1997, prima deceptie - Chirac, omul nostru la Madrid

Pentru români, numele fostului preşedinte francez Jacques Chirac rimează cu "susţinere”. Pentru că Chirac a fost, după mulţi ani de aşteptare pentru români, primul preşedinte occidental care "şi-a pus obrazul” pentru România. Se întâmpla la Madrid, la summit-ul NATO. În iulie 1997.

Chestiunea integrării României în structurile NATO s-a pus, cu seriozitate, din 1993-1994, când administraţia americană condusă de preşedintele Bill Clinton a optat pentru politica de extindere a NATO. România, atunci condusă de preşedintele Ion Iliescu, a fost prima ţară din Europa Centrală şi Orientală care a semnat "Parteneriatul pentru Pace” în ianuarie 1994, românii fiind foarte mândri de gestul lor.

CHESTIUNE SENSIBILA. În 1996-1997, opinia publică din România era foarte sensibilă, chiar fanatizată, în privinţa perspectivei unei viitoare integrări a României în structurile NATO. Pentru administraţia de la Bucureşti, ca şi pentru cetăţeanul de rând, aderarea ajunsese semn de recunoaştere internaţională, dar şi recompensă pentru eforturile noastre de adaptare la democraţie.

VINE ÎN ROMANIA. Jacques Chirac a efectuat o vizită de două zile la Bucureşti în zilele de 21-22 februarie, reafirmând, cu această ocazie, susţinerea Franţei faţă de aderarea României "în primul val” al extinderii NATO, alături de Polonia, Ungaria şi Republica Cehă. În cadrul conferinţei de presă comune cu omologul său român, Emil Constantinescu, preşedintele francez şi-a reiterat sprijinul Parisului faţă de candidatura română la Uniunea Europeană "imediat ce va fi posibil”. Enumerând "mesajele” pe care a vrut să le transmită românilor în cadrul vizitei sale, Chirac a citat mai întâi "o mărturie a solidarităţii Franţei cu România” şi "o susţinere a extraordinarului efort al reformelor angajate de Bucureşti începând cu 1989” şi care, a afirmat acesta, "a cunoscut un nou elan” o dată cu alegerea lui Constantinescu în noiembrie 1996. Chirac a salutat, cu aceeaşi ocazie, "terapia de şoc” pe care o aplică Guvernul român, declarând că, în România, ca şi în Franţa, absorbţia deficitelor "nu are alt obiectiv decât pe acela de a îmbunătăţi viaţa populaţiei”.

ÎNCA O "VIZITA ISTORICA”. La rândul său, Emil Constantinescu a calificat drept "istorică” vizita lui Chirac - primul şef de stat străin venit în vizită oficială în ţara noastră de la alegerea sa în funcţia de preşedinte, preşedintele român declarând că aderă total la proiectul "Parteneriatului franco-român”.Chirac şi-a justificat susţinerea faţă de aderarea României la NATO în iulie 1997, cu ocazia summitului de la Madrid, prin faptul că, "în faţa dificultăţilor pe care le cunosc Balcanii şi în cadrul întăririi flancului sudic al Alianţei”, România ocupă "o poziţie foarte importantă”. Potrivit lui, "tot ceea ce rămâne de făcut este să fie convinse şi Statele Unite de aceasta”.

ÎNTALNIRE CU STUDENŢII. Înainte de a participa la inaugurarea pieţei Charles de Gaulle în Capitala României, Chirac a dialogat la Facultatea de Drept cu studenţii români, evocând îndelung francofonia, al cărei membru este şi România şi care are ca vocaţie lupta "contra culturii unice”. În acea vizită, şeful statului francez a fost însoţit de 11 oameni de afaceri francezi, printre care şi Jean-Luc Lagardere, iar partea economică a agendei prezidenţiale a fost marcată şi de o intervenţie a lui Chirac în faţa oamenilor de afaceri români şi francezi. Ocazie cu care el a deplâns faptul că Franţa nu era la ora respectivă decât al cincilea investitor străin în România şi a invitat şefii de întreprinderi francezi "să dea dovadă de spirit de cuceritor”. Atunci au fost discutate mai multe dosare, printre care proiectul Matra, adresat ministerelor de Interne şi al Apărării, în valoare de 650 de milioane de franci francezi, precum şi în domeniul producţiei de zahăr, ciment şi oţel.

