Ambasadorul bunătăţii

Un personaj romantic, cu un glas ce a rostit mereu dor şi dragoste de Românie. A scris versuri pentru sufletul nostru, dar şi pentru mulţi dintre marii artişti români.

Grigore Vieru a însemnat, pe lângă marele poet, pe lângă un simbol, acea persoană dragă care le-a fost alături la început de carieră. Un om care le-a presărat drumul cu lumină. Anastasia Lazariuc ne-a împărtăşit povestea care a făcut posibilă întâlnirea sa cu Grigore Vieru: "Eu m-am lansat cu piesele marelui nostru poet. Chiar pe primul meu album, am avut versuri scrise de Grigore Vieru. În 1985, după ce am luat un mare premiu la Ialta, trebuia să imprim un album, unde de asemenea am avut versuri scrise de Grigore Vieru. Tot împreună cu Grigore Vieru şi Eugen Doga am imprimat muzica pentru filmul «Eu vreau să cânt», un film turnat tot la Moscova. Şi câte alte colaborări nu am avut de-a lungul timpului!", mărturiseşte interpreta.

TATĂL MEU. Un om care a fost mereu cu sufletul lângă artişti. Un prieten desăvârşit. Un om care trăia pentru a-i ajuta pe cei din jurul său. "Pot să spun un singur lucru: tatăl meu a decedat când eu nu aveam nici 14 ani. Atât timp cât ştiam că există, consideram că aveam un părinte. Mama a decedat anul trecut, Vieru s-a stins anul acesta. Dure­rea cea mare este că nu s-a stins de moartea sa bună, ci într-un tragic accident, iar acest lucru nu-mi dă linişte."

CRĂCIUNUL NOSTRU. Îi este foarte dificil să vorbească despre Grigore Vieru la trecut... Ultimele amintiri îi vin acum în minte Anastasiei Lazariuc: "L-am sunat de Crăciunul nostru, la 7 ianuarie, să-i spun «La mulţi ani!» şi s-a bucurat enorm de mult. Atunci ne-am auzit pentru ultima oară. Ne-am mai văzut în noiembrie, când am susţinut un spectacol la Chişinău, «Anastasia şi prietenii ei»".

Nu e uşor să te acomodezi, să vii într-o ţară şi oamenii să înţeleagă că nu vrei decât să faci bine. Grigore Vieru convingea prin bunătate şi poezie: "A încercat să fie un ambasador, un apostol care a cutreierat lumea întreagă şi care a încercat să povestească lumii despre această mică şi unică ţărişoară ce poartă numele de Basarabia. Pentru Moldova şi pentru noi, a fost şi va rămâne un simbol. Un personaj liric şi dramatic...".

SENSIBILITATE. A fost iubit, divinizat de noi toţi, dar destinul său a fost mereu la răscruce de drumuri. Prin sensibilitate şi echilibru, prin înţelepciune şi bunătate, Grigore Vieru purta mesajul unei ţărişoare: "Prin versurile sale, prin harul său de a pune fiecare cuvânt la locul potri­vit, Gri­gore Vieru ducea povestea unui popor simplu care s-a luptat cu atâtea suferinţe. Cât voi trăi îi voi cânta cântecele. Prin versurile sale sper să pot transmite tot ce a lăsat în urma sa marele Grigore Vieru", încheie Anastasia Lazariuc.

 

Un risc major pentru inima sa

Pavel Platon, medic cardio­log la "Spitalul Clinic Fundeni", un basarabean cu har, aşa cum îl aprecia Gri­gore Vieru, a "avut inima marelui poet de două ori în mâinile sale": din cauza problemelor de sănătate, Grigore Vieru nu putea suporta o intervenţie chirurgicală. Metoda la care au recurs medicii a fost stentul: "A fost o operaţie grea. Prima opţiune pentru dumnealui era chirurgia, mărturiseşte Pavel Platon, dar, suferind şi de diabet, nu puteam interveni. L-am ope­rat de două ori la un interval destul de scurt, pentru că printr-o singură etapă îl supuneam la un risc major".

Un pacient ales, la spitalul fundeni

Un poet-minune. Un om excelent, un pacient asemenea. Prima oară când maestrul Grigore Vieru a ajuns la doctorul Pavel Platon, un basarabean de-al său, nu a discutat despre boala sa, ci despre problemele de acolo, din ţărişoara lor. "Nu mi-a venit să cred că Grigo­re Vieru a bătut la uşa mea... M-am bucurat enorm că am reuşit, prin intermediul profesorului doctor Cezar Macarie, să procurăm nişte proteze speciale pentru Grigore Vieru. Aşa cum am menţionat, dumnealui suferea de această boală cruntă, diabetul, care îi afecta şi mai mult inima. S-a internat la fel ca oricare alt pacient, fără să apeleze la directorul spitalului, fără să apeleze la cineva în mod special, şi asta spune multe despre omul Grigore Vieru. Nici măcar nu a cerut re­zervă. Voia să fie tratat precum şi ceilalţi bolnavi. Simplitatea sa, calitatea sa umană sunt de apreciat în zilele noastre. Ce pot să vă mai spun? A fost un om de suflet al poporului român. Pentru el voia să mai trăiască. Sănătatea îl interesa atât cât putea să facă ceea ce-şi propunea să facă. Niciodată nu cred că sănătatea a fost pe primul plan..."  

Îşi iubea ţara mai presus de orice

Grigore Vieru a luptat mult atât pentru România, cât şi pentru Basarabia. Pentru noi toţi. "De când s-a născut, dorinţa sa cea mai puternică a fost să vină în România. Îşi iubea ţara mai presus de orice. Voia să aducă Basarabia mai aproape de România, şi lucrul acesta îl putea face posibil atât timp cât era în viaţă şi cât de cât sănătos", încheie doctorul Pavel Platon.