x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cavalerul de Sighet

0
Autor: Violina Crăcană 27 Iul 2009 - 00:00
Cavalerul  de Sighet
Vezi galeria foto


Ducu a strălucit în ciuda strălucirii celorlalţi şi împreună cu strălucirea celorlalţi.

Poetul Adrian Păunescu îşi aminteşte despre perioada în care Ducu Bertzi cânta în Cenaclul Flăcăra. Încă de pe atunci era un ardelean temeinic, un artist valoros, un bărbat de caracter şi un iubitor de libertate. Cavalerul de la Sighet a abordat şi folkul şi folclorul şi pe amândouă le-a cântat bine.

 

• Jurnalul Naţional: Ce ne puteţi spune despre Ducu Bertzi?

Adrian Păunescu: Era nevoie de un om ca Ducu Bertzi în Cenaclu, nu atât pentru zestrea folclorică maramureşeană pe care o aducea printre noi, ci pentru gravitatea cu care cântă acest fost corist al grupului Song. Maramureşenii mai cântaseră în Cenaclu şi contribuţia lor la patrimonial nostru a fost remarcabilă. Şi a fost loc de toţi. Într-un fel s-a ilustrat în scena noastră Ion Zubaşcu, cu naturaleţea şi talentul lui de poet şi cântăreţ, cu candoarea lui de colindător. Altfel, a fost primit şi s-a afirmat, la cele mai înalte cote, Ştefan Hruşcă, voce extraordinară şi figură specială, brand memorabil, autor de bijuterii.

Nu trebuie uitat Mihai Olos, cu genialul cântec popular vechi, "Viţă verde iadăr". Fenomenal a fost maramureşanul de dincoace de munţi, Grigore Leşe, descinzător de pe Golgota Lăpuşului. Ducu Bertzi a strălucit, în ciuda strălucirii celorlalţi şi împreună cu strălucirea celorlalţi. Ceea ce făcea, făcea serios şi durabil. Unii mi-au şoptit că e ungur, de parcă nu erau şi alţi unguri remarcabili în Cenaclu şi pe care îi preţuiam şi îi ocroteam ca şi pe nativii români. Mai mult decât atât, pe Ducu Bertzi l-am ţinut foarte aproape de mine. El, împreună cu regretatul Constantin Dragomir, primind de la mine şi atribuţii organizatorice, ca o recunoaştere a vocaţiei lor (şi) în această direcţie şi ca un semn de încredere în obiectivitatea lor.

 

• Ştiu că la un moment dat aţi aflat că Ducu vă turna la Securitate. E adevărat?

Acum câţiva ani, cineva mi-a spus că Ducu Bertzi mă turna şi turna în genere la Securitate. Şi mi-a dat diverse detalii incriminatorii. N-am crezut această infamie şi am oferit binevoitorului argumentele mele, inclusiv şi mai ales pe cele care priveau numeroasele tentaţii de turnătorie pe care le-ar fi simţit oricine din apropierea mea faţă de felul meu deschis şi critic de a judeca societatea şi cenzura. Ducu a fost de faţă la prea multe acte de curaj ale mele, ca să nu fi ajuns nici unul în dosarele pe care le-am văzut ulterior.

Deşi, după 1985 şi după 1989, Ducu m-a uitat şi a fost ingrat cu mine, făcând, de exemplu, fără să mă întrebe, o emisiune de radio cu înregistrările pe care eu le-am făcut să existe şi chiar cu sigla emisiunii, n-am nici un reproş să-i fac pentru perioada cât a lucrat propriu-zis alături de mine.

 

Un artist complex
• Aţi compus pentru el o piesă care v-a rămas în suflet?

Am scris destule cântece cu Ducu. Parcă "Iertările" este, însă, piesa cea mai valoroasă. Nu sunt străin de felul în care a descoperit Ducu Bertzi poezia lui Esenin, "Focul vânăt", pe care eu o recitam seară de seară şi le puneam membrilor Cenaclului în mână cărţile cu mari poezii ale clasicilor şi contemporanilor, ca să compună muzica la ele. Şi "Focul vânăt" e un triumf al bunului simţ şi inspiraţiei.

 

• Ducu Bertzi este un artist complex. Ce anume preferaţi la el? Muzica folk sau cântecele maramureşene?

E bună întrebarea despre preferinţa mea între folkul şi folclorul pe care le cântă Ducu. În prima parte a carierei lui în Cenaclu şi în genere la publicul larg, "Când s-o-mpărţit norocul" avea un succes incomparabil. Încet-încet, însă, Ducu Bertzi şi-a construit un repertoriu al lui, cu marca folclorului care l-a format. Într-adevăr, aşa cum întrebai, Ducu Bertzi e un artist complex şi cântecele pe care le interpretează el sunt valoroase atunci când el e inspirat şi are căldura unei reale comunicări în voce.

