"Ia-l şchiop, că faci bis!"

Ce i-a apropiat pe profesorul de teatru Dem Rădulescu şi pe studentul Alexandru Bindea? Pasiunea pentru... maşini!

Drumurile celor doi actori nu s-au alăturat însă prea uşor. A fost nevoie de opt ani pentru ca bagheta maestrului să atingă aripile învăţăcelului său.

"În anul 1977, Dem Rădulescu m-a picat la prima probă susţinută la Institutul de Teatru. Deşi mă pregătisem cu marele Petrică Gheorghiu, comisia de actori care dădea verdictul de admis/respins era sceptică. Nu le plăceau candidaţii pregătiţi prea bine, prea «actoriceşte», pentru că era dificil de detectat, în acest caz, talentul lor nativ. Abia la a noua încercare, în 1985, am fost admis la Institutul de Teatru graţie lui Nicolae Iliescu. Acesta m-a învăţat să mă desfăşor mai liber, neconstrâns de prea multă teorie sau manierisme", povesteşte Alexandru Bindea.

RÂZĂND ÎN HOHOTE. Proaspătul student a încăput apoi pe mâinile lui Dem Rădulescu. Credea că va deprinde doar arta actoriei, dar s-a "molipsit" rapid şi de arta unei vieţi drepte şi frumoase.

"Ne îndemna la cumpătare, la respect pentru ceilalţi, la punctualitate, ne ruga să fim cinstiţi şi corecţi în tot ceea ce facem. Nu era doar profesorul din spatele unei catedre reci. Se îngrijea de toţi studenţii, îi întreba ce probleme au şi apoi îi ajuta să şi le rezolve", ne destăinuie Alexandru Bindea.

Dem Rădulescu era preocupat de dezvoltarea armonioasă a actorului şi nu ezita să dea pedepse dacă aceasta nu se respecta. "Dacă lipseam de la cursurile de dans şi mişcare, puteam să ne luăm adio şi de la cele de teatru! Dar cel mai mult ţinea Dem Rădulescu să jucăm cu adevărat, să respectăm întotdeauna textul şi să ne ferim să compunem noi personajul. Pentru că, din exces de zel, se întâmpla ca nu o dată să facem ceva în plus, să adăugăm unui persoanaj o trăsătură care nu se regăsea nicăieri.

«Aşa, dragă, ia-l şchiop, că faci bis!», obişnuia să accentueze ironic Dem Rădulescu atunci când observa o asemenea încercare. Sau «Dragă Bindea, nu poţi fi Bourvil în a doua săptămână de şcoală!», făcându-mă atent la strădania îndelungată pe care trebuie s-o aibă un actor pentru a ajunge la perfecţiune.

Dar geniul său, care ne făcea să privim chiar şi cele mai serioase probleme din piese cu ajutorul umorului, ne-a ajutat să învăţăm teatru râzând în hohote, şi nu doar cu zâmbetul pe buze", îşi aminteşte Alexandru Bindea.

CIOCNIREA. Student şi profesor erau uniţi, după cursuri, de pasiunea pentru maşini. Dem Rădulescu deţinea două, o Lada şi un Ford Mustang, iar Alexandru Bindea îl ajuta să le întreţină.

"Eram pasionat de condus, iar, să te afli pe vremea aia la volanul unui Ford Mustang, nu era de colo! O dată, pe când ne întorceam de la Otopeni, am avut o ciocnire uşoară, eu tamponându-l pe maestru. «Ce faci, dragă, credeam că eşti şofer profesionist!», mi-a spus zâmbind, fără să se supere. Cred că nici nu era capabil de sentimente sau trăiri urâte. Iubea natura, iubea animalele, şi îmi amintesc ce lumină imensă avea în ochi atunci când ne vorbea nouă, studenţilor săi, despre fetiţa lui, Irina. Era în acele momente de o sensibilitate şi o candoare serafice, aproape neomeneşti", încheie Alexandru Bindea.