Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Profesorul său de nai, Fănică Luca, a fost deschizător de drumuri pentru Gheorghe Zamfir. Dascăl desăvărşit, i-a simţit talentul ieşit din comun.
Gheorghe Zamfir s-a simţit atras de haina militară. N-a putut susţine admiterea la liceul de profil, pentru că se finalizaseră inscrierile in acel an. A ajuns, in schimb, la şcoala de muzică. "Tată, vreau la muzică... Mă duci la liceul militar de muzică, de nu, mă omor!", spunea categoric Gheorghe Zamfir.
Profesorul său de nai, Fănică Luca, a fost deschizător de drumuri pentru Gheorghe Zamfir. Dascăl desăvărşit, i-a simţit talentul ieşit din comun.
Gheorghe Zamfir s-a simţit atras de haina militară. N-a putut susţine admiterea la liceul de profil, pentru că se finalizaseră inscrierile in acel an. A ajuns, in schimb, la şcoala de muzică. "Tată, vreau la muzică... Mă duci la liceul militar de muzică, de nu, mă omor!", spunea categoric Gheorghe Zamfir. "Mama, cănd auzea, se tănguia singură prin curte. Fratele meu a inceput să insiste pe lăngă tata. Aşa că in 1955, la 14 ani, iată-mă in faţa unui juriu de peste 15 profesori. A venit răndul meu şi am trecut prin faţa imensei mese unde se aflau profesorii. Unul din ei imi spune: «Cum te cheamă? De unde eşti?». După ce am răspuns, maestrul Fănică Luca mi-a spus să mă apropii. M-a pus să-i suflu in palmă, apoi să bat cu limba in spatele dinţilor: tu, tu, tu... Mi-a dat o bucată de ziar mototolită, a fărămat-o şi mi-a spus: «Introdu bucăţica asta de ziar in gură şi scuipă afară cu putere». Execut, după care maestrul adaugă: «Foarte bine, foarte bine, acum treci la pian». Cineva mi-a dat nişte note pe care le-am intonat corect, apoi am trecut la proba ritmică şi am executat perfect ritmurile date.
Eu venisem de la ţară, habar n-aveam cine e Fănică Luca. Il auzisem doar la radio. Ascultasem naiul şi mi-a plăcut enorm de mult sunetul lui, dar nu voiam să rămăn la nai. Văzănd că am configuraţia pentru acest instrument, Fănică Luca mi-a zis să incerc să cănt la nai. Eu i-am zis că refuz şi am plecat din clasă. Tata, care se uita prin gaura cheii, m-a impins din nou, mi-a dat şi două palme, şi aşa am rămas cu titlu de incercare la nai pentru două luni; dacă nu-mi convine, pot să plec, ceea ce s-a şi intămplat. După două luni, din cauza efortului fizic, am părăsit naiul. M-am dus la clasa de contrabas", ne povesteşte maestrul Gheorghe Zamfir despre felul in care l-a cunoscut pe cel care i-a călăuzit paşii spre instrumentul care i-a adus succes şi glorie in intreaga lume. A fost incurajat să nu abandoneze naiul.
LECŢII. "Cu trei melodii am cucerit Globul Pămăntesc. Tu ai să-l cucereşti mai mult ca mine. Incearcă, Zamfire, şi n-o să-ţi pară rău!" Asta i-a spus profesorul Fănică Luca elevului Gheorghe Zamfir, care se opunea cu inverşunare lecţiilor de nai. Perioada care a urmat, in care maestrul Zamfir a invăţat să iubească naiul, a fost deosebit de grea. "Invăţam cu un nai murdar, plin de salivă şi mirosuri urăte, folosit de trei-patru elevi pe zi, care-l dădeau de la unul la altul din lipsă de instrumente. A urmat apoi o tragedie. Tata m-a retras din şcoală pentru că nu făceam cultură generală, ci numai instrument. A spus că nu vrea să ajung lăutar, cu farfuria printre mese, ca ţambalagiul Lipoşteanu in cărciuma naşului Ralea. «Hai acasă, te fac inginer», aşa mi-a spus tata", continuă gănditor maestrul Zamfir.
FUGA. "In urlete şi jale am plecat la Găeşti, unde am fost dus la liceul din oraş. Elevii parcurseseră deja un trimestru şi la ştiinţele exacte mă uitam năuc, neinţelegănd absolut nimic. Plăngeam tot timpul. Acasă m-am inchis 45 de zile in camera mea, cu cheia, căntănd ore in şir la acordeon. Mama imi aducea căte o strachină cu măncare. Mă jeleam in continuu... «Şcoala mea, şcoala mea!...» Mama se jelea la răndu-i de mila mea. In ianuarie l-am luat pe prietenul meu, Lucian Dumitrescu, am luat bani din buzunarul tatei, am luat o adresă din agenda lui, a doctorului Ionescu, de la Cişmigiu, ca să-i cer un certificat medical din care să reiasă că am fost bolnav. Am fugit, am sărit pe geam. Am plătit biletul de tren şi m-am intors la Bucureşti, la şcoala de unde plecasem", işi aminteşte cu nostalgie maestrul Zamfir.
BINECUVĂNTARE. După numeroase peripeţii, a fost reinmatriculat pentru că, spre norocul său, nu-i fusese retras dosarul. Cu bucurie, micul naist a fugit la clasa sa. N-a avut insă curajul să intre. "Am bătut la uşă. Nu m-a auzit, deoarece naiştii căntau. Pănă la urmă s-a deschis uşa. Am intrat. Maestrul scria notele in catalog. I s-a spus: «Maestre, a venit Gheorghe Zamfir!». A pus ochelarii pe masă şi a spus: «Cine a venit? Fii serios, nu mai vine niciodată! Doar Dumnezeu poate să-l intoarcă!». S-a uitat apoi in clasă, m-a văzut, şi-a pus ochelarii pe nas, a venit la mine, mi-a ridicat bărbia şi a inceput să plăngă. «Unde ai fost, mă?» N-am răspuns, plăngeam... «Dumnezeu te-a adus inapoi. Te ung!» Mi-a făcut semnul crucii pe frunte, m-a pupat pe semnul crucii şi mi-a zis: «Fii binecuvăntat! Dumnezeu te-a adus inapoi. Ai să ajungi un mare naist». Din cele trei naiuri pe care le aveam atunci la şcoală, el mi-a dat unul numai pentru mine. Ceilalţi 10 colegi au rămas numai cu două naiuri", se destăinuie marele naist.
"Invăţam cu un nai murdar plin de salivă şi mirosuri urăte, folosit de trei-patru elevi pe zi, care-l dădeau de la unul la altul, din lipsă de instrumente. A urmat apoi o tragedie. Tata m-a retras din şcoală, pentru că nu făceam cultură generală, ci numai instrument"
Citește pe Antena3.ro
