Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În anii ’80 la Teatrul Bulandra erau minunate seri de poezie... acolo, la sala de la Grădina Icoanei.
În anii ’80 la Teatrul Bulandra erau minunate seri de poezie... acolo, la sala de la Grădina Icoanei.
Erau seri universitare pentru studenţi şi elevi, căci Moţu, îndrăgostit
pătimaş de poezie şi de muzică, făcea spectacole care nu se vor mai repeta. Era
o perioadă de viaţă cenuşie, cu plafonul jos, în tineri găsea OSTOIRE şi
spiritul liber al poeziei. “Sînt tînăr, Doamnă” – striga în acei ani Florian
Pittiş şi cu el întreaga generaţie care astăzi are părul grizonat. Prin Mircea
Dinescu, Nichita, Păunescu, Radu Stanca, Ion Barbu, Mihai Beniuc, Marin Sorescu
– tineretul de-a valma striga dreptul la supravieţuire. Nu erau doar seri de
poezie.
MISTERUL ARTEI.
Erau seri de iubire şi de taină. Simţul lui muzical, ritmul, armonia nativă – părea
o felină cînd se mişca pe scenă şi pe stradă, de altfel, îl făcea să spună
poezie într-un fel misterios şi religios. Era o alergare printre raţiune şi
pasiune, care se şi căutau una pe cealaltă. Toată generaţia tînără îl
idolatriza pe Moţu Pittiş. Spectacolele de poezie de la Teatrul Bulandra erau
mai puţin spectacole şi mai mult ritualuri secrete – în ritmul crunt de
supravieţuire în epoca în care răul era altfel decît acum. Avem mulţi actori
care ştiu “să spună” poezie. Moţu era unul dintre ei.
Fiind un cetăţean şi un actor responsabil, Moţu ştia, înţelegea cu inima lui inteligentă, cît de important este “a educa publicul tînăr” pentru a recepta emoţia, dragostea: Căci dacă dragoste nu e/ Nimic nu e! Poezia are rolul de-a lega oamenii cu alţi oameni. Moţu, pînă a închis ochii, prin postul lui de radio, asta a făcut.
Citește pe Antena3.ro
