Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un tânăr student prezentabil, îndrăgostit de muzica italiană, gen aflat în mare vogă în acea perioadă. Astfel l-a cunoscut pe Dan Spătaru compozitorul Temistocle Popa.
Prietenia dintre Dan Spătaru şi compozitorul Temistocle Popa avea să prindă rădăcini înainte de inaugurarea sălii de concerte a Radiodifuziunii Române, în 1961. "La scurt timp după ce l-am cunoscut pe Dan Spătaru am devenit prieteni. Îmi era drag. Un băiat foarte cuminte, la locul lui. Eu i-am scris lui Dan Spătaru aproape 70 de piese. Vreo 30 şi ceva au fost şlagăre. Cântecele le-am făcut pentru el, le-am scris pentru el. Cântecul trebuia să spună ceva. Îmi aduc aminte de un eveniment mare al Radiodifuziunii, când a fost deschisă Sala Radio şi s-a făcut un spectacol foarte puternic, foarte frumos.
Atunci s-a scris povestea lui Dan Spătaru şi a lui Temistocle Popa", îşi aminteşte astăzi maestrul de momentul în care se puneau bazele unei durabile colaborări şi ale unei prietenii ce avea să dăinuie până în momentul în care Dan Spătaru a încetat să mai scrie vreo filă în cartea vieţii sale.
Iată ce povesteşte maestrul Temistocle Popa: "A venit la mine Sorin Grigorescu, de la Televiziunea Română, şi Simona Patraulea şi m-au rugat să-i fac un cântec lui Dan Spătaru. El era student. Sigur că i-am făcut, că eram prieten cu Grigorescu! Eu îl ştiam pe Dan Spătaru, care interpreta pe atunci cântece italiene. I-am făcut un cântec pe versurile lui Eugen Mirea. L-am chemat la mine să-i dau cântecul. El era refractar la tot ce era nou. A venit însă. I-a plăcut cântecul, l-a învăţat, l-am dus la vizionare la Sorin Grigorescu. Şi... a venit ziua spectacolului. Din clipa aceea s-a schimbat şi viaţa mea şi a lui, pentru că ne-a unit dragostea pentru muzică".
APLAUZE FURTUNOASE
Succesul melodiei "Măicuţa mea", încredinţată de Temistocle Popa lui Dan Spătaru, a fost fulminant. "Sile Dinicu dirija orchestra. A cântat Dan «Măicuţa mea», iar sala s-a ridicat în picioare. Aplauzele nu mai conteneau, deşi în acel moment Dan Spătaru era un necunoscut. A făcut succes mare. A făcut bis, şi iarăşi bis şi totuşi sala nu s-a astâmpărat. L-a cerut din nou. A făcut patru bisuri. Sile se enervase. Din clipa aceea, Dan Spătaru a fost mare vedetă până când a murit.
Între timp, eu i-am făcut multe cântece care au devenit şlagăre: «În rândul 4», pe care l-a cântat şi Anda Călugăreanu, «Noapte bună, Bucureşti», «Se întâmplă câteodată», «Cât voi trăi, voi iubi» şi multe altele. Fiecare cântec are povestea lui. Unele melodii le gândeam împreună, unele veneau de la sine, dar am scris special pentru el, ca să i se potrivească", adaugă Temistocle Popa.
...FANFARA MILITARĂ
Un mare şlagăr al lui Dan Spătaru este "Trecea fanfara militară". Melodia, ascultată şi astăzi cu plăcere de publicul de toate vârstele, a fost creată într-un moment anume: "Într-unul din ziarele vremii a apărut un articol unde se scria că ar fi bine ca în chioşcurile unde cântau fanfarele militare să reînceapă să cânte fanfara. Eu am făcut melodia, iar Mircea Block vorbele, versurile. A plăcut aşa de mult cântecul acesta, încât se cânta şi la nunţi. De fapt - accentuează ideea maestrul Temistocle Popa - Dan Spătaru era un lansator de şlagăre.
Rar se întâmpla ca un cântec, scris anume pentru glasul lui, să nu aibă succes. Din 60 şi ceva de cântece câte i-am scris, jumătate au fost mari şlagăre, cântate de lume. Dan a fost iubit de oameni, dar şi el avea mare drag pentru cei cărora le cânta. Cel mai frumos lucru e să-ţi cânţi prietenii, să cânţi strada, să cânţi pietrele pe care calci. De Dan Spătaru m-a legat o prietenie de peste 40 de ani. Îmi era drag, ne respectam. Nu era vulgar, era un tip care ştia să respecte, căruia îi plăcea să fie drept, să fie corect, să nu vorbească urât, respecta oamenii prin ţinută, nu intra niciodată în scenă cu noroi pe pantofi.
