Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe Cristi Aldea-Teodorovici l-am întâlnit într-un modest birou dintr-una din clădirile de lângă Ambasada României din Chişinău. Pe pereţi stau atârnate poze mari alb-negru cu chipul marilor muzicieni Doina şi Ion, părinţii lui.
Pe Cristi Aldea-Teodorovici l-am întâlnit într-un modest birou dintr-una din clădirile de lângă Ambasada României din Chişinău. Pe pereţi stau atârnate poze mari alb-negru cu chipul marilor muzicieni Doina şi Ion, părinţii lui.
Mă întreabă zâmbind: "O să mă întrebaţi şi despre copilărie?". Îi spun că exact cu asta o să începem, cu partea cea mai fericită a copilăriei lui, petrecută alături de părinţi... Rememorarea începe: "Aceasta, într-adevăr, e cea mai fericită perioadă a vieţii, de care mă leg tot timpul. Nu pot să uit momentele când mergeam la concerte cu ai mei. Mă consideram cel mai fericit copil că pot merge alături de ei. Cât de mândru eram atunci când îi aşteptam în culise! Vedeam sala plină şi eram fericit că sunt al lor – doi artişti care ridică sala în picioare. Stăteam în spatele scenei şi aşteptam finalul spectacolului ca să fie din nou ai mei. Nu vă pot descrie cu câtă bucurie îmi amintesc de clipele când mergeam seara cu tata la garaj să ducem maşina. El tot timpul avea acolo vin. Se întâlnea cu umoristul Gheorghe Urschi şi cu alţi artişti şi începea procesul de creaţie. Era o modă în Moldova prin anii ’80-’90 să se adune bărbaţii pe la garaje să pună ţara la cale. Acolo se năşteau versurile cele mai frumoase şi muzica. Mie îmi plăcea foarte mult să mă aflu într-o companie de bărbaţi maturi. Parcă mă simţeam şi eu mai bărbat".
CU MAMA LA RADIO. Cristi Aldea-Teodorovici: "În primii 8 ani de viaţă mă văd aproape tot timpul în ploaie. Era o perioadă urâtă, când ploua parcă tot timpul. Cred că serile acelea triste de toamnă şi-au lăsat amprenta în memoria mea. Ieşeam cu mama să prindem un taxi, dar nu se oprea nici unul. Eram uzi leoarcă şi trebuia să ajungem la studio, undeva, la radio. Îmi plăcea să merg la radio, păşeam din ploaia urâtă şi rece de afară în clădirea caldă de la radio. Şi acuma simt mirosul acela de studiouri bifonate unde toţi păreau foarte ocupaţi... Îmi plăcea să mă mişc şi eu, plin de importanţă, printre muzicieni".
PRIMA GLORIE. "Aceste amintiri se regăsesc şi în noua mea piesă «Anii de aur», o piesă în care povestesc despre momentele când mergeam cu tata la magazin, el îşi cumpăra un disc de vinil şi era fericit ca un copil. Erau nişte ani frumoşi, cu oameni mult mai sinceri şi mai darnici sufleteşte. În această piesă iese bine în relief procesul de creare a muzicii, a culturii prin prisma părinţilor mei, pentru că eu îi consider un etalon.
Acum îmi dau seama cât de mult am avut de câştigat de pe urma faptului că îi însoţeam mereu. Primele deprinderi muzicale le-am pri-mit de la ei. Eram ca un bu-rete care absorbea toată informaţia muzicală. Tot timpul mi se părea că sunt foarte mare, chiar dacă aveam 3-4 ani. Aveam şi un casetofon pe care mi-l dăruise cineva, la Bucureşti. Imprimam pe el toate imitaţiile – făceam din gură ca toba, ca chitara... Aveam o casetă de vreo două ore plină cu sunete din astea. Într-o zi tata a dat de ea. Eu aveam vreo 4 ani. A ascultat-o şi l-am văzut emoţionat. Am considerat acel moment prima mea clipă de glorie.
Am deprins de la tata o metodă foarte interesantă de a te bate cu muzica... Am nişte prieteni şi, împreună, colecţionăm cea mai bună muzică a anilor ’70-’80. Şi de fiecare dată când depistăm vreo trupă nouă facem schimb de impresii. La fel făcea şi tata: tot timpul îmi arăta ce muzicieni a mai depistat. Ascultam împreună, în maşină, cu o plăcere copleşitoare acel album. Era extraordinar când mergeam cu el cu maşina şi îmi «deschidea urechea» faţă de altfel de muzică. Cred că acesta a fost cel mai mare neajuns pe care l-am simţit fără ei, lipsa acestui schimb de impresii", povesteşte fiul artiştilor.
"Aveam un casetofon pe care mi-l dăruise cineva la Bucureşti. Imprimam pe el toate imitaţiile – făceam din gură ca toba, ca chitara... Aveam o casetă de vreo două ore plină cu sunete din astea. Într-o zi tata a dat de ea. Eu aveam vreo 4 ani. A ascultat-o şi l-am văzut emoţionat. Am considerat acel moment prima mea clipă de glorie"
Cristi Aldea-Teodorovici - fiul artiştilor
Citește pe Antena3.ro
