O voce pentru sănătatea sufletului

Stela Enache a fost colegă de Conservator la Cluj cu George Nicolescu şi amintirile de atunci îi sunt şi astăzi extrem de limpezi. Stela Enache a terminat Conservatorul din Cluj în 1972. A avut parte de colegi minunaţi, de oameni de la care a învăţat foarte multe, începând cu regretatul Tudor Vornicu şi întreaga lui echipă de profesionişti.

Aceia au fost anii de ucenicie. Baza pe care a izbutit să-şi construiască ulterior cariera. La Cluj a fost colegă cu George Nicolescu. Nu au fost prieteni la cataramă, nu s-au vizitat în fiecare duminică, nu au cântat în turnee prea des, dar între cei doi s-a instaurat o prietenie dincolo de cuvinte, un fel de respect amestecat cu preţuire reciprocă.

NU S-A DAT NICIODATĂ BĂTUT
"George Nicolescu este un artist sensibil, are una dintre cele mai sensibile voci, iar cântecele sale au multă căldură sufletească. De prima oară când l-am auzit interpretând i-am simţit dăruirea, valoarea. Pot spune că îl admir pentru tăria de caracter de care a dat dovadă de-a lungul timpului şi sunt bucuroasă că a avut acelaşi noroc ca şi mine, de a fi susţinut de un om special, aparte. Eu l-am avut pe soţul meu, Florin Bogardo, iar George a avut-o pe soţia sa, o femeie care i-a fost mai mult decât un sprijin. George Nicolescu este, pentru cine nu-l cunoaşte, omul care ridică de fiecare dată sala în picioare când cântă. Are un simţ al valorii, un bun simţ pe care rar le mai întâlneşti astăzi. Şi mai are ceva. O voce inegalabilă. Dacă nu l-ai auzit cântând «Eternitate», piesa care l-a făcut celebru, se cheamă că ai trăit degeaba. E un fel de Stevie Wonder, cu o voce mult mai bună. Eu, personal, nu pot să nu apreciez calitatea de familist, pentru că familia este mai presus ca orice pentru noi, şi calitatea de artist care nu s-a dat niciodată bătut şi care a continuat să lase talentul său să urce pe scenă. Ştiu că este un îndrăgostit de Beatles care cântă de fiecare dată ca şi cum lumea este a lui, optimismul său fiind de-a dreptul molipsitor. A zâmbit mereu ca nimeni altul. Dacă îmi aduc aminte bine cred că a debutat la Festivalul Naţional al Artei Studenţeşti de la Iaşi, din 1972. Maestrul George Grigoriu, cel care de altfel m-a sprijinit şi pe mine în carieră, atunci preşedinte al juriului, l-a auzit cântând melodia «Amurgul», pe care o compusese el. Se pare că i-a plăcut atât de mult încât a decis să-i dea premiul I. Au colaborat eficient şi astfel au apărut două piese deosebite spun eu, «Eternitate» şi «Te aşteptam, marea mea iubire». Era mândru că George Grigoriu se ocupa atent de el, se simţea în al nouălea cer. Spunea că l-a apucat pe Dumnezeu de ambele picioare, nu de unul... Ţin minte că a existat un videoclip realizat de Alexandru Bocăneţ care scotea în evidenţă faptul că George Nicolescu era nevăzător, o premieră pentru vremurile acelea. O imagine şoc, cu ochi care apăreau şi dispăreau şi apoi îl încadrau din diferite locuri ale platoului. Cred că a fost printre primele videoclipuri din ţară, iar el a fost filmat în aşa fel încât să nu se observe că nu vede. Sandu Bocăneţ era cel mai bun sau printre cei mai buni regizori de televiziune. Punea suflet în tot ce făcea. Pentru mine George Nicolescu rămâne una dintre cele mai bune voci pe care le avem noi, românii", a încheiat Stela Enache.