Du, Doamne, cântarea mea...

Nu-mi găsesc cuvintele pentru a aşterne pe hârtie amintiri despre Ion Dolănescu, e mult prea devreme...

Anul 1998 a rămas pentru mine, o dată cu intrarea în Radio, unul dintre cei mai importanţi ani din viaţă. Mari artişti pe care îi preţuiam de când eram copil stăteau în faţa mea. La sfârşitul lunii ianuarie a aceluiaşi an, în preajma zilei de 25 ianuarie, a fost invitat la Radio, cu ocazia zilei sale de naştere, Ion Dolănescu. Făcând parte din echipa care realiza acea emisiune dedicată marelui artist, am intrat în dialog cu dânsul pe teme referitoare la repertoriul său. De-atunci a început colaborarea mea cu Ion Dolănescu.

Nu voi uita niciodată acele zile în care ne întâlneam cu ascultătorii postului naţional de Radio şi, fără nici o exagerare, orele respective deveneau o sărbătoare.

ÎNREGISTRĂRI. Îmi amintesc cu ce plăcere venea la emisiunile transmise în direct şi era atât de dornic să reasculte la Radio înregistrările sale din tinereţe sau pe cele de care zicea că "n-au fost difuzate niciodată". Oare nu-şi amintesc mulţi dintre dumneavoastră piesele de debut ale lui Ion Dolănescu: Măi, Lenuţo, trecui dealul, Nu sunt bolovani pe drum, La fântâniţa din plai, Spune-i maică lu' Maria, De-aş avea fântână-n curte, Du-mă, du-mă, dorule, Uite mândra, nu e mândra, Din Găieşti, la Câmpulung sau Bate vântul, bate, bate? Toate aceste cântece au fost imprimate în perioada 1966-1968 şi au devenit şlagăre la scurt timp de la înregistrare. Asemenea performanţă este de neegalat.

Am descoperit cu puţin timp înaintea dispariţiei sale, cu ajutorul unui prieten din Timişoara, câteva piese din păcate "pierdute"... în timp, din arhivele care păstrează înregistrările marelui interpret. Ion Dolănescu nu a mai reuşit să reasculte unul din primele două cântece pe care le înregistrase alături de Orchestra de Muzică Populară Radio în anul 1966, "rătăcit" şi el pe undeva...

Anii au trecut şi colaborările noastre m-au apropiat şi mai mult de artistul Ion Dolănescu, alături de care împreună cu colegii mei din Radio, Televiziune şi Electrecord am fost la cele mai importante evenimente din ultimii 11 ani ai carierei sale: emisiuni, concerte, înregistrări.

EMOŢIE. Făcând parte din generaţia de aur a scenei de concert din ţară noastră, Ion Dolănescu a cunoscut şi a colaborat cu cei mai de seamă interpreţi şi dirijori ai muzicii populare româneşti. Îmi povestea despre aceste personalităţi şi despre arta lor. Pornind de la cea care i-a deschis drumul spre scenă, Maria Tănase, cea de care îi plăcea să spună că l-a "botezat" pentru această meserie... la Maria Lătăreţu, interpreta pentru care dânsul a cântat muzică oltenească. Spunea că în glasul ei se regăseau "toate păsările cerului". Cu ceva timp în urmă am descoperit câteva înregistrări mai puţin cunoscute ale Mariei Lătăreţu. Dânsul asculta prin telefon una dintre acele piese şi deodată nu mi-a mai răspuns... Ion Dolănescu plângea...

Puterea Mariei Lătăreţu de a ajunge la inima ascultătorului l-a făcut pe cel care avea o personalitate atât de puternică... să lăcrimeze.
Îmi povestea despre respectul pe care-l purta Reginei romanţei româneşti, Ioana Radu, cea căreia îi datora apropierea de acest gen muzical. Ascultându-i creaţiile personale şi nu numai, constatam, cu ani în urmă, acum cu atât mai mult, că Ion Dolănescu interpreta şi romanţele la fel de fermecător.

DIALOG MUZICAL. Referitor la artiştii din generaţia sa, desigur, un loc important, cel mai important îl avea marea noastră interpretă Maria Ciobanu. Prin anul 2003, am salvat pe suport digital majoritatea materialelor audio aflate pe benzile magnetice păstrate în arhiva sa. De ani şi ani nu mai ascultase acele dialoguri înregistrate în urmă cu peste 30 de ani, alături de Maria Ciobanu. Emoţia şi lacrimile pe care le-am zărit în ochii dânsului în acele minute mi-au dovedit ce suflet sensibil are. Concluzia fermă a lui Ion Dolănescu referitoare la artistul Maria Ciobanu a fost: "... rămâne cea mai bună!".

Viaţa a făcut ca ultimele înregistrări ale sale, ca să-l citez pe Ionuţ - "Ultimele sclipiri ale lui", să fie imprimate cu ajutorul meu. Nu voi putea uita niciodată acele momente petrecute în Studioul "Tomis-Electrecord", de luni, 23 februarie 2009, aproximativ 18:30, când Ion Dolănescu, fără puteri, încerca să ducă la bun sfârşit, aidoma marilor interpreţi, testamentul său muzical pornit dintr-o forţă dumnezeiască.

Repetând unul din cele două negative pe care urma să suprapună vocea, am decis să imprim ultima strofă. Prima piesă având şi o parte doinită, poate ceva mai grea pentru starea de emoţie în care se afla, am hotărât să trecem la cel de-al doilea cântec, urmând să reluăm, puţin mai târziu, înregistrarea primului cântec. Am început cea de-a doua piesă. Prima strofă... a doua... a treia... au fost înregistrate.

Începutul strofei numărul patru, cântat de Ion Dolănescu, suna aşa: "Du, Doamne, cântarea mea,/ Doamne, Doamne,/ Până-n Basarabia.../ Doamne, Doamne..." Am spus noi! În acea clipă, Ion Dolănescu putea să ne părăsească, dar a mai zăbovit câteva zile.

Nedreptăţile vieţii cărora suntem supuşi, poate fiecare dintre noi, l-au determinat să mă susţină şi să încurajeze, oriunde avea ocazia, strădania unui tânăr pasionat şi cunoscător al muzicii populare româneşti. Pentru acest lucru îi voi purta recunoştinţă toată viaţa.

"Cu ceva timp în urmă am descoperit câteva înregistrări mai puţin cunoscute ale Mariei Lătăreţu. Dânsul asculta prin telefon una dintre acele piese şi deodată nu mi-a mai răspuns... Ion Dolănescu plângea... Puterea Mariei Lătăreţu de a ajunge la inima ascultătorului l-a făcut pe cel care avea o personalitate atât de puternică... să lăcrimeze"
Teodor Isaru