Muzica sufletului

Omul de radio Titus Andrei ne vorbeşte despre ar­tista atât de apro­piată inimii sale. “Personal, am cu­noscut-o pe Dida la Mamaia, când ea a urcat pe scenă şi a cântat «Chemarea dragostei» a lui Marius Ţeicu, pe versuri de Constantin Săbăreanu. ­

A cunoscut-o pe Dida la Festiva­lul de la Mamaia în 1973, când acompania cu Grupul Vocal “Cantabile”.

Omul de radio Titus Andrei ne vorbeşte despre ar­tista atât de apro­piată inimii sale. “Personal, am cu­noscut-o pe Dida la Mamaia, când ea a urcat pe scenă şi a cântat «Chemarea dragostei» a lui Marius Ţeicu, pe versuri de Constantin Săbăreanu. ­Atunci piesele la creaţie, în primă au­di­ţie, se prezentau în dublă va­ri­antă. O variantă a fost cu Adrian Romcescu şi una cu ea. E o piesă de rezistenţă, care mă leagă de momentul în care am întâlnit-o pe Dida. Pentru mine, Didone, cum îi spun eu, este o artistă cu totul specială, pentru că speciale sunt şi ca­li-tă­ţile ei vocale. A fost întotdea­u­na o interpretă modernă, ex­pansivă, în forţă, im­pe­tu­oa­să, motiv pentru care, înainte de 1989 au fost proble­me cu difuzarea melodiilor cân­tate de ea. Cenzura de atunci chiar ne atenţiona : «Mai uşor cu melodiile cântate de Dida!». A fost o frustrare pentru ea. Me­rita mult mai mult, deoa­rece în timpul ăla era una dintre artistele care ne reprezentau în Europa.

DIN IUBIRE. Dida a cântat cu multe trupe de la noi, Mondial, Romanticii, Compact, Sfinx, cu Monolitul lui Florin Ochescu. Apropo de Florin, atunci am legat eu o adevărată prietenie cu Dida, când el avea această formaţie care suna foarte occidental. Dida era solistă şi am colaborat cu amândoi, pentru că îmi plăcea trupa, melodiile, tot. Chiar am câteva exemple de melodii: «Ochii ploii», «Cuib de flori», «Sunt tot eu». Înainte avusese o colaborare care, spun eu, a consacrat-o în lumea rock-ului, cu Petre Magdin. Şi cu Petre Magdin şi cu Florin Ochescu se vede că a avut momentele cele mai bune din cariera ei, pentru că totul era făcut din iubire.

Citește pe Antena3.ro

Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de a muri

CREZUL ARTISTIC. Sunt într-o relaţie specială cu Dida, pentru că am simţit melodiile ei ca făcând parte din muzica sufletului meu. Fiecare are muzica sufletului său, cum spunea şi Cioran. Eram student şi, mergând în vacanţă acasă, am întrebat-o pe sora mea, care era elevă, ce-i place, ce cântăreţi îi plac de la noi. Şi mi-a zis: Dida Dră­gan. Am rămas surprins şi mă gândeam că sintagma aceasta cu «muzi­ca sufletului» se ve­rifică chiar în familie. Poate că era ceva ancestral în a simţi un anumit fel de muzică sau o anume voce. Îi port un mare respect şi o susţin în toate emisiunile pe care le prezint eu şi printre colegii de radio, pentru că merită cu adevărat. Ar merita mai multe! Scrie foarte bine textele la melodiile pe care le interpretează. Nu este la îndemâna oricui să vii cu idei pe care să le potriveşti în rime şi să comunici ceva. Nimic fri­vol în toată cariera ei artistică, nu a făcut concesii, mai bine a stat deoparte decât să accepte orice. A avut şi are crezul ei artistic: acela de a fi ea însăşi, aşa cum îi dictează acest summum al calităţilor care au fost hărăzite de undeva. Marea ei forţă constă în a transmite emoţii. Pentru că singurul lucru valabil este cel care te emoţionează… Şi Dida Drăgan mă emoţionează!”.

Senzaţia de vibraţie

Mihaela Rădulescu ne-a vorbit cu bucurie despre Dida Dră­gan: “Dida cântă cu mâinile! Asta e senzaţia pe care o am, de fie­care dată când o ascult şi o pri­vesc cântând. Vibrează în cel mai pur şi mai concret sens cu putinţă. Nu ştiu alt artist care să reuşească să-mi transmită atât de direct şi profund senzaţia de vibraţie, de tensiune emoţională cople­şi­toare... Am intervievat sute de artişti, dar în afara studioului nu îndrăznesc, din respect, să le vorbesc. Pe Dida o ador şi-i contemplu tinereţea din suflet şi din privire, ori de câte ori o întâlnesc”. (Luminiţa Ciobanu)

Interesantă,  spontană şi energică

Dida ne-a vorbit despre două dintre prietenele sale. Uca-Maria Matache, cel mai bun expert român în artă europeană, şi Rodica Marian, ma­ma avantgardei, sunt două dintre apropia­te­le Didei Drăgan. Întâlnirea cu ele m-a marcat şi de aceea mă străduiesc să nu dezamăgesc această prietenie.

UCA: “Să vorbesc despre Dida? În primul rând talentul ei cunoscut e dublat de dragostea pentru pictură. Aşa am cunoscut-o. Printr-un telefon prin care-mi solicita evaluarea celor câteva tablouri pe care le avea. Pe parcursul anilor a devenit specialistă. Are ceea ce se cheamă fler, lucru care te face să o remarci. E o personalitate interesantă şi un prieten minunat, te poţi baza pe ea şi asta s-a verificat în momente grele”.

Rodica Marian: “Dida? Cuvintele mele vor fi pline de căldură. O admiram pentru originalitate. Un fenomen unic în muzica uşoară românească. Stăm în acelaşi cartier. Înainte de 1990 am cunoscut-o la o coadă, la un magazin. V-aduceţi aminte ce negre vremuri trăiam? Marfa se terminase când a ajuns Dida. Ea era ultima care mai putea cumpăra ceva. Şi a făcut un gest rar. A împărţit totul cu alţi câţiva cetăţeni. De atunci o prietenie caldă mă leagă de această doamnă cu suflet mare, spontană şi energică”. (Rodica Madache)

O timidă autentică

Mihaela Rădulescu spune că atunci când Dida Drăgan cân­tă, transmite emoţii aparte. “Mi-aş dori doar să ştiu, fără să am curaj s-o întreb, de ce în strălucirea ei e mereu o umbră de tristeţe... Poate că tocmai de aceea închide mereu ochii şi-şi deschide doar sufletul... Nu vreau să mă pierd în vorbe mari, Didei nu i-ar plăcea, pentru că e o timidă autentică, dar aş vrea să ştie, măcar acum, că o iubesc pentru ceea ce este şi pentru ceea ce-mi dă cântând”, încheie realizatoarea emisiunii “Duminica în familie”. (Luminiţa Ciobanu)