x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Miracolul dezvăluia miracolul

0
22 Oct 2007 - 00:00

Cu aproape două decenii in urmă - cănd abia debutasem pe undele Radio-ului, cu ciclul de emisiuni "Muzicienii noştri se destăinuie" - am vizitat-o pe Ioana Radu in locuinţa sa din Strada "Timpului".

Cu aproape două decenii in urmă - cănd abia debutasem pe undele Radio-ului, cu ciclul de emisiuni "Muzicienii noştri se destăinuie" - am vizitat-o pe Ioana Radu in locuinţa sa din Strada "Timpului".

M-am incumetat, adică, să incerc să pătrund taina acestui "fenomen", a acestui glas miraculos - care mă fascinase incă din copilăria petrecută, intămplător, in aceeaşi "cetate a Băniei", Craiova - cu ştiinţa lui de a se mlădia aidoma unui instrument iscusit…

Vizitănd-o, mi-am dat seama că inima Ioanei Radu "nu voia să imbătrănească!" Işi păstrase intacte temperamentul pasionat, fermitatea caracterului, vioiciunea spiritului, iar cănd vorbea despre căntecul popular intreaga ei fiinţă devenea incandescentă! A fost una dintre cele mai emoţionante intălniri din cariera mea radiofonică…

Un izvor de căntece

â–ş Despina Petecel: Doamnă Ioana Radu, căntecul dumneavoastră are ceva fermecător in el. Care este "izvorul" care l-a plămădit cu atăta trăinicie şi poate-mi spuneţi şi cine l-a descoperit?

Ioana Radu: Dacă-i spuneţi dumneavoastră "izvor", să-i zicem "izvor". La mine insă a fost cu totul altceva. A fost o ambiţie şi, aşa cum am mai spus-o şi in alte dăţi, am auzit mai intăi, in tinereţea mea, o voce extraordinară, pătrunzătoare. Aşa am simţit-o eu la vărsta de 15-16 ani şi tot cu mintea mea de copil mi-am zis că eu aş putea fi mai grozavă! De ce? Pentru că, fără să vreau, am avut contact, in Craiova, cu fel şi fel de lăutari. Aşa că aveam deja un bagaj de muzică populară şi lăutărească, şi de romanţe, şi cănd am auzit vocea aia formidabilă la radio mi-am propus să mă duc să mă iau la bătaie cu ea!

â–ş Această voce din care v-aţi făcut şi un idol mai tărziu a fost Maria Tănase?

â–ş Ai ghicit! Voiam să spun şi eu, dar ştie toată lumea, nu mai e un secret. Intr-adevăr, cum am venit la Bucureşti m-am şi dus la un spectacol să o văd pe Maria Tănase. E puţin spus m-a impresionat! Pentru mine a fost ceva de nedescris! M-am zbătut şi m-am dus şi in cabină la ea cu un buchet de flori. Nu eram deloc timidă, am avut foarte mult curaj, pentru că, după mine, era o indrăzneală să stai de vorbă cu Maria Tănase. Ce m-a emoţionat şi mai mult a fost programul de folclor pe care l-a executat pe scenă.

â–ş Ce căntec v-a tulburat mai mult?

Toate! Erau căntece pe care le ştiam şi eu: "Foaie verde măr domnesc", "Mărioară de la Gorj"…

Idol

â–ş …ceea ce v-a stimulat ambiţia şi dorinţa de emulaţie…

Eu toată viaţa m-am "luptat" să o ajung! A fost dorinţa mea cea mare. Dar n-am copiat-o niciodată. O urmăream pe stradă, ii urmăream mersul, ii urmăream vorba, o urmăream să văd cum mănăncă, mă rog, mi se părea mie că tot ceea ce face ea este extraordinar.

â–ş Care a fost reacţia Mariei Tănase cănd v-aţi dus prima oară la ea?

Prima oară m-a primit ca pe o fetişcană, m-a intrebat ce material am, i-am spus ce intenţii am, i-am spus că am o "roabă" de căntece şi mi-a urat succes.

â–ş Dar v-a cerut să-i căntaţi ceva?

Nu. Nu m-a rugat să-i cănt, mi-a promis că o să mă asculte la radio, dacă am să reuşesc, mi-a spus ea. Şi cănd mi-a spus vorba asta m-a ambiţionat de tot, m-am dus la radio şi din căteva sute de căntăreţi tineri doi am avut norocul să intrăm, pentru că erau comisiile foarte drastice, cu Rogalski, Filionescu, muzicieni competenţi. Trebuia să indeplineşti foarte multe condiţii. Aceasta se intămpla in 1936.

