Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un talent de excepţie, un comic fabulos cu o imaginaţie şi o inventivitate uluitoare, un profesionist de excepţie, un perfecţionist, un coleg foarte special!
Am jucat mult împreună pe platourile Televiziunii Române şi ale cinematografiei şi am multe şi minunate amintiri. Nu am fost ceea ce se cheamă prieteni apropiaţi, nu ne frecventam în timpul liber, dar am fost buni parteneri în foarte multe momente de satiră şi umor din programele de varietăţi ale TVR, precum şi în spectacole de teatru tv.PRETENŢIOS. Ne respectam reciproc, fără efuziuni. Realizatorii Octavian Sava, Ioana Bogdan, Dan Mihăescu ştiau acest lucru şi ne preferau ca parteneri, chiar dacă, uneori, între noi săreau scântei... Erau momente în care trebuia să-mi cântăresc foarte atent replicile şi găselniţele comice proprii, pentru că el era foarte pretenţios.
Era foarte punctual, venea foarte pregătit pentru rolul primit, oricât de mic ar fi fost. Lumea râdea de personajele noastre, dar noi nu glumeam cu ceea ce aveam de făcut. Ţinea mult la acest principiu. Nu filma cu oricine, oricum! Îmi făcea o mare plăcere să joc cu el, pentru că avea o intuiţie extraordinară, prindea din zbor orice îi oferea posibilitatea de a-şi da frâu liber imaginaţiei, inventivităţii, în care se dovedea inepuizabil. Cei care i-au fost parteneri ştiu cu prisosinţă acest lucru.
SOBRU. Chiar dacă aveam de filmat o scenetă de numai câteva minute, pe platou ne aflam într-o provocare permanentă. Uneori, în schimbul de replici, mă abţineam cu greu să nu izbucnesc în râs. Ştiam replica lui, dar tot mă surprindeau inflexiunile vocii şi mimica. Se întâmpla să se râdă mai mult la replicile mele.
Atunci simţeam o vagă tensiune între noi şi făceam tot ce era posibil să nu-l afecteze acest lucru. Îmi amintesc că întotdeauna jocul nostru provoca hohotele de râs ale operatorilor şi al celor din regie, dar... când se stingeau reflectoarele, devenea alt om: sobru, tăcut, preocupat întotdeauna de ceva, probabil, foarte serios. Studenţii lui îl iubeau şi-l preţuiau enorm.
Amintirile mele cele mai emoţionante legate de Dem Rădulescu se referă la înregistrările pentru spectacolul Televiziunii Române cu piesa "Titanic Vals" de Tudorică Muşatescu, în regia lui Dinu Cernescu. Am văzut multe interpretări ale lui Spirache Necşulescu.
Dar, complet original, Dem a dat personajului o faţetă neaşteptată, dovedind ce har de actor tragic avea. Nu a jucat personajul în cheie comico-duioasă.
Citește pe Antena3.ro
L-a încărcat cu revoltă şi luciditate tragică, poate şi din cauza felului în care se afirma, la timpul respectiv, clasa politică în România post-decembristă, pe care el, ca un cetăţean activ, o privea ca un martor foarte atent. Personajul jucat de Dem era conştient, dezamăgit de egoismul şi superficialitatea celor din jurul său, până la disperare.
Într-o lume în care totul este de vânzare, Dem considera că Spirache al lui nu avea cum să supravieţuiască. Şi când Necşulescu este ales deputat, în fotografia finală a "familiei fericite", Dem are o figură atât de tristă, încât te aştepţi să-i curgă o lacrimă pe obraz; era imaginea omului învins de sistem, de familie, de prieteni învăluiţi cu toţii în arivism şi demagogie.
În zâmbăreala generală el apare ca o mască împietrită a tristeţii. Revedeţi scena aceea, uitaţi-vă bine la ochii lui Dem. Poate că de aceea, eu (ca şi regizorul şi ceilalţi actori din distribuţie), am simţit nevoia să accentuez caracterul mărginit, stupid şi hilar al Chiriachiţei mele, soacra arivistă din urbea provincială.
"Nu filma cu oricine, oricum! Îmi făcea o mare plăcere să joc cu el, pentru că avea o intuiţie extraordinară, prindea din zbor orice îi oferea posibilitatea de a-şi da frâu liber imaginaţiei, inventivităţii, în care se dovedea inepuizabil. Cei care i-au fost parteneri ştiu cu prisosinţă acest lucru"
Tamara Buciuceanu-Botez
