Pe strada rockului

Apelativul Laurei Stoica şi al Zoiei Alecu era "sora mea". Nu semănau doar fizic, ci şi vocile lor aveau valenţe apropiate.

Apelativul Laurei Stoica şi al Zoiei Alecu era "sora mea". Nu semănau doar fizic, ci şi vocile lor aveau valenţe apropiate.
 

Folkista Zoia Alecu a fost unul dintre oamenii în care Laura Stoica a văzut o prietenă, o persoană în a cărei casă mergea să râdă, să vorbească, dar şi să-şi spună păsurile. Între cele două artiste s-a născut o prietenie foarte adâncă, având rădăcini bine ancorate.
S-au cunoscut la mare, în 1991, deşi până atunci auziseră una de alta. "Aveam de filmat cu TVR 1 atât noi, cât şi Laura." Laura era proaspăt câştigătoare a locului I la Mamaia, cu piesa "Un actor grăbit".


SIMPATIE. "Mi-a plăcut foarte mult şi cum cânta, şi cum arăta. Ea a fost superîncântată să facă cunoştinţă «pe viu» cu mine şi cu Crina Mardare, adică duetul Stereo. Am făcut schimb de telefoane, ne-am mai întâlnit la diverse cântări, apoi m-a vizitat. M-am bucurat foarte mult şi aşa am legat o prietenie, nu pot să spun strânsă, pentru că aşa e viaţa noastră de artişti, foarte rar reuşim să ne întâlnim să mai vorbim şi să stăm la un şpriţ, dar când ne întâlnim e ca şi când n-am lipsi niciodată unii din viaţa altora."


O VOCE GENEROASĂ. Dar ce au în comun de sufletele lor au rezonat? "E o chestiune care nu se poate judeca sau spune în cuvinte. E o chestiune care porneşte din plexul solar, trece pe la inimă, se duce şi la felul de a gândi, felul de a te manifesta. Într-un fel, am semănat şi la chip, dar şi la voci, pentru că şi Laura a beneficiat de o voce generoasă, vocea ei a fost mai tare construită pe rock decât a mea. Vocea ei era extraordinar de bună pentru rock. Pot să spun că a fost cam singura voce feminină pe strada asta, cu rockul, de la Păuniţa Ionescu încoace. Avea şi un pic de răguşeală... ce-i trebuie acolo... incisivitatea aia de care este nevoie în rock."


LA IARBĂ VERDE. Laurei îi plăcea să îşi petreacă timpul liber acasă la Zoia. "M-am mutat în casă nouă şi cumpărasem nişte covoraşe ce imită iarba să le pun în curte, de care Laura era foarte încântată. Spunea că vine «la iarbă verde»." Aşa că, în rarele ocazii când nu erau plecate prin turnee, "ea venea la mine şi stăteam la taclale la o berică, făceam grătare".
Acest suflet frumos, exuberant, avea şi momente de încrâncenare, pentru că "nu este uşor să fii artist în România. Cred că îi plăcea să ne întâlnim, pentru că o detensionam când era mai încordată. Laura se măcina pentru că lucrurile nu mergeau aşa cum dorea ea. De regulă, era o tipă foarte veselă, însă, mai ales înainte să se ducă din lumea noastră, Laura a vrut să-şi lanseze un album. A făcut şi un videoclip exact la piesa la care i-am semnat textul. A ieşit foarte frumos videoclipul, a lansat albumul respectiv... Era la apogeul carierei ei. Noi, muzicanţii, cam ştim ce ne aşteaptă când e vorba să lansăm un album, mai ales când nu faci parte dintre muzicanţii care au bani".


"VEI ÎNVINGE!". "Şi atunci depinzi de o grămadă de alte persoane care te pun pe drumuri, după care să te ocupi să meargă bine lucrurile. Treaba artistului, în mod normal, ar trebui să fie aceea de a intra în studio, de a imprima, de a compune şi... la revedere. Mai departe, trebuie un manager sau un impresar. Dar părea că ea n-avea nici manager, nici impresar. Era tristă şi era frământată înainte de lansare. Problema Laurei nu era cu cine se urca pe scenă, era cu cei care promovau: case de discuri, producători, televiziuni. Acolo începea hărmălăul mare. Până şi eu m-am săturat să aud: «Nu sunteţi în targetul nostru!», «Dar care e targetul vostru?». Într-un fel o înţelegeam, dar tot timpul căutam să îi spun: «Măi, Laura, lasă că şi eu m-am izbit de toate fazele astea. Nu trebuie să-ţi macini sufletul şi creierul pe nişte nimicuri. Vei învinge, va ieşi totul bine!», iar ea îmi răspundea: «Da, însă nu mai am putere», «Nu există! Să nu te aud că spui asta! Dacă ai vrut să scoţi album, atunci să vrei să-l scoţi până la capăt, indiferent în ce condiţii.»"