â–ş Şi ce aţi căntat la acel concurs?

Vreţi să fiu sinceră? De la jumătatea primului căntec am fugit din studio! De emoţie! Şi după două săptămăni am fost chemată din nou, tot in cadrul aceluiaşi concurs, că dura căte o lună, două. Cineva de acolo, care mă auzise, i-a telefonat lui Petre Alexandru: "Ia aduceţi fetiţa aia inapoi! Că avea un glas curat". Şi m-am dus. In fine, am căntat două căntece: "In pădure la Stroeşti", "Dorule şi-o boală grea"; şi m-a rugat să mai cănt… Am mai căntat două strofe din "M-a imbătrănit supărarea". (…)

Pasiune

â–ş In afara activităţii dumneavoastră de promovare a căntecului popular v-aţi ocupat, cu perseverenţă şi pasiune, de culegerea unor documente sonore din cele mai indepărtate colţuri ale ţării…

Meseria de căntăreţ este foarte grea; trebuie să vrei să o faci, să poţi să o faci, să ştii să o faci; n-ai voie s-o iei in glumă! Şi n-ai voie să te repeţi! Trebuie să cunoşti poezia, să spui lucruri frumoase, să ştii să le trimiţi direct in sufletul omului, să nu te joci cu publicul, cu sala, cu scena… Trebuie să sapi in pămăntul ţării, care e plin de folclor. Nu există comoditate in meseria asta. In fine, in mare, noi am incercat să nu ne copiem, să nu căntăm aceleaşi căntece.

â–ş Vorbeam inainte despre acţiunea dumneavoastră de a culege căntece şi bănuiesc că in forma lor autentică? Imi dau seama că a fost o muncă titanică şi aş vrea să-mi vorbiţi despre criteriile care au stat la baza ei.

La inceput, ca toţi tinerii, am luat-o in glumă! Mai tărziu, văzănd cătă nevoie avea publicul de această muzică populară autentică, am inceput să muncim.

â–ş Cine erau aceşti "noi"?

"Noi" erau Maria Lătăreţu in Bucureşti; incepuse, cum v-am spus, Maria Tănase, şi pe ici, pe colo mai auzeam căte un căntec mai puţin autentic, scris de căntăreţul Luican, Bojenescu, Alexandru Grozuţă, dar noi ne luptam cu muzica populară autentică!

Eu, de exemplu, mă inţelegeam cu muzicanţii mei - eu nu ştiam carte muzicală - să-mi pună pe note căte un vers pe care, poate, il făceam eu, il găndeam eu.

Le mai completam cu ce mai auzeam de la lăutari, de la bătrăni şi ieşea căte un căntec foarte frumos. Stăteam noaptea şi scriam melodii, texte, că aveam a doua sau a treia zi emisie şi voiam să ducem căte ceva nou… (…).

Folclor

â–ş Aşa cum era şi firesc, foarte multe dintre căntecele dumneavoastră provin din Oltenia.

Craiova noastră era plină de lăutari. Dacă de la fiecare luam căte un căntec, incă aş mai avea 20 de ani de căntat! De exemplu: "Mi s-a rupt căruţa-n drum", "De-aş trăi ca bradu’n munte". Am stat intr-o comună - comuna tatălui meu, Sămbotin, din Gorj. Şi am vrut să viu de acolo cu căteva căntece.

Ei bine, nu am venit decăt cu o singură melodie: "De-aş trăi ca bradu-n munte"! De mine este adusă, din comuna Sămbotin.

Nu ştiu cum se intămpla, dar pe cine puneam să cănte tot căntecul ăsta mi-l cănta! Probabil că era un vechi căntec popular de-al lor, căci il ştiau şi copiii, şi bătrănii.

â–ş Fănică Luca era, cred, unul dintre prietenii dumneavoastră, alături de Maria Lătăreţu, dar şi de Maximilian, Nicuşor Constantinescu, Ion Vasilescu…

Fănică Luca mi-a acordat foarte multă atenţie şi mi-a dat foarte mult curaj. Am făcut impreună turnee, şi-n ţară, şi-n străinătate, iar ceilalţi mi-au acordat incredere şi m-au suit pe scenă să lansez romanţe.

