Având drept zestre un mare talent, Liviu Vasilică a fost apreciat deopotrivă de public şi de specialişti.
Elise Stan, etnomuzicolog, realizator de emisiuni la Televiziunea Română, ne vorbeşte despre marele artist: “Nu mi-aş fi închipuit vreodată că vom vorbi despre Liviu Vasilică la trecut. Şi iată că, spre regretul nostru, al tuturor, astăzi trebuie să ne împăcăm cu gândul că el nu mai este printre noi. Şi-a cucerit un binemeritat loc printre soliştii de seamă ai cântecului popular românesc. Vocea sa viguroasă, cu sonorităţi arhaice, repertoriul său bine ales, cu piese vechi scoase la lumină şi aduse în atenţia publicului, stilul său interpretativ profund autentic au făcut ca Liviu Vasilică să rămână nemuritor. Prin glasul său s-au făcut auzite cântecele lăutarilor de la ţară de odinioară, iar chiotele lui aduceau aminte de «cântarea în draci» a vestitului rapsod din Plosca, Gogu Ivaşcu, cel care a înregistrat pe cilindri de ceară, la începutul secolului XX, folclor teleormănean, cântece-document rămase în Arhiva Institutului de Etnografie şi Folclor «Constantin Brăiloiu» al Academiei Române”.
Însemnåtate. “Prezenţa scenică, impozantă, cu ipingeaua din aba pe umăr, aidoma ţăranilor din tablourile lui Grigorescu, l-a impus pe Liviu Vasilică drept o figură aparte în folclorul românesc. Interpret deosebit de serios, care nu neglija niciodată detaliul, atent permanent la particularităţile zonei etnofolclorice din care provenea, Liviu Vasilică a fost unul dintre cei mai fervenţi căutători de comori. Colecţionar împătimit de costume populare, de obiecte tradiţionale, culegător neostenit de cântece şi de jocuri populare româneşti, ştia să desluşească autenticul şi să aprecieze valoarea.”
Profesionalism. De o infinită frumuseţe, cântecele sale au rămas gravate pe discuri şi în înregistrări radio şi tv. “Filmările sale la Televiziunea Română, continuă Elise Stan, pentru emisiunile mele, «Mari interpreţi ai cântecului popular românesc», «O vedetă… populară», «La masa de Paşti», «Nu uita că eşti român!», «Dor», precum şi în spectacolele sau emisiunile-eveniment pe care le-am realizat, mi-au oferit prilejul de a-l cunoaşte mai bine şi de a-i observa atitudinea faţă de cei din jur şi faţă de meseria de artist. Amintirile mele şi ale colegilor mei, redactori şi realizatori de emisiuni folclorice, stau mărturie pentru profesionalismul său, pentru seriozitatea cu care se implica de fiecare dată în pregătirea unui program, atunci când era solicitat pe platourile de filmare.”
Model. “Exigent cu alţii, dar şi cu sine însuşi, Liviu Vasilică a creat o adevărată şcoală pentru tinerii iubitori ai cântecului popular. Ca director al Ansamblului Folcloric Profesionist «Burnasul», a fost un neobosit dascăl. Membrii acestui colectiv nu pot uita că el a fost cel care i-a format ca artişti, care i-a învăţat să aibă o ţinută scenică exemplară, cel care i-a scos în lume. Îi purta cu el peste tot: la spectacole, în turnee şi la marile evenimente.
Liviu Vasilică a readus pe scenă cântecul de grup, scoţând la iveală cântece vechi de o valoare artistică şi documentară inestimabilă. Când apărea în public împreună cu tinerii din Grupul “Teleormanul”, succesul era garantat. A fost un bun model pentru tinerii care i-au stat alături, şi nu puţini sunt cei care-i datorează recunoştinţă pentru sprijinul acordat în carieră. Unii dintre cei pe care i-a lansat ca solişti de muzică populară sunt astăzi cunoscuţi şi apreciaţi interpreţi: Gelu Voicu şi Nicuşor Iordan.
Liviu Vasilică va rămâne pururi în inimile noastre aşa cum l-am cunoscut: bine dispus, optimist şi plin de viaţă. Cântecele sale vor răsuna mereu, vor fi prezente în amintirea oamenilor şi nu vor înceta să uimească, să încânte şi să emoţioneze.”
Spiritualitate. Angelica Stoican, celebra interpretă de folclor, ne-a mărturisit: “Pe Liviu cred că Dumnezeu l-a adus pe pământ mai mult decât orice pentru cântec şi pentru trăirile lui adânci în lumea satului românesc. Sensibilitatea i s-a ascuţit în timp, datorită faptului că este unul dintre cântăreţii intelectuali. A ştiut să sape şi să găsească relicve absolute în tot ceea ce înseamnă spiritualitatea satului românesc. Pe el l-aş pune în rândul celor pe care noi, cu trăirile pur româneşti, în timpurile confuze de astăzi, l-am numi un stâlp de credinţă”.
Tradiţie. “A fost devotat şi familiei, şi copiilor, însă într-o mai mare măsură a trăit pentru cântec şi pentru costumul lui, pe care l-a purtat cu atâta măreţie. Asta mă face să cred că în decursul anilor ce vor urma se vor mai naşte copii cel puţin la fel de împătimiţi şi de dornici să cunoască lucrurile stră-vechi. În zona Vlaşca şi Teleorman, pe Liviu Vasilică şi pe Floarea Calotă îi aşez în crucea tradiţiei româneşti. Îmi aduc aminte că l-am cunoscut la «Floarea din Grădină», la spectacol. Eram nelipsiţi la tot ceea ce însemna festival de folclor în Bucureşti...
Ce ne-a unit pe noi (pe mine şi pe regretatul Liviu Vasilică) ca trăire scenică a cântecului a fost ansamblul pe care l-a creat. S-a inspirat după grupul pe care am reuşit să-l înfiinţez în 1978-1979, pe nume Izverna, şi împreună am adus cântece din tradiţia românească.”