Câteodată, când mă supăra, dar destul de rar, ziceam cu maliţie - "Cu vocea asta, mai bine ar vorbi la telefon!". Uneori, vocea lui era goală. În momentele de graţie, însă, cavalerul de Sighet dădea ascultătorilor săi emoţie, curaj, poftă de viaţă.

 

• Aţi avut conflicte cu Ducu?

A învăţat multe în Cenaclu, i-am fost profesor răbdător, l-am şi sancţionat când a greşit flagrant, într-o seară, la un spectacol în aer liber de la Mangalia, s-a apropiat de urechea mea şi mi-a spus: "E pentru a 200-a oară când eu cânt în Cenaclu". M-am întors la el şi i-am spus: "Ducule, îmi pare rău, dar nu o să cânţi pentru că ai băut, deşi chiar tu eşti reprezentantul meu între cenaclişti, în încercarea mea de a-i opri să bea sau să încalce în genere disciplina de Cenaclu. Te suspend, dragul meu". El nu a crezut, dar a constatat că, pentru un timp, nu a mai avut loc în echipă.

Asprimea mea, în astfel de momente, se întemeia pe dorinţa de a-i apăra de tentaţiile boemei, mai ales că noi chiar lucram ore îndelungate. Grupul de artişti era compus din 50-60-70 de oameni. Şi orice abatere se generaliza repede. Era molipsitoare. Iar Bertzi era un depozitar al încrederii şi rigorilor mele. Nu mai ţin minte cât a durat suspendarea lui, dar i-a prins bine şi s-a întors în Cenaclu cu o nouă poftă de muncă şi de glorie.

Întrebarea pe care mi-ai pus-o e însă dacă am avut conflicte cu Ducu. Dacă episodul de mai sus e un conflict, înseamnă că am avut conflicte. Dar eu cred că problema nu se putea pune aşa. Democraţia conflictului a ocolit Cenaclul. Autoritatea liderului n-au contestat-o nici măcar cei care au fost în vizită pe la noi şi apoi s-au refugiat la alte manifestări organizate de UTC şi UASCR. Disciplina pe care o impuneam în Cenaclu era haina de lucru a marii sărbători care era talentul.

 

Un iubitor de libertate
• Cum l-aţi caracteriza?

Cum l-aş caracteriza pe Ducu? Ca pe un ardelean temeinic şi ca pe un artist valoros, ca pe un bărbat de caracter şi ca pe un iubitor de libertate. Ştia să organizeze scena, avea puterea să-şi trateze egal colegii şi să privească atent pe nou veniţii la care îl trimiteam să-i selecteze, ca şi pe Pittiş, ca şi pe Mihail Stan, Socaciu, ca şi pe Vintilă, ca şi pe Şeicaru, ca şi pe Hruşcă, dar şi ca pe Tatiana, pe Magda Puşkaş, pe Penişoară, pe Vali Şerban, pe Onciu, pe Buică, pe Bud.

Peste toate, aş vrea să mărturisesc, aici, acum, că deşi aproape toţi m-au părăsit şi unii chiar m-au trădat în 1985, dar şi în 1990, sunt mândru per total, de carierele lor, dar şi aproape în cazul fiecăruia.
Am cuvinte bune şi amintiri calde despre anii Cenaclului. Sigur că unii dintre ei, ajunşi la notorietate, au astăzi neruşinarea de a-mi pretinde bani, atunci când, rareori, organizez câte o manifestare a Cenaclului.

De ce zic neruşinare? Pentru că ei au câştigat de-a lungul vremii bani mulţi, cu cântecele lor, multe lansate de mine în Cenaclu, unele din aceste cântece, nu puţine, sunt scrise pe versurile mele, dar ei nu au plătit niciodată un sfanţ pentru folosirea acestor texte şi pentru celebritatea pe care le-am asigurat-o, fără să le pretind nimic în schimb. Eu am trecut, însă, peste toate şi am hotărât ca datoriile, neplătite de ei, să fie un fel de pomană în amintirea părinţilor mei.

 

• Într-un interviu, spunea că a susţinut peste 1.300 de spectacole în Cenaclu. E adevărat?

Fireşte, nu ştiu câte spectacole a susţinut Ducu în Cenaclu, dar sunt multe. În mod categoric, el rămâne un artist de referinţă al celui mai cuprinzător, al celui mai popular, al celui mai valoros spectacol din Europa de Est a veacului al XX-lea. Iar Ducu Bertzi rămâne în istoria Cenaclului Flacăra. Apropo: de când nu mi-ai dat un telefon, Ducule?

Şi, poate, nu doar pentru ceea ce ai realizat în Cenaclu, sub conducerea mea, ci şi pentru prima ta garsonieră, obţinută - cu sprijinul meu. Nu meritam măcar un telefon, dragul meu Ducu? Uite că eu trec şi peste aceste amănunte de viaţă şi te mai laud o dată pentru arta ta, pentru cântecul tău, pentru destinul tău artistic.

Citeşte mai multe despre:   ducu,   ducu bertzi,   bertzi,   cenaclu

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de