"Cântăreţul din pivniţă"

Pentru mine, Jean Moscopol a fost "cântăreţul din pivniţă". Poate veţi zâmbi nedumerit. Vă voi explica imediat.

În curtea casei din Strada Darclée nr. 13, casa în care am copilărit, exista o pivniţă unde, vara, familia mea ţinea pepenii pe care-i cumpăra de la ţăranii care veneau la vremea aceea, la poartă, cu căruţa plină. Pe timpul iernii, mama punea acolo dulceţurile şi borcanele cu murături. Dar tot în pivniţa aceea, la sfârşitul anilor ’50, locuia moş Ion, omul de serviciu al proprietăresei. Nu era bătrân, dar mie, care aveam doar câţiva anişori, aşa mi se părea. Mi-era tare frică de el, deşi nu era un om rău. Era ţăran de prin părţile Teleormanului şi, pentru că i se luase pământul, a venit la Bucureşti să se angajeze ca slugă. În fiecare duminică pleca la ai săi să le ducă şi lor câte ceva de la oraş, bruma de agoniseală pe care o pusese deoparte din simbria primită pentru munca depusă.

CUTIA CĂNTA! Când nu era acasă, noi, copiii, ne jucam "de-a v-aţi ascunselea" în pivniţă. O dată, moş Ion n-a mai plecat acasă la ai săi, ci l-am văzut coborând în pivniţă cu o cutie mare. Tiptil, tiptil, ne-am strecurat după el fără să ne vadă, căci eram curioşi să vedem şi noi ce se afla în cutia aceea. Când a deschis-o, am observat că se-nvârtea înuntrul ei ceva rotund şi, minune, cutia cânta. O voce dulce, bărbătească, ne-nvăluia ca-ntr-un mister cu un cântec duios. M-am dus repede să-i spun mamei că moş Ion are o cutie fermecată care cântă, dar mama nu m-a luat în seamă. Seara, m-am culcat având încă în urechi sunetele acelea minunate. A doua zi dimineaţă, când moş Ion era la lucru, m-am dus în pivniţă să văd cutia miraculoasă. Întorcându-se pe neaşteptate, moş Ion m-a surprins umblând la cutia lui. M-am speriat tare şi am dat să fug căci mi-era frică de el, după cum am mai spus.

E UN MARE ARTIST. El însă, deşi era un om aspru, nu m-a certat, ci, dimpotrivă, mi-a arătat cum se punea în funcţiune şi mi-a spus că aceea nu era o simplă cutie, ci un aparat numit "patefon", iar omul care cânta atât de frumos se numea Jean Moscopol şi era un mare artist. Desigur, pentru mine care n-aveam habar de nimic căci eram de-o şchioapă, la vremea aceea numele lui n-a însemnat prea mult. Cu timpul, când am crescut şi-am început să merg la şcoală, iar plăcile lui moş Ion s-au înmulţit, am văzut că pe ele scria mare "His Master’s Voice". Am desluşit pe ele câteva nume necunoscute mie: Cristian Vasile, Zavaidoc, Gion, Titi Botez, dar şi un nume de care mi-am amintit imediat. Era Jean Moscopol, "cântăreţul meu din pivniţă" pe care-l auzisem cântând atunci când a adus moş Ion "cutia muzicală". La puţin timp după aceasta, moş Ion s-a întors la el la ţară, dar înainte de a pleca, mi-a dat mie "cutia" aceea minunată. Nu ştiu cum de s-a putut despărţi de ea. Poate pentru că eu mergeam deja la Şcoala de muzică şi a văzut că ştiam să preţuiesc la fel ca şi el valoroasa "jucărie". Nu ştiu. Dar ştiu un singur lucru, că eu am păstrat patefonul acela şi chiar şi astăzi mai  funcţionează. Am cumpărat de la un târg de antichităţi o cutie cu ace de patefon şi, din când în când, în clipele mele de răgaz, puţine la număr de altfel, ascult cu mare plăcere plăcile hârâite peste care a trecut mai bine de o jumătate de veac. Iar Jean Moscopol a rămas pentru mine "cântăreţul din pivniţă".
 