Soţia lui, doamna Sida, a vegheat întotdeauna asupra lui. A avut un sprijin în familie şi l-a păstrat până în ziua de pe urmă! A fost unul dintre cei mai buni interpreţi. Era foarte iubit şi de comunităţile de români din străinătate. Când a lansat «În rândul patru», primeam telefoane de la copii, care ne spuneau: «Şi eu stau în rândul 4. Vă rog să-i spuneţi!»", mai spune maestrul Temistocle Popa completat de soţie, doamna Cornelia Teodosiu: "Gică Petrescu a fost cel mai longeviv artist, însă cel mai iubit cred că a fost Dan Spătaru".
Temistocle Popa l-a însoţit pe Dan Spătaru în multe turnee. În Rusia, când a fost realizat filmul "Cântecele mării", coproducţie româno-rusă, au poposit la Moscova mai bine de jumătate de an. "Cele mai frumoase amintiri sunt din Rusia. Ruşii sunt foarte muzicali. L-au iubit pe Dan foarte mult. A fost mare succes. Am filmat mai mult de şase luni.
Când ajungeam la Moscova ne întâmpina fanfara militară pe aeroport. Era primit de fanfara militară cu melodia «Să cântăm, chitara mea», melodie care se cânta şi în film. Era simpatic, era drăguţ, se îmbrăca frumos, îşi punea cravată. Aşa era Dan. Întotdeauna elegant, cu o ţinută impecabilă. Când a văzut pe un coleg cu pantofii plini de noroi l-a întrebat: «Aştia sunt pantofi de stradă?» «Da.» «Şi ce cauţi cu ei pe scenă?» S-a dus repede şi i-a dat cu cremă. Avea o vorbă: «Dacă nu respecţi scena, nu te respecţi nici pe tine».
"Dan Spătaru a fost blagoslovit de Dumnezeu să aibă o voce caldă şi să placă publicului. A ştiut să-şi respecte publicul care l-a iubit tare de tot. Eu am luat nişte discuri de aur cu el. 40 de ani ne-au unit viaţa şi muzica", încheie maestrul Temistocle Popa.
Jocurile
"Dan Spătaru (...) pogoară-n arome înserarea şi faunii pelinului dansează nebuni în cerc de poveste care-şi duce aurul spre nemărginirea vieţii", nota Fănuş Neagu pe albumul intitulat "Pe drumul meu". Un ultim disc şi un buchet de melodii frumoase ce poartă semnătura Andreei Andrei, a lui Ionel Tudor, Temistocle Popa şi Aurel Storin.
"Jocuri de noroc" este una dintre piesele splendide de pe acest album, muzica Temistocle Popa, versurile Aurel Storin, care ne vorbeşte despre destinul fiecăruia dintre noi: "Jocuri de noroc/ Suntem oricând/ E o masă, doar, de joc,/ Acest pământ!/ Miza o plăteşti/ Cu viaţa ta/ Fiindcă lumea e un joc fără noroc!/ Alergăm fără motiv,/ Şi aflăm că ne-am oprit,/ Definitiv!/ Că am trăit,/ Şi nici n-avem timp măcar/ În clipa de sfârşit/ Să ne-ntrebăm/ De ce-am trăit?//Jocuri de noroc/ Suntem un joc banal,/ Cât ai câştigat,/ Pierzi tot pân' la final!/ Jocuri de noroc/ Suntem mereu/ Şi jucăm acelaşi joc/ Şi tu şi eu./ Fiecare om e-un joc pierdut/ Chiar în clipa de noroc/ Când te-ai născut,/ Mai plusăm câte un vis/ Ne mai riscăm un gând/ Şi ne-nşelăm mereu sperând,/ În al lumii casino/ Orice-ai dori să faci// Intrăm bogaţi, ieşim săraci,/ Jocuri de noroc/ Suntem şi vom mai fi/ Ne jucăm pe noi/ Jucăm pentru a trăi/ Jocuri de noroc/ Suntem pe rând/ Când venim şi când plecăm/ De pe pământ/ Fiecare om e-un fel de joc/ De necazuri şi de griji/ Şi de noroc./ Mai plusăm câte un ban,/ Ne mai înşelăm un dor,/ Şi ne-nşelăm de-atâtea ori,/ În al lumii cazino/ În care ne-am trezit/ Dai tot ce ai pân' la sfârşit./ Jocuri de noroc,/ Suntem ca nicăieri,/ Terminăm aici,/ Şi-apoi jucăm în Cer".
Citește pe Antena3.ro
