x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Grigore Leşe Şansa artei, a credinţei

Şansa artei, a credinţei

de Costin Anghel    |    05 Mai 2008   •   00:00

Muzica tra­di­ţi­o­nală este cea care îl înso­ţeş­te pe om în toa­te mo­men­tele vie­ţii. De la naş­tere la moarte.

Muzica tra­di­ţi­o­nală este cea care îl înso­ţeş­te pe om în toa­te mo­men­tele vie­ţii. De la naş­tere la moarte.

 

O discuţie cu Grigore Le­şe nu este una plină de floricele, de bancuri şi glume ori de laude de sine. Mai degrabă este un dialog, dacă poţi face faţă, despre mu­zică, despre cea tradi­ţio­nală mai ales, cu tot al ei. Poţi învăţa sau măcar price­pe ce-i cu muzica aceasta a ro­mânului, o muzică a că­mă­rii, a cerdacului, a vieţii în acest spaţiu românesc.


DE STÎMPĂRARE. “Muzica tradiţională, ţără­neas­că în cazul românilor, este o muzică utilitară sau de ceremonial. Ţăranul ro­mân cîntă pentru el «de stîm­pă­rare», cîntă în biserică pentru Preamărirea Domnului şi iertarea păcatelor, îi cîntă copilului să-l adoarmă, miresei să-i fie despărţirea de fetie mai uşoară, mortului de împăcare cu lumea din care pleacă. Colindă de săr­bă­tori noaptea, timp conside­rat magic, al iniţierii ceremo­niale, al morţii şi al învierii. Mai cîntă balade, cîntece care au marcat anumite eve­nimente şi care au rămas în memoria colectivă. Această mu­zică nu evoluează, ci se transmite din generaţie în generaţie precum limba ma­ter­nă. Nu cred (şi am demonstrat-o ştiinţific, de altfel) că muzica tradiţională, prin transmiterea despre care vorbeam, a fost supusă unor intervenţii atît de violente încît s-a transformat în aşa numita «muzică popular㻓, afirmă Leşe.


UN DRUM ALES. Interpretul şi-a asumat un drum, un destin, o pecete. Dru­mul muzicii, destinul mu­zicii tradiţionale, pecetea “ho­rilor în grumaz”. Grigore Leşe consideră că, “Am noroc că ştiu cânta”, sînt poate cele mai adânci cuvinte care s-au scris despre muzică. El ex­plică acest lucru printr-un dis­curs uimitor, revelator. “A cînta este un har care nu de­pin­de de noi, este o şansă, un noroc pe care Creatorul l-a semănat în noi ca în nişte aleşi.

Constantin Noica spunea că există în folclorul românesc două suflete: unul pastoral şi unul agrar. Tot ce ţine de nostalgie, li­bertate, dor, li­rism, se regă­seşte în sufletul păstorului. Ţăranul, plu­ga­rul, are un su­flet «stă­tă­tor», hotarul satului îi în­chi­de universul, iar acest uni­vers îi este suficient. Îi este teamă de mişcare, de schimbare, de vise, de faustianism.

Interpretul de muzică tradiţională, prin profesionalismul său, trebuie să contracareze izbucnirile de artizanat interpretativ, de şablonizare, de kitschizare disgraţioasă a actului folcloric.

Mi-am asumat în mod con­ştient obligaţia să veghez ca cele «două suflete» ale folclo­rului românesc să nu se stin­gă, să servesc prin ceea ce fac, Adevărul, Binele şi Frumosul, şi, cîntînd, să-i mul­ţu­mesc lui Dumnezeu pentru ha­rul primit şi – cum genial spune creatorul ano­nim – pen­tru «norocul de a putea cînta»“.

×
Subiecte în articol: grigore leşe 5 mai 2008