Frânturi de trecut

"Laura: când aud acum acest nume mă cuprinde tristeţea, indiferent de context", spune Ştefan Aruxandei, bun prieten şi fost coleg al Laurei la Facultatea de Actorie.

"Laura: când aud acum acest nume mă cuprinde tristeţea, indiferent de context", spune Ştefan Aruxandei, bun prieten şi fost coleg al Laurei la Facultatea de Actorie.


În 1995, Ştefan Aruxandei ieşise emoţionat de la examenul pe care-l susţinuse pentru admiterea la Secţia de Actorie a Universităţii Ecologice. Nici nu bănuia că Laura Stoica se va apropia de el, întrebându-l cum a fost examenul... "Nu eram atunci foarte sigur că e Laura Stoica, acea fată frumoasă, îmbrăcată într-o rochie neagră lungă, cu ciocate şi geacă de piele neagră. Dar ea era… A venit la mine (nu cunoşteam pe nimeni de acolo) şi m-a întrebat cum a fost examenul... Dar nu examenul a fost cel care m-a marcat atunci, ci întâlnirea cu Laura. A crescut inima în mine de mândrie că am vorbit cu Laura Stoica... La sfârşitul anului 1997, colegii Laurei au fost personaje în videoclipul piesei «Cartierul cântă rock»". A fost o experienţă interesantă. Pentru mulţi dintre ei a fost primul contact cu camera de filmat.


ÎN VIZITĂ. Cu Laura te puteai împrieteni relativ uşor, însă, în timp, aceste prietenii se cerneau şi rămâneau puţine, dar bune, după cum mărturiseşte Ştefan Aruxandei. "În primii noştri ani de prietenie (au fost 11 în total), de câte ori mergeam în vizită la Laura, îi duceam câte un buchet de flori. Până într-o zi, când mi-a spus: «Dar nu-mi mai aduce atâtea flori, continuu, de fiecare dată, că eu nu sunt doamna dirigintă!»", îşi aminteşte Ştefan.
"La 10 octombrie anul acesta – continuă Ştefan Aruxandei –, Laura ar fi împlinit 41 de ani. Îmi amintesc că, în urmă cu 6 ani, pentru ziua ei de naştere a dat o petrecere pentru prieteni în apartamentul său. Atunci, eu şi Laura am pregătit tot meniul. Am făcut de la chiftele până la salată boeuf. Am muncit împreună două zile, de dimineaţa până noaptea. Voiam să-i fac atunci cadou o cană, care să aibă inscripţionată data şi o fotografie a Laurei, care îmi plăcea mie mult. Mi-a fost destul de greu să scot din casa ei acea fotografie. N-o puteam convinge de gândurile mele bune, dar, în cele din urmă, am reuşit, cu toate că Laura se supărase puţin, pentru că eu nu i-am dat explicaţii plauzibile în privinţa scopului pentru care voiam poza respectivă. Dar toată «supărarea» Laurei s-a risipit atunci când a văzut cadoul. Era o cană banală, însă pentru ea a avut o semnificaţie aparte, povestindu-le apoi tuturor invitaţilor cum am procedat."


PSIHOTERAPEUT. Laura ştia să readucă buna dispoziţie. Ştia să alunge tristeţea, să îmbărbăteze, chiar dacă ar fi avut nevoie de încurajare însăşi ea. "Zeci de frânturi de trecut zboară acum prin faţa mea ca nişte cioburi de sticlă pe care rulează bucăţi dintr-o viaţă care a fost... O văd pe Laura tonică, plină de viaţă, ca o gură de aer rece... Mai simt şi azi parfumul florilor de tei de pe Bulevardul Unirii, în prag de seară, când ne plimbam alene, eu plin de gânduri negre, iar Laura psihoterapeutul meu (şi să ştiţi că au dat roade acele «şedinţe», pentru că Laura avea şi talentul de a te scoate din stările cele mai proaste, te deturna pur şi simplu de la gândurile negative, sumbre)."


PERSONALITATE PUTERNICĂ. Dispariţia fulgerătoare a Laurei Stoica şi a lui Cristi Mărgescu a frânt inimile multor prieteni ai celor doi artişti. "Nici până azi nu m-am putut obişnui cu ideea că Laura nu mai este", ne-a mărturisit Ştefăniţă, cum îl alinta Laura. "Sunt în tren când scriu aceste rânduri... Totul e la trecut... Simt cum mă podidesc lacrimile fără să vreau, însă nu le pot da frâu liber. E lume în jurul meu. Aş părea cel puţin ciudat, aşa că trebuie să strâng din dinţi şi le înghit. Ascult muzică la Ipod, Amy Winehouse, cu siguranţă Laurei i-ar fi plăcut această cântăreaţă! Laura era o persoană extrem de deschisă în privinţa muzicii, pentru ea genurile muzicale nu se excludeau reciproc (aşa cum e "moda" la noi). Agrea muzica de calitate, fără bariere de gen. Aprecia autenticul, îi plăceau artiştii care veneau pe scenă cu propria lor personalitate, puternică, şi nu cu una de «împrumut», că «aşa se poartă şi dă bine»", consideră Ştefan Aruxandei.


