Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Chiar dacă a simţit intotdeauna că nu poate trăi fără muzică, Gheorghe Zamfir s-a simţit atras de actorie. Tatăl său a avut insă un rol decisiv. Nici n-a vrut să audă de teatru.
Chiar dacă a simţit intotdeauna că nu poate trăi fără muzică, Gheorghe Zamfir s-a simţit atras de actorie. Tatăl său a avut insă un rol decisiv. Nici n-a vrut să audă de teatru.
Gheorghe Zamfir a avut o mare pasiune pentru actorie. A găsit timp şi pentru această simţire, chiar dacă perioada liceului şi a şcolii de muzică a fost deosebit de dificilă. "Am mers cu două şcoli in paralel. Muzică - dimineaţa şi liceul de cultură generală - după-amiaza. Am absolvit liceul, mi-am luat Bacalaureatul. Am vrut apoi să dau la teatru. Toţi colegii mei imi spuneu că am un talent extraordinar, că ei cred că sunt mai bun actor decăt muzician", işi aminteşte maestrul Zamfir. Dilema sa a fost repede dezlegată. Printre cei care s-au opus carierei sale teatrale a fost şi profesorul Jurebiţă Matei, dascăl de teorie şi solfegiu, care l-a mustrat că dă cu piciorul la toţi anii de muncă, mai ales că era un elev care obţinuse premiul I şi titlul de laureat pe ţară: "Zamfire, tu eşti făcut pentru muzică, tu eşti muzică...", i-a replicat profesorul. Totuşi, proaspătul absolvent de liceu n-a renunţat la idee, pe care a impărtăşit-o tatălui său. "Tata era să răstoarne masa. «Ce ţi s-a năzărit, mă, din nou? Abia m-am chinuit cu tine atăţia ani... »", povesteşte marele naist despre felul in care a fost mustrat de tatăl său, Tudor Zamfir.
Citește pe Antena3.ro
PEDAGOGIE ŞI DIRIJORAT. In 1961 a reuşit cu brio examenul de admitere la Conservatorul "Ciprian Porumbescu", obţinănd bursă de stat. Bucuria reuşitei la examen i-a impărtăşit-o tatălui său, dar reacţia acestuia nu a fost pe aceeaşi lungime de undă: "Deja aveam din â59 prima medalie de aur la concursul de folclor pe ţară, mi-am cumpărat din 1.000 de lei primul costum, o cravată şi o pereche de pantofi făcuţi pe comandă. M-am dus la tata, imbrăcat frumos, i-am spus: «De azi inainte sunt bărbat». «Ce vorbeşti, mă? N-o să faci nimic, tot ca ţambalagiul Lipoşteanu o să ajungi....»" Anii care au urmat au fost deosebit de importanţi pentru cel care care avea să revoluţioneze naiul şi să-l transforme intr-un instrument divin, miraculos. "Am urmat cursurile la pedagogie, şi apoi la dirijat coral şi incă doi ani, suplimentar, la dirijat de orchestră simfonică cu maestrul Iosif Conta. Am mai făcut apoi incă doi ani de dirijat cu maestrul Constantin Bugeanu, care era considerat cel mai mare pedagog de dirijat din lume" continuă marele naist povestea anilor de şcoală.
NAIUL MIRACULOS. Nemulţumit de sunetul naiului pe care il avea, in 1961, după ce a fost admis la Conservator, Gheorghe Zamfir s-a hotărăt să-şi confecţioneze propriul nai. "Am mers la un arhitect, Constantin Popescu, pe Calea Plevnei, la nr. 30. El făcea naiuri artizanale, in contul fabricii de instrumente «Doina». Naiurile fabricate de Popescu nu aveau absolut nici o valoare, erau instrumente ornamentale, decorative, acordate cu bucăţi din ziarul «Informaţia Bucureştiului». In acel an mi-am ales singur tuburile, timp de luni bune, probănd tub cu tub, punăndu-le pe o formă specială, după care i-am spus: «le tai şi le lipeşti». Aşa s-a născut naiul meu. Pe acest nai cănt şi astăzi, după aproape 40 de ani. Cu el am cucerit lumea. Cu el am căştigat discurile de aur şi de platină. In 1968 am creat şi am inventat toată gama de naiuri alto, tenor, bariton şi bass. Popescu Constantin a sărit in aer... «Nu se poate, domâ Zamfir... Cum credeţi dumneavoastră că putem să punem un tub de 30, 50 sau 70 de centimetri lungime? Sunt arhitect, şi, in plus, sunt noduri in tub." Am insistat. I-am răspuns că nodurile se pot sparge cu burghiul şi că simt că trebuie să creez o familie de naiuri de dimensiuni diferite. «Dacă n-o faci dumneata, o voi face singur»." Neavănd incotro şi propunăndu-i din sărăcia mea, căştigată la nunţi, o sumă care atingea peste 2.500 de lei, a acceptat", povesteşte maestrul Gheorghe Zamfir.
NAIUL MODERN. In 1968, prin crearea familiei naiului modern, a fost şi anul ieşirii din lume a maestrului său, Fănică Luca. "Prin plecarea maestrului s-a născut familia naiului modern. N-am să uit niciodată ceea ce imi spunea maestrul Fănică Luca: «Priveşte in tavan, spre cer, Gheorghe, spre cer, nu sufla niciodată in jos. Naiul este instrumentul luminii şi-al durerii profunde, spectacular...» Naiul bass l-am construit la Paris, in 1973, contrabasul s-a născut in 1982, tot la Paris, apoi naiul-gigant l-am conceput in 2004 la Bucureşti şi are 1,35 lăţime şi 1,50 inălţime. Acesta atinge şase octave şi jumătate şi constituie un imens ambitus, pe care nu-l are nici un instrument de suflat. L-am construit in timp, intre 1968 şi 2004, dar marea familie a naiului a fost contruită intre 1968 şi 1982, fapt care mi-a permis abordarea tuturor stilurilor muzicale", explică marele naist.
"Mi-am ales singur tuburile, timp de luni bune, probănd tub cu tub, punăndu-le pe o formă specială. Aşa s-a născut naiul meu. Pe acest nai cănt şi astăzi, după aproape 40 de ani. Cu el am cucerit lumea. Cu el am căştigat discurile de aur şi de platină. In 1968
am creat şi am inventat toată gama de naiuri alto, tenor, bariton şi bass"
- Gheorghe Zamfir
Două premii Intăi
In perioada studenţiei, intre Gheorghe Zamfir şi Dumitru Fărcaş exista o mare concurenţă, chiar dacă instrumentele in care işi dovedeau măiestria erau diferite. Despre acea perioadă, Gheorghe Zamfir işi aminteşte cu nostalgie, pentru că la fiecare festival la care participau cei doi instrumentişti erau acordate două premii I.
