Trilurile naiului lui Fănică Luca s-au oprit la 26 octombrie 1968. Avea 74 de ani. Mihaela, soţia sa, il părăsise din această lume la data de 24 martie 1968, la vărsta de 66 de ani.Fănică Luca a avut un vis: să fie onorat cu titlul de artist al poporului.
Fănică Luca a avut un vis: să fie onorat cu titlul de artist al poporului.
Trilurile naiului lui Fănică Luca s-au oprit la 26 octombrie 1968. Avea 74 de ani. Mihaela, soţia sa, il părăsise din această lume la data de 24 martie 1968, la vărsta de 66 de ani.
El fusese invins de atăţia ani de suflat in nai. I-au cedat plămănii. Iar ei i s-au aşezat la inimă dorurile indurate cănd el era plecat. Erau bătrăni, dar dragostea lor a rămas intactă. Mihaela a dorit să-l aştepte pe Fănică, pe lumea cealaltă, in rochia de mireasă, cea in care fusese imbrăcată atunci cănd pecetluiseră dragostea lor in faţa lui Dumnezeu. "Să fie vopsită in mov, căci eu toată viaţa am fost regina muzicanţilor, spunea Mihaela. Iar tu, Fănică, să te imbraci frumos, in smoking şi cu pantofi de lac." Frumoasa, sclipitoarea Mihaela a fost elegantă pănă in ultima clipă a vieţii sale. Şi a dorit ca şi in faţa eternităţii să se prezinte la fel. Fănică a fugit repede după ea. O iubire aşa de mare nu suportă despărţirile.
RUGĂMINTEA. Cu doi ani inainte să moară, Fănică Luca ii scria lui Chivu Stoica, preşedintele Consiliului de Stat: "Tovarăşe Preşedinte, Subsemnatul, Iordache Luca Ştefan (Fănică Luca), solist al Orchestrei Barbu Lăutaru din cadrul Filarmonicii de Stat «George Enescu» şi profesor la clasa de nai a şcolii de muzică nr. 1 din Bucureşti, vă aduc la cunoştinţă următoarele: Prin muncă cinstită, zi de zi şi ceas de ceas, am contribuit cu toate puterile mele la cunoaşterea, răspăndirea şi preţuirea frumuseţii şi măiestriei muzicii populare romăneşti. (...) După instaurarea regimului democrat popular, am fost permanent printre soliştii turneelor din ţară şi străinătate. (...)
Din 1946 şi pănă in prezent, n-a fost concert organizat in cinstea conducătorilor de stat din ţările socialiste şi a delegaţiilor străine care ne-au vizitat ţara la care partidul să nu-mi facă onoarea de a mă invita ca să-i desfăt cu cele mai frumoase arii din muzica noastră populară. (...)
Pentru a recompensa munca depusă de mine pe ogorul artei, Partidul mi-a acordat titlul de «artist emerit» incă din anul 1951, in anul 1952 mi-a acordat Premiul de stat al RPR clasa I-a, iar in anul 1954 m-a decorat cu Ordinul Muncii clasa a II-a. (...) Deşi nici o clipă n-am incetat să desfăşor aceiaşi activitate ca şi inainte, numele meu nelipsind de la nici unul din concertele pomenite mai sus şi de pe nici unul din afişele Orchestrei «Barbu Lăutaru», de mai mult de 10 ani peste numele meu s-a aşternut tăcerea. (...) Nici talentul şi nici măiestria mea artistică nu sunt azi mai prejos decăt erau atunci. Dovadă este faptul că, deşi am peste 70 de ani, nici Filarmonica de stat «George Enescu», nici şcoala de muzică n-au renunţat şi nu vor să renunţe nici acum la serviciile mele. Toate acestea - cred eu - mă indreptăţeau să figurez de mult printre «artiştii poporului», fiindcă atăt talentul, căt şi arta mea mă indicau pentru acest tiltu. (...) Ştiu, că, după moarte, numele lui Fănică Luca va fi aşezat la locul pe care-l merită in galeria celor ce şi-au dat tributul pe altarul muzicii populare romăneşti." Fănică Luca nu avea să primească titlul de "Artist al Poporului", după ce mai bine de 60 de ani, a slujit muzica populară romănească.
VISUL MARICĂI. Doamna Marica Luca vrea nu să răzbune amărăciunea tatălui său, ci să le aducă aminte romănilor că, dacă nu era Fănică Luca, naiul ar fi murit demult. Iar muzica de ingeri nu ar mai fi putut fi auzită. "Vreau să infiinţez un muzeu, Ministerul Culturii să-mi aprobe să pornesc Festivalul «Fănică Luca», să apară o carte despre viaţa sa extraordinară, o stradă să poarte numele său, iar la Liceul de muzică «Dinu Lipatti» să fie măcar o fotografie şi o plăcuţă care să spună «Clasa profesor Fănică Luca». Şi mai vreau ceva: «Orchestra Naţională Fănică Luca»."