Icoana sfântă a folclorului

Cântecul i-a fost cel mai bun prieten. O viaţă în slujba artei: muzica populară românească. A adus întotdeauna o mare bucurie celor care l-au ascultat.

Apreciatul dirijor Nicolae Botgros îşi aminteşte despre maestrul Ion Dolănescu, de o comoară despre care ar putea vorbi ani în şir şi tot nu ar fi suficient. S-au întâlnit pentru prima oară în vara anului '91, la o nuntă la Chişinău, unde Nicolae Botgros era naş. "După nuntă aveam, după un vechi obicei al nostru, ciorba! Poate că aşa a vrut Dumnezeu... ca la această ciorbă să-l cunosc pe Ion Dolănescu. S-a aşezat la masă, am mâncat, am vorbit, am chefuit şi, la un moment dat, Dolănescu a început să cânte. Nimeni nu l-a rugat, nimeni nu a zis: «Maestre, nu vrei să cânţi ceva?». Nu vorbeam despre ceva anume, dar dumnealui a început să cânte pe tema respectivă. Am schimbat tema, a cântat din nou. Şi tot aşa am ţinut-o până la cinci dimineaţa. Era pur şi simplu plăcerea lui... raţiunea sa de a exista."

DORUL DE ŢARĂ. Ion Dolănescu: un om extraordinar, un artist şi un prieten asemenea. Un interpret desăvârşit. O fire caldă, liniştită care se exprima cel mai bine prin cântec. A cântat despre mamă şi despre satul său natal, despre dragoste şi dor. Îşi iubea ţara cu bune şi cu rele. Când era plecat în străinătate i se făcea dor de tot ce însemna românesc. Spunea adesea că-i lipseau până şi gropile din România! "Era un om foarte respectuos, spune maestrul Botgros. Aşa cum cânta, exact aşa era şi în afara scenei. Se spune că un interpret se ia după caracter, iar Ion Dolănescu a avut un caracter foarte blând, dulce, omenesc. Deşi am spus asta în nenumărate rânduri, vreau să vă spun că am fost onorat în viaţa asta, fiindcă eu am fost numit de Ion Dolănescu «maestru». Şi spun asta din tot sufletul. Un mare cântăreţ aşa cum a fost Dolănescu nu mi-a spus niciodată domnul Nicolae, doar maestrul Zamfir îmi spune atât de dulce Nicoliţă."

UN ADEVĂRAT OM. Pe cei doi maeştri ai folclorului românesc i-a legat o prietenie de mai bine de 15 ani. Nicolae Botgros era nelipsit din casa maestrului Ion Dolănescu. "Am fost onorat să fiu primit în casa dumnealui. Primul lucru pe care trebuia să-l faci era să-ţi speli mâinile şi să te aşezi la masă. Casa sa era plină de bucate pentru prieteni, chiar de ştia că-i vin sau nu invitaţi", mai spune Nicolae Botgros. "Supărarea lui era mare dacă ştia că vin la Bucureşti şi nu treceam pe la dumnealui. Dacă mă afla, trebuia să-i dau explicaţii, că am fost doar în treacăt sau că nu am avut timp nici o clipă."

PRIETENIE. Scena a fost locul pe care cei doi mari artişti au strălucit în faţa a mii şi mii de oameni. "Pe Dolănescu nu a trebuit să-l conving de nimic. Mereu îmi cerea părerea şi îi spuneam, la rândul meu: «Uite, maestre, e mai bine ca fraza aceasta să fie mai lungă, parcă asta trebuie aşa...». Era întotdeauna interesat să ştie cum lucrăm noi la Chişinău. Un loc pe care l-a îndrăgit foarte tare. Ştiu că-l iubea extraordinar de mult pe maestrul Vieru şi erau prieteni foarte buni. Când ne întâlneam trei în casă, eu, maestrul Dolănescu şi maestrul Vieru stăteam de vorbă de nu ne mai dădeam seama cum trec orele... dar când ne uitam afară era întuneric."

