci de minute s-a chinuit cu un cubuleţ de ciocolată. I-am mai luat şi un iaurt. Aşa l-am păcălit. Noi tot incercam să-i distragem atenţia, ii ziceam de meci, să mergem la pescuit... mai multe. El la un moment dat zice: «Măi copii, ia lăsaţi voi vrăjeala, ia spuneţi, credeţi că o să vină multă lume la inmormăntarea mea?» .O curiozitate tristă a lui. Am inmărmurit, soţia a plecat. «Vezi-ţi de treabă, nu vezi că eşti bine, mergi pe picioare?», «Crezi că o să mă uite lumea?». «Cum să te uite măi, tu eşti Dan Spătaru, ai bucurat generaţii intregi!»". Altă dată, maestrul a dat un răspuns final: "In definitiv, am inţeles că trebuie. Şi dacă trebuie, nu avem ce face". A inţeles că toţi murim.
