x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Rock printre mezeluri

0
08 Oct 2007 - 00:00

Nelu Dumitrescu, "tobarul" trupei Iris, e o "enciclopedie ambulantă" de intămplări din istoria grupului.

Despre perioada de inceput, Neluţu işi aminteşte: "Lucram pe Olteniţei şi era un club unde mai treceam după-amiaza, mai vedeam cine cănta pe la baluri, mai băteam la tobe un pic. Am plecat in armată şi, cănd m-am intors, m-am dus iar la club. Am văzut ce se mai intămpla: erau doi puşti tineri care căntau mişto. Aveau un toboşar foarte bun. Eu nu ştiam decăt două rănduri. M-am imprietenit cu ei şi, după ce-au terminat repetiţiile, au căntat şi cu mine melodii ale lui Jimi Hendrix, pe care ştiam să le bat. Le-a plăcut de mine şi mi-au propus să facem o formaţie, să dăm spectacole, să căştigăm din muzică. Le-am zis că aş fi acceptat cu plăcere, dar eu aveam doar 2.000 de lei şi ce dracu’ să fac eu cu banii ăia? Mi-am luat un set de tobe romăneşti in ’75. Tot atunci ne-am găndit cum să ne numim şi aşa am ajuns la Iris. In 1976, in ianuarie, ne-am dus la fabrica de mezeluri din Popeşti-Leordeni şi am inceput să repetăm, să studiem, cu magnetofonul".

DEBUT. Dumitrescu rememorează primele concerte: "Nuţu conducea acţiunea. Scoteam, improvizam, mergeam pe la Curtea Veche 43 la repetiţii, să vedem cum repetau, cum căntau, ce stare aveau, mergeam şi pe la concerte. Obligatoriu mergeam impreună să-i vedem pe Phoenix. Şi a doua zi mergeam la repetiţii şi incercam să improvizăm. De la 3 pănă seara la 10 eram acolo, zilnic, căte şapte-opt ore. Ajungeam acasă noaptea, pe la 1, dormeam in picioare. Nu coboram cănd trebuia, mergeam pănă la capăt cu tramvaiul şi, pe urmă, mă intorceam pe jos. Uram asta, dar nu aveam ce face. Mai chiuleam de trei ori pe lună, asta era limita ca să nu te dea afară, şi lucram. Acolo am compus «Corabia cu Pănze», «Ţara adevărului», primele compoziţii Iris. In septembrie am inceput să căntăm prin clubuşoare. Erau vreo 20 de inşi in sală, dar nu conta. Apoi am trecut pe la Clubul de la ora 7, ajungănd membri. După o vizionare in faţa celor de la Curtea Veche 43 ne-au spus că eram de viitor. Chitaristul era bun, basistul era bun, iar toboşarul trebuia să mai lucreze puţin. Era ca in sport: vrei să dai totul in cele trei-patru piese, dar nu-ţi iese. Eu puteam mai mult, dar am avut trac".

VREMURI GRELE. Dumitrescu evocă perioada sfărşitului anilor ’70: "După un concert incendiar in 1977 la Polivalentă şi unul la Galaţi, unde ne-am cărat instrumentele cu trenul, am cooptat un nou basist, Martin Popescu. Au urmat vremuri grele: lucram, nu aveam bani, era frig… Nu aveam locuri de repetiţii, că toţi cereau bani. Am repetat şi prin Bolintin, mergeam cu rata pănă acolo. Am repetat şi am inceput să dăm concerte. In fiecare joi era plin, am incercat să facem spectacole prin licee, să atragem tinerii, dar totul dura 20 de minute, după care venea directorul şi oprea tot. In fine, fiecare avea punctul lui de vedere. Apoi, pănă in 1979, am inceput să facem concerte la Constanţa, să dăm spectacole prin ţară".

Citeşte mai multe despre:   iris 8 octombrie 2007

Serviciul de email marketing furnizat de