x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mesianic

0
Autor: Loreta Popa 16 Feb 2009 - 00:00

Eugen Simion, critic literar, filolog, membru al Academiei Române şi pre­şe­dinte al acestui for din 1998 până în aprilie 2006, l-a cunoscut foarte bine pe poetul Grigore Vieru.



L-a întâlnit pe Grigore Vieru în casa lui Marin Sorescu. "Era important pentru că vedeam un poet venit de dincolo, în al doilea rând, el însuşi era un om special. Aş putea spune o natură specială, un om vulnerabil. Părea foarte vulnerabil, fizic vorbind", spune Eugen Simion. "Când i-am citit poezia am văzut că în această vulnerabilitate se ascundea de fapt un spirit mesianic. Partea frumoasă a lui şi aceea care l-a transformat într-un fel de simbol al Basarabiei este faptul că el şi-a asumat acest destin al lui. Asta este foarte important. A înţeles că nu se adresează unui pu­blic abstract, unei elite care aştepta de la el să fie în pas cu canoanele postmodernităţii, el a înţeles că se adresează unor oameni care aveau nevoie de altceva. Să vorbească despre mi­tu­rile lor, să vorbească de identitatea lor pierdută sau ameninţată, să vorbească despre limba română, să vorbească despre mamă, să vorbească despre iubire. Această adaptare, aş spune, a poeziei la circumstanţe mi se pare a fi un factor important."

NEÎNŢELES. "Când a trecut Prutul, să spunem de tot după '90, iar literatura a început să fie judecată în alţi termeni, el s-a simţit puţin neînţeles şi nedreptăţit. Nu numai el, cam toţi scriitorii basarabeni. Plus că au intervenit aici miticismele noastre. Au început să fie zeflemisiţi, să fie nu judecaţi cu oarecare înţelegere şi cu obiectivitate, ci luaţi peste picior. Consideraţi defazaţi, în fine rămaşi în urmă, în urma spiritului li­terar. Un critic drept trebuie să vadă ce se întâmplă cu poezia, care este publicul-ţintă, care sunt rosturile pe care şi le asumă această poezie, dar nu numai atât. Eu cred că Grigore Vieru este un poet adevărat, uneori un poet foarte inspirat, un poet, dacă vreţi, pe stil tradiţionalist, dar tradiţionalismul şi modernismul este o judecată ideologică. Este o judecată de existenţă, nu o judecată de valoare. Dacă spui unui poet că este un poet tradiţio­nalist nu înseamnă că este un poet lipsit de valoare. Trebuie să fim atenţi când judecăm poezia basarabeană şi pe Grigore Vieru în special."

UN POET. "Moartea lui a fost o moarte simbolică, aproape, sacrificială. Era un om care exprima o bunătate fundamentală. Îmi amintesc, l-am vizitat o dată lângă Chişinău. Eram în vizită şi am aflat că este bolnav, făcuse un infarct şi era de câteva luni într-un spital pe malul Nistrului, undeva. M-am dus să-l văd, am dat de el, era pe un pat, aţipea, am avut o convorbire absolut îngrijorătoare aş spune. Părea o luminiţă care pâlpâie şi care se poate stinge oricând.

El este un poet important al generaţiei '60 de dincolo de Prut, crescut într-o istorie imposibilă, un poet care şi-a asumat şi a devenit vocea tribului său, un poet cu lacrima în vers, spunea el odată, dar e lacrima unui profet, asta mi se pare mie esenţial. Lacrima lui este o poezie duioasă, o poezie înduioşată, plină de roua singurătăţii şi roua durerii, a suferinţei, însă această voce biblică într-un fel, mesianică se aude, se simte în versurile lui", a încheiat Eugen Simion.


Basarabia esenţială

"Problema Basarabiei a fost ignorată de oamenii politici şi în bună parte şi de oamenii de cultură", spune Eugen Simion. "Poate că dispariţia lui Vieru să-i trezească puţin şi să pornească aceste proiecte. Nu este suficient să le trimi­tem camioane cu cărţi, care au fost topite pe undeva. Impor­tant ar fi un alt tip de sprijin cultural. Cred că pentru românii din vechiul regat, pro­blema Basarabiei este una esenţială şi trebuie să o punem în termeni politici reali,  dar nu pot să dau sfaturi. Mai este problema integrării culturii lor. Ei tot timpul au fost marginalizaţi."


Un ziar numit, probabil ironic, "Moldova suverană"

"Erau câteva ziare acolo, unul care se cheamă, ironic cred, Moldova suverană, unde era înjurat zilnic de un caraghios, de un nemernic, plecat se pare, de aici", spune Eugen Simion. "Acesta avea ca misiune probabil să-l înjure, să-l batjocorească, să-l facă spion român, poet bolşevic. Aflam de la Cimpoi şi de la ceilalţi că se ducea în fiecare dimineaţă, cumpăra ziarul şi se otrăvea cu toate aceste toxine, iar când venea la Bucureşti întâmpina injuriile dâmboviţene şi contestaţiile de rigoare, era făcut bolşevic şi aşa mai departe. Astea sunt nişte lucruri penibile, dar sunt foarte importante pentru destinul unui om. Cultura română trebuie să şi-i asume într-un fel, nu înseamnă că trebuie să îi înghiţim, ci să le dăm posibilitatea să se manifeste, să scrie, să publice, să circule cărţile lor. Este nevoie de o politică deşteaptă cultural. Îmi amintesc ce mi-a spus un tânăr poet la Chişinău acum câţiva ani: «Am un copil care citeşte acum basme. Citeşte basme româneşti în traducere rusească». Nu existau cărţi, basmele românilor într-o ediţie accesibilă, frumoasă, cu desene. Ştim ce reprezintă la vârsta aceasta lectura. Este esenţială, formează limba, spiritul. Formează universul."


Un om al naţiei lui

Eugen Simion: "Era respiraţia Basarabiei, pentru că publicul basarabean vedea în el un simbol. El a înţeles cui se adresează şi despre ce să scrie. A făcut abecedare, asta face un om al naţiei lui. Vă daţi seama, un poet care ar fi scris în stilul lui Malarme ar fi fi avut unul, doi, trei cititori, şi asta este puţin. Nu înseamnă nimic. Trebuie să porneşti de la cine te ascultă, cine te înţelege. Dispariţia lui este tragică"
Citeşte mai multe despre:   poet,   grigore vieru

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de