Au fost colegi în Cabina 16 a Teatrului “Bulandra”. Aici se reuneau Mircea Diaconu, Florian Pittiş, Cornel Coman, Mihai Mereuţă, Petre Gheorghiu, Virgil Ogăşanu.
Au fost colegi în Cabina 16 a Teatrului “Bulandra”. Aici se reuneau Mircea Diaconu, Florian Pittiş, Cornel Coman, Mihai Mereuţă, Petre Gheorghiu, Virgil Ogăşanu.
Multă vreme, marele actor Mircea Diaconu n-a mai trecut pe
la “Bulandra”. A mers să revadă Cabina 16 după ce Moţu a plecat în lumea celor
drepţi. N-a mai găsit-o. Cei de la “Bulandra” i-au dat o altă întrebuinţare:
cameră de prevenire şi stingere a incendiilor. În Cabina 16, Moţu era
organizatorul. Dorea ca mica încăpere să fie cît mai primitoare, iar “locatarii”
săi să se simtă ca şi acasă. “Moţu avea un caiet în care nota totul. El
stabilea fondurile, cotizaţiile necesare pentru dotarea Cabinei 16. Ne-am cumpărat
televizor, ceşti de cafea, tacîmuri, mixer... Am fost ca fraţii. În fiecare lună
strîngeam un fond de rulment. Casierul era el. El propunea şi investiţiile”, îşi
aminteşte Mircea Diaconu, făcînd precizarea că: “Viaţa de cabină e ca o viaţă
de front”, referindu-se la faptul că din “trupa” ce se reunea în Cabina 16 au
mai rămas doar două persoane: “Eu şi Ogăşanu. Aşa-i în teatru. Venim şi plecăm!”.
Ceilalţi s-au grăbit să plece, mult prea devreme, în trupa de Sus.
ADUCERI-AMINTE. Din
prietenia care i-a legat pe cei doi actori, Mircea Diaconu şi Florian Pittiş,
au rămas azi doar amintirile plăcute depănate cu nostalgie de directorul Teatrului “Nottara”. “Cînd
vorbesc despre Moţu îmi vine în minte turneul din Statele Unite ale Americii
din 1979. Mergeam pe străzi, hălăduiam, cu Dan Nuţu, cu Virgil Ogăşanu, cu Ştefan
Bănică... Eu şi Nuţu aveam o «problemă». Intram în toate magazinele de mobilă,
ca să ne putem aranja casele. Moţu nu intra niciodată. Ne aştepta afară. Fuma
numai Carpaţi, ţinînd ţigara spre palmă, nu la vîrful degetelor. Iar noi intram
dintr-un magazin într-altul. O dată, de două ori... Apoi l-am întrebat. «Tu de
ce nu intri?» «Nu mă interesează!» «Dar ce îţi vei pune în casă?», pentru că
tocmai primise apartamentul de lîngă CEC, pe Calea Victoriei, după ce îi fusese
demolată casa în care a copilărit, de pe strada Arsenalului – continuă Mircea
Diaconu. Răspunsul oferit de Moţu a fost unul surprinzător: «Ziare, asta am să-mi
pun pe podea, ziare!».” După o perioadă, Moţu Pittiş l-a invitat pe Mircea
Diaconu în vizită, în noua casă. Iar în locul ziarelor, apartamentul era
decorat cu mult bun gust. Cu draperii, cu mobilă de calitate, covoare... Şi nu
se poate spune că ar fi fost vorba de intervenţia soţiei, pentru că, după cum
spune îndrăgitul actor Mircea Diaconu, Moţu nu era căsătorit atunci.