CONFUNDATE. Nu de puţine ori s-a întâmplat să fie confundate chiar când erau de faţă amândouă. "A fost o întâmplare haioasă când eram cu Laura la mare, la Festivalul de la Mamaia. Am luat un taxi şi am ajuns la poarta sălii unde urma să interpretăm. Am coborât geamul şi am spus portarului pentru ce suntem acolo. Răspunsul acestuia ne-a făcut să râdem cu lacrimi: «Poftiţi, doamna Laura!». Aşa că i-am zis Laurei: «Ţi-am spus, sor’meo, că semeni cu mine?». Şi totuşi, între noi este o diferenţă de zece ani. Adevărul este că Laura seamănă foarte bine cu sora mea mai mare."
S-au văzut pentru ultima oară cu o lună înainte să i se întâmple nefericitul eveniment. "Am fost la lansarea albumului. Am făcut un soi de jam session cu Laura şi Maria Buză. Mi-a căzut atât de rău să aflu că s-a prăpădit pe 9 martie, chiar de ziua fiului meu."


"Am fost la lansarea albumului. Am făcut un soi de jam session cu Laura şi Maria Buză. Mi-a căzut atât de rău să aflu că s-a prăpădit pe 9 martie, chiar de ziua fiului meu."
Zoia Alecu

Nu ştia ce sunt "alea" fiţe

"Am avut o relaţie specială", spune impresarul Laurei, Aurel Mitran. "Am fost la început sceptic vizavi de colaborarea noastră. Am lucrat foarte rar cu femeile pe acest spectru muzical. Laura a fost una dintre puţinele excepţii. O femeie foarte puternică, dar şi foarte vulnerabilă; mă privea ca pe un soi de tată. Ne respectam reciproc. Nu eram întotdeauna de acord, dar ifose, fiţe nu avea şi nici nu ştia ce sunt «alea». A fost un copil din Târgovişte dornic de victorie şi care s-a bătut cu arme convenţionale ca să reuşească. Şi a reuşit!"

O rockeriţă adevărată – aşa a trăit şi aşa a şi murit Laura

Aurel Mitran, impresarul Laurei, ne-a povestit: "«Vino» a fost şi este un disc bun. A avut ghinionul să vrea să se nască înainte de vreme şi pentru acest lucru a fost refuzat de toţi producătorii cărora le-a fost propus. «Goangele» producătorilor, combinate cu «gărgăunii» unora dintre tinerii lupi din media au îngropat un material care şi astăzi este considerat ok. Pe atunci, 90% dintre tinerii din show-biz-ul românesc doreau să «înmormânteze» toată generaţia de 30 de ani. În parte au şi reuşit. Astăzi, opinia lor s-a cam schimbat, probabil au ajuns şi ei la aproape 40 de ani şi au aflat că nu sunt chiar bătrâni, dar... nimic nou sub soare. Am fost proprietarul materialului «Vino» şi am cedat toate drepturile familiei Stoica, pentru că aşa mi s-a părut cinstit. După câtă luptă am avut cu acest disc, cred că astăzi Fundaţia familiei Stoica trebuie să primească bani şi drepturi pentru continuitatea activităţii lor şi a memoriei Laurei. De rest, să nu uităm că Laura Stoica a fost o rockeriţă adevărată: aşa a trăit, aşa a şi murit!".

Imaginea şi memoria Laurei

Cum aţi defini-o pe Laura Stoica în câteva cuvinte? "Laura Stoica", ne-a răspuns Aurel Mitran. "La vremea când i-am sugerat să-şi înfiinţeze o fundaţie cu numele ei, argumentele au fost de ordin estetic, promoţional şi, de ce nu, administrativ. Apoi mi s-a părut că viitorul fundaţiei este şi viitorul unei familii, care e singura îndrituită să poarte mai departe numele, palmaresul, imaginea şi memoria Laurei. Nicidecum producătorii, organizatorii de spectacole sau... impresarii", a încheiat Aurel Mitran.

• Loreta Popa