Tot ce-i românesc nu piere!

Alecu Popovici a realizat o frumoasă prezentare a interpretului Jean Moscopol pe unul dintre discurile realizate de Aristide Buhoiu în 1993.

O mare parte din muzica lui Jean Moscopol a ajuns din nou în România după Revoluţie, în 1993, la 13 ani după trecerea în nefiinţă a artistului. Aristide Buhoiu  i-a îndeplinit astfel o mare dorinţă. Alecu Popovici l-a descris pe Jean Moscopol aşa cum era cu adevărat: cu muzica în suflet şi cu dor, mare dor de plaiurile natale. Doar cântecul i-a alinat aleanul în anii de pribegie.

"S-a născut pe tărâmul Dunării Albastre, pe unde plutea «barca pe valuri» a lui Ivanovici. Era în 1903. Februarie. Normal – zodia Peştilor. Deci artist pasionat, mesianic. Familia Moscopol, burghezi foarte adorabili, cu tabieturi şi prejudecăţi. Jean al lor, «peşte» aventurier, învaţă  de mic pe lângă limba română, franceză, italiană, germană, greacă (evident limba strămoşilor săi), la care adaugă pe parcurs şi alte câteva… Ezită între  Facultatea de Litere şi cea de Drept. Ca urmare, se angajează funcţionar la Agenţia Maritimă Brăila, la banca unui arhimilionar – Chrissoveloni. Dă bani, primeşte bani (care nu erau ai lui) şi fluieră melodii. Demonul muzicii îl chinuie. Pune pariu că va răzbi, aşa că îşi încearcă norocul la selectul bar «Zissu». Patronul, la început sceptic, îl acceptă. Aşa încep primii paşi. Îl cunoaşte pe un oarecare Negreanu, boss-ul Casei de discuri (casabile, cu turaţia 78) «Odeon»".

DESTIN. "Tangoul era la modă, se aruncă deci în braţele lui. Şi-a găsit vocaţia: romanţa românească sfâşietoare până la lacrimi şi tangoul lasciv, exotic, fascinant. Femeile cădeau ca popicele la picioarele acestui senior, care purta fracul firesc, cu o siluetă de spadasin şi o voce înmiresmată, dulce, dar pregnantă. Evolua în stil franţuzesc: spunea cântecul. Era asemuit cu Maurice Chevalier, Charles Trenet, Tino Rossi. Avea ceva de la toţi, dar «grecul» era foarte român.  

Joacă şi teatru, roluri mici, dar uneori chiar alături de Ion Manolescu. În plină glorie bucureşteană pleacă la Berlin, unde rămâne o vreme: cântă în filme, dar şi în localuri, la chermeze, la petreceri. Dorul de ţară l-a readus în 1933 la Bucureşti. Celebrul magazin «Lafayette» avea la etaj şi o bombonerie. Acolo cânta şi Jean. Se lansau însă şi alţi cântăreţi: Cristian Vasile, Titi Botez."

ÎN FILM. "Urmează un con de penumbră, deşi până în 1933 a înregistrat peste… 300 de melodii. A rămas amintirii ochilor de celuloid pe care apare ca figurant în filmul «O noapte furtunoasă». Dar vocea sa ni s-a păstrat din plin. Pentru generaţia mea, pe atunci de adolescenţi, Jean Moscopol era o legendă. Cu urechea lipită de un aparat de radio (pe unde-l găseam) ascultam această privighetoare a zorilor.

Aici am ştiut puţin despre anii lui de exil după 1945. Aflu că ultimii i-a petrecut la New York, unde a şi murit. Aristide Buhoiu ne-a povestit emoţionat despre anii de pribegie ai cântăreţului şi ne-a adus discuri şi benzi audio, glasul lui, cu care cânta ţara, departe de ea.

Prietenul Buhoiu ne arată că «Universul» său aduce ieri – azi! Şi încă ceva, Jean Moscopol avea ceva deosebit în cântecele sale. Fluiera refrenul. Aşa încât cred că îi acompaniază acum pe îngerii cântăreţi din harfe…"