MIRACOLUL VIEŢII. Ultima întâlnire a maestrului Nicolae Botgros cu Grigore Vieru şi cu Ion Dolănescu a fost la 20 decembrie 2008. Îşi doreau să organizeze două spectacole care trebuiau să aibă loc la Chişinău şi la Bucureşti, la Sala Palatului. Un spectaol, creaţia marelui poet Grigore Vieru, Ion Dolănescu şi Ionuţ Dolănescu şi, bineînţeles, orchestra "Lăutarii". Din păcate, nici unul dintre ei nu a mai reuşit să mai susţină aceste spectacole. "Sunt multe lucruri ciudate pe lumea aceasta, niciodată nu ai de unde să ştii care este secunda omului, când se termină viaţa, când e mai bine sau mai rău. Sunt nişte lucruri miraculoase pe care doar Dumnezeu le dirijează", este de părere Nicolae Botgros.

UN OM. Pentru Nicolae Botgros, Ion Dolănescu va rămâne unul dintre cei mai de seamă interpreţi ai folclorului nostru. "În primul rând a fost UN OM, şi cred că prin asta am spus totul. I-am cunoscut familia. L-am cunoscut şi pe fiul său, pe Ionuţ, cu care am foarte multe discuri întregistrate... cu Maria Ciobanu, la fel. În toţi aceşti ani ne-am apropiat foarte mult. Ionuţ şi doamna Maria chiar mi-au botezat un nepoţel. Ne-am unit atât de tare, încât dacă ajungeam prin Bucureşti era imposibil să nu trecem pe la maestrul Dolănescu. Întotdeauna Ionuţ îmi spunea: «Treci pe la tata, că tare vrea să te vadă. Când auzeam lucrurile acestea simţeam că mă duc la tata acasă şi mergeam cu mare plăcere. Ştiam că o duce rău cu sănătatea, dar niciodată nu-l întrebam dacă se simte rău... pentru că mereu îmi spunea că o duce foarte bine! Din păcate, el a zăcut foarte mulţi ani, dar nu a vrut să se ştie. Niciodată nu a spus că se simte rău sau că nu te poate primi... aşa a fost firea lui. Avem oameni şi interpreţi deosebiţi, dar un artist ca Dolănescu mai rar. Atât de primitor şi de... Om!"

DOR DE ORIGINI. Satul Perşinari şi mama erau cele mai sfinte cuvinte pentru Ion Dolănescu. "Îmi amintesc, la aniversarea celor 60 de ani ai săi, eu aveam impresia că mama îi murise. Totuşi, am îndrăznit să-l întreb pe maestru ce face mama sa şi dumnealui mi-a răspuns: «Mama? O duce mai bine ca mine!». Şi aşa m-am bucurat. Îşi iubea mama enorm şi niciodată nu s-a putut dezlipi de Perşinari, de tot ce însemna origini. Ţin minte că-mi spunea mereu despre nora mea, Adriana, că îi plăcea cum cântă. «Dar cântă muzică bănăţeană, aşa-i?», mă întreabă Dolănescu într-o zi, zic: «Dom'le, da, asta cântă». Şi maestrul îmi spunea: « Convinge-o pe nora ta să cânte cât mai mult bănăţeană». Şi a avut dreptate!" Ion Dolănescu a fost printre puţinii artişti care au cântat muzică populară din toate zonele ţării. După Maria Tănase, puţini au fost cei care au cântat aşa. Un artist pentru care muzica însemna totul. De-a lungul timpului, a ridicat în picioare stadioane întregi... "Un astfel de public îl mai are o mână de oameni: Benone Sinulescu, Irina Loghin, Maria Ciobanu. Ei rămân icoana sfântă a poporului nostru şi a cântecului nostru românesc", încheie maestrul Nicolae Botgros.