PATA DE CULOARE. Din delegaţia prezidenţială franceză a făcut parte şi actorul Gerard Depardieu, care a declarat atunci că şi-a descoperit "o dragoste” pentru România şi că intenţionează să consacre mai mult timp acestei ţări, în special copiilor maltrataţi. A vorbit atunci şi despre implicarea sa în mai multe proiecte (telecomunicaţii, textile, vinuri), dar până acum nu s-au auzit prea multe despre concretizarea lor.

GUST AMAR. Preşedintele Emil Constantinescu a jucat în mod special pe cartea succeselor externe pentru a satisface populaţia. Integrarea în NATO a devenit aproape singurul obiectiv al Guvernului între decembrie 1996 şi iulie 1997. Or, la summitul NATO de la Madrid, din 8-9 iulie 1997, integrarea României în structurile euro-atlantice nu a fost acceptată. În ciuda unei susţineri foarte puternice din partea Franţei. Dar calculul Franţei a fost unul prost. Francezii credeau că susţinerea faţă de români le-ar fi adus recunoştinţă. Pragmatici, românii au considerat că decizia se ia nu de Paris, ci de Washington. Şi l-au primit pe preşedintele american Bill Clinton, cu bucurie şi emoţie, în iulie 1997, într-o scurtă vizită, după summitul de la Madrid.

FRANCOFONIA SALVEAZA BLAZONUL. "Micul Paris” trăieşte cum poate în epoca globalizării. Pentru a-şi recăpăta blazonul francofon, România a găzduit, în septembrie 2006, un summit care a reunit 60 de delegaţii oficiale la Palatul Poporului, construit de Ceauşescu în Bucureşti. Cum, până la ora aceea, România nu mai găzduise o reuniune de proporţiile astea, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, la vremea respectivă că summit-ul francofoniei este cea mai importantă manifestare politică organizată vreodată la noi, cu atât mai mult cu cât România era prima ţară din Europa, în afara Franţei, care a organizat o astfel de reuniune.

UN DOSAR PERSONAL. Dacă Chirac a făcut din candidatura României la NATO dosarul său personal, nici aderarea României la UE nu s-ar fi putut produce fără sprijinul decisiv al Hexagonului. Din păcate, în relaţia dintre cele două ţări nu a fost numai cer senin, Bucureştiul declanşând furia lui Chirac însuşi, când s-a alăturat SUA în războiul din Irak. În 2004, preşedintele Traian Băsescu a reuşit să irite Franţa după ce a anunţat că prioritatea politicii sale externe o reprezintă "axa Londra-Washington-Bucureşti”, excluzând Parisul. Până la organizarea summit-ului Francofoniei la Bucureşti, şi venirea lui Chirac în Capitala României, Băsescu a avut şi el o vizită de lucru la Paris, a doua, după venirea sa la putere. Dar una desfăşurată pe un fond crispat, neobişnuită pentru relaţiile bilaterale.

În septembrie 2006, cu ocazia participării sale la Summit-ul Francofoniei, Chirac a avut o întrevedere cu Traian Băsescu, a rostit o alocuţiune la ceremonia de închidere a lucrărilor Asociaţiei internaţionale a primarilor şi reprezentanţilor capitalelor şi metropolelor francofone, urmată de o conferinţă de presă comună, dar şi de un dineu de lucru, la care a participat şi Maria Băsescu. Cum României i se confirmase, de Comisia Europeană, data de 1 ianuarie 2007 pentru aderarea la UE, Chirac a ţinut să reamintească faptul că Parisul a susţinut acest proces încă de la început. Pentru el, "integrarea în UE era o solicitare legitimă a României”. Şi a promis, cu aceeaşi ocazie, că relaţiile economice şi comerciale franco-române vor cunoaşte o dezvoltare şi mai importantă după aderarea noastră la UE, în materie de investiţii reciproce.