Ionuţ Dolănescu îi poartă adâncă recunoştinţă tatălui său, pentru că i-a dat un nume şi l-a crescut. Datorită lui a urcat prima oară pe scenă.
Ionuţ Dolănescu îi poartă adâncă recunoştinţă tatălui său, pentru că i-a dat un nume şi l-a crescut. Datorită lui a urcat prima oară pe scenă.
Avea în jur de nouă ani când a susţinut primul recital pe scenă alături de Ion Dolănescu. “În 1981, o mare admiratoare a dumnealui, o adevărată artistă care cosea cămăşi naţionale, i-a făcut cadou o cămaşă cusută de mână, deosebit de frumoasă, unicat. Acelaşi model l-a făcut şi pentru mine, sigur, la o scară mai mică. Eu fiind mic copil la vremea aia. A probat tata cămaşa, am probat-o şi eu, şi tata m-a întrebat «Ştii să cânţi un cântec?». Eu mai cântam aşa, pe la petreceri, prin casă, îi mai distrasem prietenii, dar nu cântasem, oficial, pe scenă. Atunci, pe stadionul din Feteşti, era în turneu cu Rapsodia Română, cu orchestră dirijată de regretatul Ionel Budişteanu. Am urcat pe scenă şi-am cântat «Eu vreau pace, eu vreau pace» şi «Maică, măiculiţa mea», ce aveam eu în repertoriu. Cu aceste două cântece am debutat, impulsionat fiind de tata, care m-a aruncat în faţa publicului. Publicul, care de altfel m-a primit foarte bine. Eram o curiozitate la vremea respectivă, pentru public”, rememorează şi zâmbeşte acestor amintiri din copilărie Ionuţ Dolănescu.
CONCERTE. “A urmat apoi un turneu la Reşiţa şi am continuat cu multe, multe alte turnee în care susţineam recitaluri de muzică populară alături de tatăl meu. Chiar în urmă cu o lună, m-am întâlnit cu marele impresar şi organizator de spectacole, Mircea Anghel, care îmi spunea: «Eu, cu tine şi cu tatăl tău, în 1982, am dat trei spectacole la Sala Polivalentă, într-o zi. Matinal şi două concerte seara.» Să umpli de trei ori Sala Polivalentă, în aceeaşi zi, înseamnă 21.000 de oameni. Eram o curiozitate pentru public şi cred că am fost primul copil din muzica populară românească ce mergea în turnee”, povesteşte Ionuţ Dolănescu.
PRIMUL DISC. “Îi datorez tatălui urcarea mea pe scenă. Primul meu album l-am înregistrat la 17 ani, alături de dumnealui. Un album care s-a bucurat de mare popularitate, pentru că nu era numai muzică folclorică, era o muzică de petrecere, erau cântece de lume. Textele acestui album apărut la Electrecord, erau semnate de Harry Negrin. Un foarte apropiat colaborator al Ioanei Radu şi un prieten drag al familiei, care a făcut multe şlagăre de-a lungul timpului. Pe acest disc am avut şi marele şlagăr al nostru «Vino, fecioraşul tatii». Un cântec care s-a bucurat de asemenea de mare popularitate şi de trecere în rândul publicului iubitor de muzică populară”, adaugă Ionuţ Dolănescu.
LEGENDAR. Pentru el, Ion Dolănescu nu este doar tată, reprezintă şi un model. “Tata a generat foarte mulţi epigoni. L-au copiat foarte mulţi, chiar şi sunt cântăreţi cu renume care încă-l mai copiază, cum ar fi Ilie Dârvoreanu, Ilie Roşu... Chiar mulţi dintre tinerii interpreţi îl copiază, pentru că tata a impus un stil. Există şi-o vorbă-n Oltenia, oamenii de acolo spun: «Uşurel, ca Dolănescu». Felul de interpretare sensibil şi vocea lui caldă s-au impregnat în sufletul acestui popor şi de aceea a şi devenit legendar”.
ÎNTĂMPLARE. Ionuţ Dolănescu rememoreză o experienţă trăită de ei pe când băteau ţara în lung şi-n lat, susţinănd spectacole. “Într-un turneu s-a oprit într-un sat din Oltenia. O bătrână scotea apă din fântână, el s-a dus la ea şi a întrebat «Mamaie, tu ştii cine sunt eu?» Bătrâna s-a uitat, l-a măsurat temeinic şi a răspuns «Nu ştiu maică, cine eşti?». «Eu sunt Ion Dolănescu», i-a spus el. La care bătrâna:«Tu eşti Ion Dolănescu? Ptiu!!! Du-te-n pustiu! Mai am eu un nepot acasă care se uită toată ziua-n oglindă, cântă şi zice că e Ion Dolănescu». De crezut nu l-a crezut decât după cei care îl însoţeau nu i-au confirmat şi parcă şi-atunci mai avea o urmă de îndoială”.
ARTIST. “Este probabil unul dintre cei mai importanţi solişti de muzică populară. El are un vast repertoriu, care cuprinde un număr impresionant de piese, de la muzică populară până la romanţe, muzică uşoară şi chiar canţonete. Tata este şi un mare creator, peste 80% din ceea ce cântă sunt creaţii proprii. A avut cântece foarte frumoase, tocmai pentru că sunt inspirate din realitatea vieţii. Tocmai pentru asta au ajuns la sufletul publicului, au sensibilizat auditoriul”, subliniază fiul său.
FRAŢI. Ionuţ Dolănescu n-a moştenit numai talentul tatălui său, ci şi credinţa că naşul este părinte spiritual, aşa că şi-a botezat nepoţelul din partea fratelui. “Eu am o relaţie foarte bună cu toţi fraţii mei. Şi cu cei din partea mamei şi cu Dragoş Carlos, din partea tatălui. Dragoş are un băieţel pe care îl cheamă Ioan Angel, pe care l-am botezat eu. E finuţul meu. L-am botezat chiar de ziua mea, acum trei ani”, spune cu duioşie Ionuţ Dolănescu. “Cât despre tata… a fost un tată bun pentru mine. Întodeauna s-a străduit să fie şi tată, şi mamă, pentru că mie mi-a lipsit mama în copilăria mea”, încheie Ionuţ Dolănescu.
“Este probabil unul dintre cei mai importanţi solişti de muzică populară. El are un vast repertoriu, de la muzică populară până la romanţe, muzică uşoară şi chiar canţonete. Tata este şi un mare creator, peste 80% din ceea ce cântă sunt creaţii proprii. A avut cântece foarte frumoase, tocmai pentru că sunt inspirate din realitatea vieţii. Tocmai pentru asta au ajuns la sufletul publicului, au sensibilizat
auditoriul”
Ionuţ Dolănescu
“Tata a generat foarte mulţi epigoni. Sunt cântăreţi cu renume care încă-l mai copiază, cum ar fi Ilie Dârvoreanu, Ilie Roşu. Chiar mulţi dintre tinerii interpreţi îl copiază, pentru că tata a impus un stil. Există şi-o vorbă-n Oltenia, oamenii de acolo spun: «Uşurel ca Dolănescu». Felul de interpretare sensibil şi vocea lui caldă s-a impregnat în sufletul acestui popor şi de aceea a şi devenit legendar”
Ionuţ Dolănescu