Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Doinitorul pădurenilor făcea parte dintre aceia pentru care întoarcerea la sat era mereu un prilej de bucurie.
Doinitorul pădurenilor făcea parte dintre aceia pentru care întoarcerea la sat era mereu un prilej de bucurie.
De multe ori, în drum spre casa părintească, Drăgan Muntean făcea un popas de închinăciune la biserica din Ghelari, o adevărată catedrală ortodoxă, o veritabilă capodoperă, construită de oameni cu migală şi măiestrie. Deşi locuia la Deva, toate drumurile lui Drăgan Muntean se înnodau la Poieniţa Voinii. “Indiferent pe unde-l purtau paşii, spune etnomuzicologul şi realizatorul tv Elise Stan, cînd revenea din peregrinările sale prin lume, «dădea o fugă», cum obişnuia să spună, să vadă ce mai e pe acasă, şi oamenii din sat îl primeau cu bucurie. De aceea l-au numit părinţii săi Drăgan, ca să le fie drag semenilor săi.
Mi-aduc aminte cum, la filmările realizate în satul natal pentru emisiunea «O vedetă... populară», au sărit toţi consătenii săi să-l ajute, bucurându-se că Drăgan al lor a ajuns «mare cîntăreţ la televizor» şi «stă alături de domnii cei mari de la Bucureşti».
Citește pe Antena3.ro
Glas catifelat. Au ieşit cu mic, cu mare să reconstituie, pentru filmări, datinile şi obiceiurile pădurenilor, cîntînd şi jucînd cu toată fiinţa lor. Prietenul său de nădejde, Miron Muntean (nici un grad de rudenie cu interpretul) din Feregi, i-a fost mereu alături. Şi nu numai el!”
Aducerile aminte sînt uneori o povară greu de suportat. “Alteori însă, e de părere Elise Stan, amintirile sînt un dulce balsam ce ne învăluie, ne dezmiardă şi ne alină dorul. Ne e dor, ne este tare dor de Drăgan Muntean şi de cîntecele lui încărcate de tainele greu de pătruns ale melosului din Ţinutul Pădurenilor, ne este dor de glasul său catifelat, inconfundabil, de bonomia, de jovialitatea sa ardentă, de optimismul său molipsitor şi de glumele sale pline de haz.”
Valoare a neamului
Avea sute de prieteni. Dar şi lui îi erau dragi oamenii. Şi pentru ei, cu dragoste şi recunoştinţă, a construit la casa părintească un mic muzeu, “să fie mărturie peste timp, după ce n-or mai fi cei de azi, despre truda, portul şi obiceiurile locuitorilor din ţinutul Pădurarilor. Aceasta era dorinţa lui Drăgan Muntean şi, din nefericire, iată că Muzeul său a ajuns, mai curînd decît ne închipuiam, să fie mărturie despre talentul, priceperea şi pasiunea pentru valorile neamului românesc, ale unui mare artist. Momente de tihnă şi linişte sufletească se aştern ca picurii de agheasmă peste trupul şi spiritul celui care păşeşte pragul acelui lăcaş binecuvîntat de Domnul, unde prezenţa regretatului interpret se face simţită în fiecare colţişor unde-ţi roteşti privirea.
Ne este dor de Drăgan Muntean. Dar infinit mai mare şi mai dureros, mistuitor este dorul pe care-l poartă-n suflet cele mai dragi fiinţe”, spune Elise Stan.
Cel mai iubit
Despre suferinţa rudelor sale, etnomuzicologul mărturiseşte: “Cu lacrimi în ochi, cele două fiice ale sale împreună cu soţia sa, Mioara, nu contenesc să-l pomenească din zori pînă-n noapte pe Drăgan, un tată şi un soţ minunat. Dor le este şi confraţilor săi, soliştii de muzică populară, cu care a petrecut clipe de neuitat pe scenele ţării.
Pe drept cuvînt conchidem că toţi cei care l-au cunoscut au nutrit pentru el sentimente alese. Parafrazînd titlul unui roman celebru, putem afirma cu tărie că Drăgan Muntean a fost “cel mai iubit dintre pămînteni”.