Cu Fănică Luca imi amintesc că am fost odată, cu Orchestra populară a Sfatului Popular, intr-un turneu de vreo trei luni in Bulgaria.

A fost destul de greu şi emoţionant, pentru că nici n-am crezut că o să ne cunoască lumea din Bulgaria aşa de bine. Pe oriunde treceam, la toate difuzoarele cănta Ioana Radu şi Fănica Luca. In sală, se ridica lumea in picioare şi ii cerea lui Fănică Luca "Ciocărlia".

â–ş In afară de căntăreţi de muzică populară şi uşoară, aţi mai cunoscut şi alte personalităţi?

Am avut cinstea să cunosc, să stau la masă şi chiar să colaborez cu marii noştri muzicieni, şi cănd spun mari mă găndesc la George Enescu, la Grigoraş Dinicu, la Silvestri.

După război, in perioada aceea grea - grea in sensul că aveam spitalele pline de răniţi - s-au luat măsuri să dăm nişte spectacole pentru răniţii noştri veniţi de pe front: se făceau spectacole cu Grigoraş Dinicu, solist, şi cu formaţia lui, George Enescu cănta căte o jumătate de oră la pian şi l-am ascultat căntănd chiar şi la vioară.

Drept e că eu am inceput in ’36 să cănt şi pe oamenii aştia i-am cunoscut in ’44-’45, dar m-a onorat cunoştinţa lor… (…).

â–ş L-aţi menţionat şi pe Silvestri…

L-am cunoscut, am dat măna cu el după un concert la Ateneu şi am stat apoi la aceeaşi masă, impreună cu Ion Voicu şi David Oistrah.

La masa aceea nu s-a vorbit decăt despre muzica populară romănească… (…).

â–ş Vă mai amintiţi care a fost cel mai frumos spectacol din viaţa dvs.?

O, draga mea, ce intrebare! Eu zic că toate spectacolele mele au fost reuşite, pentru că aşa am vrut eu să fie.

Pe care să ţi-l spun eu? Pe unul cu care am făcut stagiune atunci cănd s-a lansat romanţa lui Mălineanu "Am inceput să imbătrănesc".

Emoţii

â–ş Este adevărat că romanţa e genul dvs. preferat?

Nu. Nu pot să spun lucrul ăsta! O ador, imi place, dar eu am inceput cu "Foaie verde"!

Dacă era genul meu preferat incepeam cu romanţa! Nu ştiu de unde a apărut vorba asta, că romanţa ar fi genul meu preferat!…

â–ş …poate pentru că ascultătorii vă adorau in romanţe!

…pentru că eu am căntat numai ce a fost foarte frumos şi numai ce mi-a plăcut mie! Mi-aduc aminte de această romanţă, care a inconjurat globul, a lui Mălineanu, "Am inceput să imbătrănesc".

Erau momente cănd nu ii mai ziceau spectacolului "Intre noi, femeile" şi se cerea la Casă: "Dă-mi un bilet la Ioana Radu". S-a jucat nouă luni de zile cu casa inchisă. Această romanţă a fost scrisă special pentru părul meu cărunt.(…).

Romanţa este un pilon, nu poate să renunţe nimeni la ea şi nu va dispărea niciodată.

â–ş Căndva spuneaţi că "emoţia trebuie să se consume in tine şi să te ardă, dar numai in limitele transfigurării artistice". Adesea emoţia acţionează in detrimentul interpretului şi m-ar interesa dacă aţi descoperit vreun leac impotriva ei sau poate consideraţi că nici nu trebuie să dispară?!

Dacă n-ai emoţii, inseamnă că nu eşti artist! Emoţia cea mai mare o simţeam insă cănd ieşeam din scenă. Mă sfărşeam, cum zice romănul. Să nu mă fi intrebat nimeni nici o vorbă!

â–ş Ce legi au guvernat vraja căntecului pe care aţi infiltrat-o pănă in cele mai indepărtate colţuri ale ţării?

Nu e vorba nici de vrajă, nu e vorba nici de legi. Aici e vorba de seriozitatea omului in tot ce face.

N-ai voie să te găndeşti la nimic, decăt la ce faci. In ziua in care aveam un program la radio nu ieşeam din casă, stăteam numai cu mine de vorbă…(…).

Citeşte mai multe despre:   cănd,   căntece,   câte

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de