Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Muzica tradiţională este cea care îl însoţeşte pe om în toate momentele vieţii. De la naştere la moarte.
Muzica tradiţională este cea care îl însoţeşte pe om în toate momentele vieţii. De la naştere la moarte.
O discuţie cu Grigore Leşe nu este una plină de floricele, de bancuri şi glume ori de laude de sine. Mai degrabă este un dialog, dacă poţi face faţă, despre muzică, despre cea tradiţională mai ales, cu tot al ei. Poţi învăţa sau măcar pricepe ce-i cu muzica aceasta a românului, o muzică a cămării, a cerdacului, a vieţii în acest spaţiu românesc.
DE STÎMPĂRARE. “Muzica tradiţională, ţărănească în cazul românilor, este o muzică utilitară sau de ceremonial. Ţăranul român cîntă pentru el «de stîmpărare», cîntă în biserică pentru Preamărirea Domnului şi iertarea păcatelor, îi cîntă copilului să-l adoarmă, miresei să-i fie despărţirea de fetie mai uşoară, mortului de împăcare cu lumea din care pleacă. Colindă de sărbători noaptea, timp considerat magic, al iniţierii ceremoniale, al morţii şi al învierii. Mai cîntă balade, cîntece care au marcat anumite evenimente şi care au rămas în memoria colectivă. Această muzică nu evoluează, ci se transmite din generaţie în generaţie precum limba maternă. Nu cred (şi am demonstrat-o ştiinţific, de altfel) că muzica tradiţională, prin transmiterea despre care vorbeam, a fost supusă unor intervenţii atît de violente încît s-a transformat în aşa numita «muzică popular㻓, afirmă Leşe.
Citește pe Antena3.ro
UN DRUM ALES. Interpretul şi-a asumat un drum, un destin, o pecete. Drumul muzicii, destinul muzicii tradiţionale, pecetea “horilor în grumaz”. Grigore Leşe consideră că, “Am noroc că ştiu cânta”, sînt poate cele mai adânci cuvinte care s-au scris despre muzică. El explică acest lucru printr-un discurs uimitor, revelator. “A cînta este un har care nu depinde de noi, este o şansă, un noroc pe care Creatorul l-a semănat în noi ca în nişte aleşi.
Constantin Noica spunea că există în folclorul românesc două suflete: unul pastoral şi unul agrar. Tot ce ţine de nostalgie, libertate, dor, lirism, se regăseşte în sufletul păstorului. Ţăranul, plugarul, are un suflet «stătător», hotarul satului îi închide universul, iar acest univers îi este suficient. Îi este teamă de mişcare, de schimbare, de vise, de faustianism.
Interpretul de muzică tradiţională, prin profesionalismul său, trebuie să contracareze izbucnirile de artizanat interpretativ, de şablonizare, de kitschizare disgraţioasă a actului folcloric.
Mi-am asumat în mod conştient obligaţia să veghez ca cele «două suflete» ale folclorului românesc să nu se stingă, să servesc prin ceea ce fac, Adevărul, Binele şi Frumosul, şi, cîntînd, să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru harul primit şi – cum genial spune creatorul anonim – pentru «norocul de a putea cînta»“.
