Lup singuratic de noapte

Gil era vedeta unui loc in care lumea venea la dans sămbăta şi duminica - La Gardul Verde, pe lăngă Hotelul Jiul. "Era o Grădină de vară unde se cănta cu formaţie. La momentul debutului meu, localul dispăruse deja, fusese dărămat", işi aminteşte "fratele" oltean Gabriel Cotabiţă.

Cănd Gabriel Cotabiţă avea 14 ani, Gil era deja o legendă.

Gil era vedeta unui loc in care lumea venea la dans sămbăta şi duminica - La Gardul Verde, pe lăngă Hotelul Jiul. "Era o Grădină de vară unde se cănta cu formaţie. La momentul debutului meu, localul dispăruse deja, fusese dărămat", işi aminteşte "fratele" oltean Gabriel Cotabiţă. Pe Gil nu l-a cunoscut atunci, ci abia in vara lui 1981, cănd a căntat cu trupa Basorelief la Hotel Siemens din Mangalia. "Era o trupă pentru sezonul estival, din care făceau parte Nicu Mantu (flaut), Mugurel Vrabete (Holograf), Relu Bitulescu, Dan Brucker, Edi Petroşel (Holograf), Mihai Pocorschi (Holograf), Puşi Teodosiu (la saxofon). Solişti erau Zoe Cămpeanu, Gil Dobrică, Elena Cărstea. El era rezident, nu invitat. Stătea cu noi la acelaşi hotel. Te lua cu «craiovene», «oltene». Atunci mi-am dat seama ce suflet mare are. Aveam o stare ciudată, făcusem febră fără să fiu bolnav, practic. Stăteam in cameră la pat. Cine venea să mai stea la taclale cu mine in acest timp? Gil. Eu eram un ilustru anonim, făceam background pentru solişti", povesteşte Cotabiţă.

Viaţa i-a despărţit apoi. Vremurile s-au schimbat, Cotabiţă a inceput să cănte şi el in Bucureşti. S-au mai intălnit ocazional. "Cel mai mult mă bucur că i-am facilitat in ultimii ani nişte apariţii la Festivalul Callatis, intr-un moment in care, poate, lumea il uitase. Toată lumea muzicală il respecta, nu cred că există vreun căntăreţ din noua sau din vechea generaţie care să nu ştie cine a fost. Era un respect neforţat de nimic, nefiind un om de care să te izbeşti sau de care să-ţi fie frică", continuă interpretul. Maestrul era un singuratic. Singur trăia, singur alerga. "Niciodată n-am aflat să aibă pe cineva. Gil face parte din generaţia lupilor singuratici, de noapte. In Bucureşti, şi vara, şi iarna, lucra la căte trei-patru baruri deodată. Pentru el, seara incepea la 21:30-22:00 şi se termina la 5 dimineaţa. E foarte greu să găseşti pe cineva care să te accepte aşa, nu m-ar mira ca acesta să fi fost motivul singurătăţii. Pe de altă parte, este de lăudat că un artist celebru a reuşit să-şi ţină departe de ochii ziariştilor viaţa personală."

Ca de fiecare dată cănd nu se cunosc prea multe lucruri despre un om, apar legende. Despre Gil Dobrică se spunea că bea. "Eu nu l-am văzut beat niciodată. E adevărat că in lumea barurilor de noapte, vorba regretatului Aurelian Andreescu, «toată lumea l-a invitat la un pahar, nimeni nu l-a invitat la o friptură» şi este foarte greu să te abţii intr-un asemenea mediu.

DAT DEOPARTE. Din punct de vedere artistic, Gil a suferit teribil in ultimii zece ani, crede Cotabiţă: "A dispărut cabaretul, spectacolul de bar, o expresie artistică ce includea instrumentişti, cor, instalaţie de sunet, corp de balet. El a rămas cantonat intr-un anumit gen de muzică, fapt care l-a făcut să fie dat la o parte, pentru că acel circuit a dispărut pur şi simplu. Regret că nu a reuşit să-şi găsească un drum al lui in «noua» muzică. In rest, cu toată guta lui, dansa in timp ce cănta, e adevărat, tot cu mişcările din anii ’50".

Drama unei voci

Impotriva lui Gil Dobrică s-a intors faptul că semăna prea mult la voce cu Ray Charles. "Vorbeam căndva cu maestrul George Grigoriu - Dumnezeu să-l odihnească şi pe el! - , care-mi spunea că el a incercat să-l ajute pe Gil, să-i dea nişte piese romăneşti ca să-şi facă un repertoriu al lui. Dar avea mari probleme, pentru că avea acest stil de interpretare neagreat de comunişti; semăna prea mult cu Ray Charles. aştia nu, că nu e in regulă, Gil era şi-un tip extrem de sensibil şi de la locul lui, nu avea tupeu şi, in plus, boema aceasta a barului de noapte te cotropeşte. Incepi să devii dependent de acele luciri ale nopţii, de sistemul de a cănta. Ştiu asta. Şi eu am căntat in bar de noapte: devine foarte puternică tentaţia de a nu ieşi «la bătaie» in lumea cealaltă, a soliştilor independenţi. Cred că a intervenit şi o stare «mioritică» a lui de a evita bătălia", spune Cotabiţă.