De ce? Până când?

"Niciodată sufletul omului nu apare atât de puternic şi nobil ca atunci când renunţă la răzbunare şi are curajul să ierte o nedreptate", spunea reverendul E. H. Chapin. George Nicolescu a primit smerit tot ceea ce i s-a dat.

Nu a protestat, nu a condamnat, nu a judecat. A avut întotdeauna puterea să ierte nedreptăţile care i s-au făcut. Da, sufletul lui este nobil. "Are o bunătate absolut divină", mărturiseşte Adrian Romcescu, care îi este prieten de 33 de ani. Nu şi-a blestemat soarta. Şi-a asumat-o. O duce cu el şi-i mulţumeşte lui Dumnezeu că nu i-a dat mai rău. Este una dintre vocile pe care România nu a ştiut să le valorifice. El putea să fie oricând un Jose Feliciano sau un Stevie Wonder al României. Deşi este unul dintre artiştii cei mai iubiţi de public, nu s-a investit nimic în el, aşa cum nu se investeşte nimic în cultura română. Înainte de 1989, George Nicolescu era mai apreciat decât după Revoluţie. "Nicolae Ceauşescu îl aprecia foarte mult pe George - spune Adrian Păunescu. Până în 1990 ne-a apăsat istoria, din 1990 încoace ne apasă geografia... Am ales superficialitatea balcanismului, am ales variantele uşoare de trai. De ce să-l mai luăm în spectacole pe acest George Nicolescu?! Are probleme - să-l lăsăm! Să aducem fete frumoase, cu sâni amenajaţi... Aşa a început drama unor mari artişti, printre care se numără şi George Nicolescu. În tinereţe nu s-au putut împlini din cauza dogmei, iar la maturitate nu se pot împlini din cauza profitorilor dogmei! Aceşti profitori au făcut în aşa fel încât vârsta să pară o vinovăţie!". Până când o să ne ucidem valorile?! Într-o zi ne vom trezi în beznă! Pe cine vom mai putea vedea atunci? Cu cine ne vom mai mândri? Cu cine ne vom mai identifica? Ar fi timpul să deschidem ochii şi să vedem ceea ce şi un orb vede: avem o voce extraordinară pe care am închis-o într-o colivie! Dacă proprietarul acesteia - George Nicolescu - ne iartă în continuare că nu ştim să ne folosim de valoarea pe care o avem, timpul nu mai este la fel de nobil...