x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Prieteni

de Catalin Pruteanu    |    13 Apr 2009   •   00:00
Prieteni
Sursa foto: /

Prietenia dintre Tiberiu Ceia şi Ion Dolănescu s-a legat în ziua de 4 martie 1977, la marele cutremur.



Cei doi artişti se aflau în restaurantul Dorobanţi, împreună cu Ioana Radu şi Ionela Prodan. "Atunci s-a cimentat prietenia dintre noi şi imediat după, am plecat într-un mare turneu pentru sinistraţi prin Moldova. După cutremur, am dus-o repede pe Ioana Radu acasă, el a fugit acasă să vadă ce s-a întâmplat cu Ionuţ, care era mic, şi eu am fost luat de Ionela Prodan şi de soţul acesteia la ei acasă. Noaptea ne-am reîntâlnit şi, pentru că se zvonea că va mai fi o replică, am stat împreună treji. Au urmat mai multe zile şi seri, când stăteam la blocul Continental şi zilele alea ne-au legat într-o prietenie care s-a transformat în zile întregi de turnee în ţară şi în lume", ne-a povestit Tiberiu Ceia.

"În 1984 am fost în Statele Unite, în 1982 în Franţa, în 1988 în Australia. Am înfiinţat un «cvartet» din care făceau parte Dolănescu, Ileana Constantinescu, actorul Alexandru Lulescu şi cu mine. Făceam spectacole împreună şi mergeam la nunţile la care eram angajaţi. În anii '80 am făcut un disc împreună, care s-a bucurat de un mare succes la public", spune artistul.

CENZURA. Piesele difuzate la radio sau la televiziune treceau prin sita cenzurii, însă Tiberiu Ceia vede şi partea bună. "Mergeam la radio cu 30 de piese şi ni se aprobau două, trei. Era o cenzură care, de fapt, era foarte bună. Dacă ar mai exista cenzură acum, n-am mai asculta atâtea subproducţii, pe la toate radiourile şi la toate televiziunile. Prin anii '70 a avut probleme cu fiscul, pe motiv că era acuzat că încasa mai mulţi bani de la nunţi şi de la spectacole decât declara. Ioana Radu l-a salvat din ghearele justiţiei: s-a dus personal la Ceauşescu şi a reuşit să-l scoată cu faţa curată din acel proces."

Dolănescu era foarte solicitat de public. "A fost primul dintre noi care a ridicat preţurile la nunţi şi la spectacole, că nu eram bine plătiţi. Eram plătiţi cu 200 de lei pentru un spectacol, un venit destul de mic pentru câţi spectatori aduceam. El a ştiut să câştige pe măsura talentului lui. A fost cel mai inteligent dintre noi din punctul ăsta de vedere", spune Ceia. "El, după Ştefan cel Mare, cred că a avut cei mai mulţi fini. În fiecare săptămână boteza sau cununa pe cineva. Avea fini în toată ţara, chiar şi în Statele Unite şi în Australia. Până la urmă, ne-a molipsit şi pe mine, şi pe Ileana Constantinescu, şi pe Lulescu", îşi aminteşte solistul.

În turnee îi plăcea să-şi ia mâncare de acasă. Nu lipseau borcanele cu sarmale, ne-a povestit artistul: "Deşi criticat câteodată, contestat pentru faptul că-şi cânta viaţa, el a reuşit să facă din cântecele sale momente speciale pentru fiecare ascultător în parte. Oamenii se regăseau în cântecele lui. Ştiam că e bolnav de mai mulţi ani, dar credeam că n-o să moară niciodată".

A ŞTIUT CE VREA
Ionela Prodan l-a cunoscut pe Ion Dolănescu la Craiova, pe când era studentă. "După un an şi jumătate, când am terminat facultatea, am venit în Bucureşti, m-am căsătorit şi aşa l-am văzut pe Ion Dolănescu, care era despărţit de Maria Ciobanu", spune interpreta. "Apariţia mea pe scenă împreună cu el a fost lansarea absolută. Eram câştigătoarea primei Stele fără nume în muzica populară, în 1973. Aşa am început să cântăm împreună. Am făcut un LP. Era un cântăreţ cu un timbru al vocii deosebit, cu o frumuseţe pe care, chiar dacă au încercat să o imite câteva zeci de cântăreţi din toate părţile ţării, n-au reuşit", afirmă Ionela Prodan.

"În 1988, când am fost în Australia cu el şi cu Tiberiu Ceia, a invitat toată comunitatea română de la Melbourne să vină în restaurantul închiriat special pentru el de ziua lui.

A fost un om care a ştiut ce vrea, şi-n viaţă, şi-n meserie. A murit cu demnitate.

N-a spus nimănui că-l doare ceva. N-a vrut să ştie nici chiar copilul lui câtă suferinţă are în corp", spune artista.

×