A l’italiano

Cele mai frumoase amintiri trăite de Iris şi conceptul "pumn de fier imbrăcat in catifea".Â

Dacă in SUA Iris a căntat pentru comunităţile de romăni, alta a fost situaţia in "Cizmă": "Şi in Italia am fost şi am căntat, dar acolo am făcut-o pentru italieni. Veneau după noi la căntări aceiaşi oameni care lucrau dimineaţa, numai că acolo e avantajul extraordinar al autostrăzilor. Intre localităţi erau 300-400 km, pentru ei un fleac, şi pe motoare... iţi dai seama! Veneau de la serviciu (şi aveau muncă grea - zugravi, constructori), se duceau acasă, făceau un duş, cafea, o bere şi... pe motor, la concert. Iţi spun, a fost extraordinaaar! Ultima oară, in semptembrie ’94, la Bergamo, am căntat aproape trei ore şi jumătate in club. Au venit aproape toţi, ştiau că plecăm şi a fost emoţionant. Asta e! Aşa a fost să fie. Ce căntăm noi place, ca şi in SUA, cănd făceam probe de sunet. Incinta era gestionată de americani. Ascultau piesele şi ne făceau semn, e OK man! Eu mă găndesc că, dacă le place ăstora din cluburi care au văzut atătea şi atătea, cred că am face faţă, dar in engleză. Cred că se duce vorba, căntă unii Iris, la inceput vin patru curioşi, care spun mai departe, data viitoare vin 40 şi apoi te trezeşti cu o sută".

Stil avantajos. Iată ce spune Cristi despre Relu şi noul stil Iris: "Muzicalmente e un mare avantaj, pentru că e o altă celulă lucidă şi foarte obiectivă, care a subscris la ideea că, din punct de vedere stilistic şi muzical, trebuie să fim un pumn de fier imbrăcat in catifea. Romănia are nevoie de melodie şi melodicitate. E frumos şi «La popas», şi altele, dar lumea vrea melodie... Mie-mi este foarte clar că, acum, Iris nu mai inseamnă hard-rockul ăla şmirgheluit, e un pic mai catifelat. Noi facem intăi versurile in engleză, că sună intr-un fel, sună rotund, frumos, catifelat, moale şi pe urmă le facem in limba romănă, unde trebuie să foloseşti zece cuvinte care să reprezinte echivalentul a trei in engleză. Dar in Romănia nu se poate cănta in engleză. E Romănia, e limba romănă, nu ai cum, chiar dacă sună altfel! Asta e opţiunea Iris. Cu toate că sună mult mai deschis, mult mai generos in engleză, dar nu merge… pentru că aici e limba romănă. Coveruri pe care le ştie o lume intreagă, da. Cel mai uşor de căntat pentru Iris e Zepellin, foarte lejer, ai să zici că nu sunt in firea mea! Afară depinde căt vinzi, aici nu contează, că d-aia ii spune rock romănesc… Poate peste zece ani să se mai intremeze treaba asta şi să plătească toate unităţile drepturile de autor. Sper să fim in activitate şi atunci, cănd o să-ţi poţi permite să stai doi-trei ani pănă să scoţi un album. Aici e o chestie de nuanţă, una e «trebuie să scoatem disc», şi alta e: «Băi băieţi, haideţi să facem!»."

Â

Inspiraţia nu se programează

"Ştii care e culmea? Pănă la urmă te avantajează pe tine, că poate ai scos un album care nu e sută la sută pe placul tuturor. E ideal să mulţumeşti pe toată lumea şi poate ai norocul cu discul următor, prinzi o perioadă bună, nu eşti obosit şi poate dai lovitura. E greu cu «trebuie, musai anul ăsta», pentru că inspiraţia nu poţi s-o programezi. Trebuie să ai poveste credibilă şi să spui ceva diferit de toţi, şi... la vărsta asta! Deci la astea cu «te iubesc şi mi-e dor de tine» trebuie s-o spui altfel şi diferit de cum a-i făcut-o la inceput, cănd era mult mai direct."

Cosmin Nicoară, acelaşi regim, aceeaşi oboseală

"Cu Cosmin Nicoară am lucrat şi in urmă cu opt ani, iar din 2002 a venit la noi cu totul. Işi face treaba foarte bine, cu toate că are problemele lui cu familia, are deja un copil, trebuie să nască soţia lui o fetiţă. Normal că e greu, e foarte greu. De multe ori suntem ceruţi la trei căntări in aceeaşi zi la distanţe foarte mari şi e greu. El e cu noi tot timpul, cu aşa ceva te naşti, să ştii să alegi varianta cea mai bună, chiar şi financiar şi ca distanţă.

In rest este cu noi, are acelaşi regim, aceeaşi oboseală, plus că intreţine o atmosferă pozitivă, mai aruncă o poantă... asta cănd eu sunt răcit şi răguşit şi pănă la căntare nu vorbesc. Şi el e cu poantele, dar, dacă ai de condus 600 km, e greu, măcar să dai senzaţia că eşti relaxat. E foarte bun, s-a obişnuit lumea cu el - cei care fac spectacole - plus că ne scapă pe noi de discuţiile astea. Pănă a venit el era Nelu, iţi dai seama cum e să fii la tobe şi... sună telefonul!

«Alo, da, spuneţi... aoleu!» Ne oprim puţin. «Băăăi, mai incet - da, spuneţi»…

E foarte greu să reintri imediat in atomsfera de repetiţii, pe urmă să te găndeşti aoleu, poimăine avem concert nu ştiu unde."

Important e spiritul

"Cănd ai obiective nu simţi timpul, dar ţi-o furi, că el trece şi albeşti, kilograme in plus, dar, dacă faci abstracţie de asta, e perfect. Important e spiritul, dacă nu eşti cinstit cu tine insuţi, ţi-o furi rău de tot! Publicul nu te iartă. Dacă incepe rutina şi ai o mină d-aia pe scenă (ca şi cu versul ăla genial al lui Florin Chilian, «Ce caut eu in viaţa mea?»), deci, dacă ajungi acolo, e destul de problematic. Pe mine asta nu că m-ar preocupa, dar nu trebuie să faci abstracţie şi trebuie să te raportezi la ce mai poţi să faci la vărsta pe care o ai."