DISIDENT. Mai târziu am aflat că fusese un mare artist din perioada interbelică şi că după război plecase în străinătate. Abia atunci am înţeles de ce mă rugase moş Ion să nu spun nimănui depre "comoara" lui muzicală. Se temea, probabil, să nu fie arestat căci asculta muzica unui disident. Aflat în America, Jean Moscopol începuse să scrie cântece pamflet, cu un puternic caracter anti-comunist, prin care-i îndemna pe români să nu-şi piardă speranţa. Şi aşa, din "trubadurul graseiat al Bucureştiului", un artist cu o voce dulce, mângâietoare, cu o prezenţă scenică impecabilă – apărea totdeauna numai în frac – care mi-a dezvăluit, prin cântecele lui, Bucureştiul de altădată, Jean Moscopol a devenit un luptător fervent care demasca cu ironie şi umor, în mod vehement, flagelul comunist. Cântecele lui nu erau doar protestatare, ci şi mobilizatoare.

Cuprins de un dor mistuitor de ţara-n care s-a născut şi, neputând reveni să-şi revadă locurile natale, Jean Moscopol s-a îmbolnăvit şi a murit de inimă în anul 1980. Din păcate, el nu s-a mai putut bucura de căderea comunismului, dar cântecele sale au fost aduse în ţară şi făcute cunoscute publicului de către Aristide Buhoiu, cel care găzduise în paginile ziarului său american, Universul, textele cântecelor noi, de pribegie, ale lui Jean Moscopol.  

FILMUL. În urmă cu câţiva ani, când eram redactor-şef la Redacţia Muzică – Divertisment a Televiziunii Române, am aprobat şi susţinut realizarea unui film depre Jean Moscopol, film pe care l-a propus şi realizat talentatul regizor Ştefan Gladin. Filmul s-a bucurat de un real succes. S-a dovedit astfel că este o restituire care trebuia să aibă loc şi pe care publicul o aştepta de mult. Nici nu este de mirare, căci marele artist a bucurat cu cântecele sale tinereţea multor oameni care îşi aduc aminte cu drag de el şi, cu certitudine, astăzi povestesc şi nepoţilor lor despre celebrul cântăreţ.

Cine a fost de fapt Jean Moscopol? A fost un interpret ale cărui calităţi vocale deosebite l-au făcut să fie repede remarcat şi iubit de public. Tonalitatea şi impactul glasului său, ca şi farmecul pronunţiei sale graseiate, l-au făcut celebru. Vocea sa, deopotrivă clară, robustă şi cu rezonanţă puternică, dar totodată blândă, caldă, catifelată, expresivă şi plină de viaţă, sunetul profund duios al cântecelor sale, ca şi repertoriul bogat şi bine ales, ce cuprindea peste 300 de cântece, emoţionau de fiecare dată auditoriul.

CARIERĂ. Fidel acelei chemări interioare care l-a îndemnat fără încetare să cânte, să trăiască, să iubească, evoluând pe un registru liric de mare sensibilitate, atent la poezia textului, totdeauna în acord cu conţinutul afectiv, Jean Moscopol şi-a construit o frumoasă carieră artistică. Apariţiile lui scenice nu erau întâmplătoare, ci rezultatul muncii, al studiului şi al pasiunii, aducând de fiecare dată un nimb aparte, de dragoste şi poezie. Efectul, pe care tangourile interpretate de Jean Moscopol le-au avut în creionarea unor imagini şi crâmpeie din viaţa Bucureştiului de-odinioară, a fost unul ieşit din comun. Glasul său avea ceva misterios, un amestec de candoare şi puritate cu un parfum de esenţă tare, masculină. Iar puterea aceasta extraordinară de transfigurare, de a nu mai fi el, ci însuşi cântecul lui, aparţine celor cu har, iar Jean Moscopol a avut har. Amintiri de neuitat au toţi cei care l-au cunoscut.

O personalitate artistică de-a dreptul cuceritoare, dublată de o activitate plină de seriozitate sunt argumentele care l-au aşezat pe Jean Moscopol pe un piedestal pe care, pe drept cuvânt, îl merita. Cântecele sale nemuritoare vor rămâne veşnic în amintirea noastră, căci... "tot ce-i românesc nu piere şi nici nu va pieri".  

"O voce dulce, bărbătească, ne-nvăluia ca-ntr-un mister cu un cântec duios. M-am dus repede să-i spun mamei că moş Ion are o cutie fermecată care cântă, dar mama nu m-a luat în seamă."
Elise Stan

"Jean Moscopol era  «cântăreţul meu din pivniţă» pe care-l auzisem cântând atunci când a adus moş Ion «cutia muzicală»."
Elise Stan

"Glasul său avea ceva misterios, un amestec de candoare şi puritate cu un parfum de esenţă tare, masculină."
Elise Stan