CREZ. "Ceea ce m-a apropiat de Laura au fost sinceritatea, onestitatea, probate în timp. Laura însăşi era directă, sinceră, chiar tranşantă, probabil în timp a deranjat personalitatea ei vulcanică. Laura nu a abdicat niciodată de la crezul ei artistic, nu şi-a «prostituat» muzica doar pentru a fi la modă. Pe nedrept, multă lume a spus că a dispărut câţiva ani din peisajul muzical. Nu a fost alegerea ei, ci a publicului, poate a aceluiaşi public care, azi, îi ascultă din nou muzica! Pot să vă spun cu mâna pe inimă că Laura a fost tot timpul activă muzical, a scris cântece noi, a înregistrat albume întregi, chiar dacă nu ajungeau la public din cauza sistemului. A fost oare cineva interesat să-i producă albumele? Nu! Aceasta a fost marea suferinţă a Laurei, această neîmplinire profesională a ultimilor ani. Din punctul meu de vedere, poate suna dur, dar chiar asta cred, Laura a fost ucisă profesional înainte de trecerea ei în eternitate. Cred că acei oameni care au amânat-o mereu, care îi promiteau diverse lucruri pe plan muzical, fără a se ţine de cuvânt, ar trebui să aibă remuşcări... De asemenea, un alt aspect ar fi acela al trezirii bruşte la viaţă a publicului care ascultă muzica Laurei. De ce a trebuit să moară ca să-şi «aducă aminte» de valoarea Laurei?", se întreabă Ştefăniţă.


AMINTIRI. "În 2005, eram redactor la emisiunea «Surprize, Surprize» şi am realizat două momente cu Laura şi Cristi. Primul a fost despre implicarea Laurei în campania de sprijinire a sinistraţilor de pe urma inundaţiilor. A mers atunci în teritoriile inundate cu elicopterul, cu ajutoare pentru acei oameni aflaţi la nevoie. Al doilea moment a fost unul foarte frumos, emoţionant, în platoul emisiunii «Surprize, Surprize», când i-am invitat pe Laura şi Cristi la rubrica «Poveste de dragoste», unde şi-au depănat propria poveste ce urma să devină amintire mult prea devreme şi dureros, doar peste câteva luni! În urma lor a rămas doar amintirea şi o muzică de calitate ce învinge barierele şi timpul! Iar Laura îşi poartă acum, probabil, credinţa în Univers, aşa cum cânta la debutul său!", concluzionează Ştefan Aruxandei.

Cea mai frumoasă fată

«La Laura… mă gândesc în fiecare zi. Mă rog ca şi acolo, unde e acum, să-şi păstreze vocea unică, zâmbetul acela care mă făcea de fiecare dată fericită. Îşi petrecea zile în şir râzând în hohote… În Malta, noi o numeam «Cea mai frumoasă fată din România» (l-isbah wahda tar-Rumania). Laura… să ştii că vei avea până la sfârşit un loc în inima mea. Nu am să te uit niciodată fiindcă te-am iubit ca pe sora mea. Preţuiesc fiecare moment pe care l-am petrecut împreună. Odihneşte-te în pace!", spune interpreta Romina Libreri din Malta.

"Laura purta o lumină neobişnuită"

Actorul Constantin Codrescu i-a fost profesor de teatru Laurei Stoica: "Sunt aşa de năucitoare dispariţiile astea... şi fără să vrei fiecare om se mai gândeşte la propriile corelări. Este un circuit, un blestem al oamenilor de calitate. Şi oamenii simpli mor, dar se întâmplă în anonimat. Poate şi ei ar trebui să apară. Parcă e o clipă în care Cel de Sus îi cheamă pe cei buni. Uneori, am sentimentul revoltei, alteori, cel al zădărniciei. În finalitate, observ că se creează mereu goluri ce nu pot fi acoperite de o stare umană. Aceste părăsiri vin să ne tragă un semnal de alarmă şi să ne pună în faţă conştiinţa unei perioade. Trecem prin momente de singurătate, de uitare a celor din jur dintr-un egoism atroce. Toate aceste strigăte rămân în urmă. Cel de Sus să aducă un echilibru şi o lumină ce e din ce în ce mai sălbatică, neînţelegătoate şi în final tristă. Lipseşte lumina din noi, piere şi nu e bine. Aceste plecări sunt strigăte. Ei au lăsat în urma lor lumină: Ilarion Ciobanu, Ştefan Iordache şi mai devreme Laura Stoica. Ea purta o lumină neobişnuită. Am apreciat-o. Numele ei, numele celui din ea şi numele celui care era lângă ea le pomenesc în fiecare zi". (Mihai Ştirbu)

"Cortina a căzut pe o apoteoză"

Laura a profesat actoria la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti. În 2005, a interpretat personajul Rocky în spectacolul "Călători în voia sorţii", în regia Marcelei Ţimiraş. "Cum să ne imaginăm că Laura nu mai este printre noi?, se întreabă Marcela Ţimiraş. Cum să ne imaginăm că spectacolul «Călători în voia sorţii», în care vibra de forţă şi tinereţe, electrizând publicul, va fi spectacolul ei de adio? Pentru toţi, plecarea Laurei este prea grea. Era plină de planuri şi entuziasm. Moartea a fulgerat-o fără să o poată îngenunchea. Cortina a căzut pe o apoteoză."

• Miha Ştirbu