Tot ce atingea se făcea muzică

Realizator de marcă în Televiziunea Română şi în Radio, Ovidiu Dumitru este şi unul dintre prolificii textieri din muzica uşoară românească. În această calitate a colaborat şi cu Florin Bogardo. I-a scris zece texte pentru melodii, cea mai cunoscută fiind "Să nu uităm trandafirii".

Domnul Ovidiu Dumitru ne-a povestit câteva întâmplări care îl au în centru pe Florin Bogardo, omul care nu voia niciodată să iasă în evidenţă cu nimic, de o modestie rară într-o lume în care fiecare se zbate să fie remarcat.

EXCURSIE PRELUNGITĂ LA LONDRA
"Am lucrat mult cu el. Imediat după ce a absolvit Conservatorul a fost primit în Radio, dar a lucrat şi în Televiziune. Cum eu lucram la amblele instituţii ne vedeam deseori la înregistrări. L-am cunoscut pe Florin Bogardo când am făcut primul meu text de melodie, care, culmea, a fost şi primul lui succes, «Să nu uităm trandafirii».

După ce am lucrat piesa asta, el a plecat într-o călătorie la Londra. Aşa ceva era uimitor atunci, avea viză pentru două săptămâni, parcă. A trecut vremea şi el nici nu venea, nici nu dădea vreun mesaj că nu mai vine în ţară. Era în anii '60, când totul era foarte strict, eram cu toţii într- o tensiune foarte mare. Mai ales că aveam în radio un directoraş securist, un om de mare credinţă faţă de comunişti, care făcea nişte lucruri groaznice.

Cum pleca vreun artist peste hotare şi nu se mai întorcea, el îi scotea benzile cu toate înregistrările lui din fonotecă şi le ardea într-o curte interioară. «Trădătorii nu merită nimic», zicea el. De frică să nu se întâmple la fel şi în cazul lui Bogardo, m-am dus la fonotecă şi, de comun acord cu colegii de acolo, am luat câte o copie din fiecare înregistrare a lui şi le-am dus acasă la mine. N-au trecut două sau trei zile că a apărut Bogardo! I-am povestit şi lui, a râs, am organizat aşa o mică masă şi am povestit ce crezusem toţi despre el...

Dar el nu intenţionase să rămână acolo, pur şi simplu fusese la nişte concerte şi depăşise doar timpul de şedere".

MAI ÎNTÂI VERSURILE
Ce ar putea să ne spună despre Bogardo ca om? Ovidiu Dumitru crede că textul piesei "O viaţă, un om" îl defineşte foarte bine pe Bogardo ( textul Ovidiu Dumitru, muzica Florin Bogardo) îl caracterizează mai bine decât oricare alte cuvinte pe compozitor.

"Era un tip de o mare calitate umană, avea un stil de a fi extraordinar, un om excepţional de bun, nu s-a certat niciodată cu nimeni, nu voia să supere pe nimeni. N-a apărut niciodată un zvon despre el. El n-a ţipat ca alţi artişti după Revoluţie, chiar dacă a văzut că sunt marginalizaţi toţi marii compozitori, a considerat că nu este un timp al lui acum, nu poate scrie muzică în felul acesta şi a stat deoparte. Niciodată în viaţă nu s-a bătut pentru nimic şi pentru nimeni, nici pentru femei. Era un caz unic", a mai spus Ovidiu Dumitru.

I-a fost autor de texte pentru zece melodii. Bogardo voia totdeauna să vadă întâi textul pentru că aşa putea compune. Trebuia să ştie ce mesaj transmit versurile pentru a face o linie melodică potrivită. De aceea a şi compus destul de mult pe versurile poeţilor clasici.

BUNĂ SEARA, RITA PAVONE!
Un interesant episod s-a peterecut la prima ediţie a Cerbului de Aur, în 1968. "Vornicu era foarte agitat, tocmai plecase din ţară Valeriu Lazarov care trebuia să fie regizorul spectacolului. Fusese invitată pentru recital Rita Pavone, care era atunci foarte la modă, era nebunie mare, toată lumea o iubea cum era aşa modernă, cum dădea ea din mâini şi din picioare, era ceva extraordinar să vină la Braşov.

Am sugerat s-o primim cu un cântec special, dar nu în spectacol, că nu ne-ar fi dat voie cenzura, ci la hotel. Florin a răsfoit prin partiturile lui nelansate încă şi-a găsit ceva. Mi-a cerut nişte versuri şi am scris ideile principale în română, iar el le-a tradus în italiană. Era un cântec care suna aşa: «Bună seara, zâna pădurilor», nelansat. Când o aducea pe Rita de la Otopeni la Braşov, şoferul se oprea din loc în loc şi anunţa la telefon: «Suntem în cutare loc».

În clipa în care a intrat pe uşa hotelului ARO, s-a pus melodia la difuzoarele din hotel, pe scări, suna stereo, şi când a intrat Rita a început melodia: "Bună seara, Rita Pavone!"... Ea a stat înnebunită, nu înţelegea ce se întâmplă. Apoi Vornicu ne-a prezentat pe noi, iar Florin Bogardo nici nu voia să iasă, dar l-a luat de braţ şi l-a prezentat: «El e compozitorul». Ritei i-a plăcut la nebunie. Când s-a întors în Italia, le-a reproşat că ei nu fac nimic la San Remo, uite ce fac românii...", a povestit Ovidiu Dumitru.

" O NOTĂ NU LĂSA..."
La înregistrări, Florin Bogardo era foarte meticulos. "El nefiind un om dur, la înregistrările din televiziune sau din radio părea altfel. Toţi îl învăţaseră, îi ştiau stilul, tot, şi ceea ce pare incredibil când e vorba de un om blând ca el, parcă toţi îi ştiau de frică. O notă nu lăsa, toată lumea se ruga de el să cânte, dar nu voia. O singură dată Alexandru Bocăneţ a făcut o filmare cu el şi orchestra. Foarte rar cânta. Doar la pian se aşeza şi acompania sau cânta de acolo, avea microfonul pe pian. Nu voia deloc să iasă în evidenţă, îi lăsa pe alţii.

Era un tip de o cultură muzicală foarte vastă. Şi cum era italian, tot ce atingea se făcea muzică, avea multă melodicitate. Aşa s-a născut. A făcut cu toată pasiunea ce a făcut", a mai povestit textierul lui Bogardo.

Aşa apare în amintirile lui Ovidiu Dumitru compozitorul Florin Bogardo, un autor de cântece care îmbină fericit calităţi atât contradictorii: profunzime, candoare, tristeţe, bucurie şi diafanitate. În fond, cântece foarte cantabile, pe care mai multe generaţii nu le pot uita. Ca şi cum melodiile lui ar fi chiar acei trandafiri care nu trebuie uitaţi nicicând.