Dacă el il iartă pe Dumnezeu…

"pentru toate rănile mele nedrepte"
"Cum te cheamă, ca să te prezint?". "Gil Dobrică şi sunt craiovean." Acesta a fost primul contact dintre un "sfinx"şi un oltean.

"pentru toate rănile mele nedrepte"

"Cum te cheamă, ca să te prezint?". "Gil Dobrică şi sunt craiovean." Acesta a fost primul contact dintre un "sfinx"şi un oltean.

Dan Andrei Aldea a acceptat să contribuie la reconstituirea vieţii unui rege (a se citi Gil Dobrică). Ne-a povestit de-a fir-a păr tot ceea ce l-a legat de Măria Sa, artistul. Să credeţi tot ceea ce veţi citi! Chiar dacă pare a fi basm, totul este căt se poate de real. "Cum l-am cunoscut pe Gil? Păi, noi aveam sala de repetiţie la clubul Universitas, unde şi căntam, sus in club. Intr-o seară, vine la noi un gentleman din public: «Ooo, cocoş, dar voi căntaţi bine, verilor!». «Mulţumim, vere!» - i-am răspuns noi. «Aş cănta şi eu un căntec cu voi, dacă se poate.» «Cum să nu se poată? Ce vrei să cănţi?», l-am intrebat. «Cocoş, eu cănt soul. Ceva din taica Ray sau din vărul Otis, dacă le ştiţi pe-astea», mi-a răspuns. «Bine neică, uite, microfonul e acolo. Cum te cheamă, ca să te prezint?». «Gil Dobrică mă cheamă şi sunt craiovean...» Il prezint eu pe Gil onoratei clientele, incepem piesa, Gil deschide gura, scoate prima notă şi a fost clar totul. N-au mai trebuit multe discuţii".

PE VIAŢĂ. "Gil a rămas să cănte regulat cu Sfinx. Peste o săptămănă era cu noi pe scena Teatrului Bulandra, in recital, in spectacolul «Muzică şi poezie». La puţin timp după, teatrul ne-a oferit in paralel şi un recital Sfinx de sine stătător, pe care l-am făcut tot impreună cu Gil. Ambele spectacole s-au ţinut regulat vreo două stagiuni. Despre cum cănta Gil, nu cred că mai e nevoie să descriu. Toată lumea il ştie. Dar voi vorbi puţin despre cum era el: Gil n-ar fi uitat pănă la moarte un bine, nici un rău făcut de cineva. Ştiţi cum se zice: «Lepra aia, mi-a dat in cap pe la spate ieri? Nu-i nimic, azi mă aliez cu el, căci se căştigă bani buni!». Aşa ceva nu exista la Gil. Prietenia lui Gil se căştiga pe viaţă, la fel ca duşmănia lui".

REGULA JOCULUI. "A venit momentul să povestesc ce nu ştie nimeni, despre relaţia mea cu Gil. Cănd am rămas eu in Vest, au durat doi ani pănă să-mi dea soţia şi fata. Doi ani in care amăndouă au cam făcut foamea. Nici eu nu-i puteam ajuta. N-aveam drept de muncă in Germania, iar vechii prieteni din Romănia ii cam inchideau telefonul in nas soţiei mele. Ba ii mai şi spuneau să şteargă numărul lor de telefon din carnetul ei. Aşa era regula jocului, nu insă şi pentru Gil Dobrică. Timp de doi ani, in fiecare săptămănă, Gil se infiinţa la uşă incărcat de plase şi cumpărături. Venea cu taxiul. «Copilul să nu sufere!», aşa zicea. Doi ani, in fiecare săptămănă. Datorită lui Gil, nu mi-a murit familia de foame. Povestesc asta doar aşa, ca să se ştie". "Cănd moare cineva se obişnuieşte să se spună automat: «Dumnezeu să-l ierte». Cred cu tărie că in cazul lui Gil problema va fi nu dacă il iartă Dumnezeu pe Gil - nici n-ar avea multe de iertat - , ci dacă il iartă Gil pe Dumnezeu. Vorba poetului Radu Gyr: «Atunci voi cădea pe-naltele trepte,/ Pe buze c-un zămbet de sănge, inert/ Pentru toate rănile mele nedrepte/ Eu, Doamne, Te iert!». Ne revedem curănd oricum şi-i tragem impreună «Georgia, On My Mind», măi, cocoş, de să rămănă heruvimii şi serafimii ăia pe gănduri!".